Revine Naomi Osaka! Japoneza a devenit mamă, a fost părăsită de iubit și s-a luptat cu depresia

Revine Naomi Osaka! Japoneza a devenit mamă, a fost părăsită de iubit și s-a luptat cu depresia

Naomi Osaka și-a anunțat oficial revenirea în circuitul tenisului. Japoneza de 26 de ani va juca la turneul WTA500 Brisbane International, programat să înceapă în ultima zi din an și să se încheie pe 7 ianuarie 2024.

Naomi Osaka reintră în circuitul tenisului. Foto EPA EFE

Naomi Osaka reintră în circuitul tenisului. Foto EPA EFE

Una dintre protagostele tenisului mondial feminin, Naomi Osaka și-a luat o pauză de un an. După ce a a anunțat la începutul lui 2023 că vrea să devină mamă, sportiva nippona a avut parte de un an cu de toate. A născut în vară, de câteva luni s-a despărțit de partenerul ei, rapperul american Cordae, dar a și depășit problemele mentale cu care s-a confruntat în ultimele sezoane.

În 2024, Osaka se declară pregătită să o ia de la capăt, multipla câștigătoare de Grand Slam anunțând-și revenirea în circuit. Aceasta va avea loc cu ocazia turneului Brisbane International, programat în orașul australian între 31 decembrie și 7 ianuarie.

Abia așteaptă să reintre în circuit

„Sunt cu adevărat încântată să revin pe teren și să concurez. Mi-a plăcut mereu să încep sezonul în Brisbane și abia aștept să revin”, a transmis japoneza, jucătoarea fiind completată de Cam Pearson, directorul turneului australian: „Pentru prima dată, Naomi Osaka, campioană de Grand Slam și fost număr 1 mondial, va juca din postura de mamă. Este grozav să o revedem pe teren.

Naomi a dorit mereu să revină și a țintit Australia ca punct de plecare, așa că este firesc ca ea să joace aici, în Brisbane. A mai jucat aici, cunoaște condițiile, stadionul, știe că își poate optimiza pregătirea pentru Melbourne (n.r. - Australian Open)”.

Naomi Osaka, fost număr 1 mondial în tenisul feminin, de 4 ori câștigătoare de Grand Slam, nu a mai jucat din septembrie 2022, luând o pauză după ce a rămas însărcinată cu primul ei copil. Ea are în palmares două semifinale la Brisbane, în 2019 și 2020. În prezent, japoneza nu figurează în ierarhia WTA, ieșind din clasament la un an după ce nu a mai evoluat într-un turneu de tenis.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!