Reuters: „Vestul Sălbatic” al echipamentelor medicale. Franța și Germania, supărate că SUA supralicitează la contractele semnate

Reuters: „Vestul Sălbatic” al echipamentelor medicale. Franța și Germania, supărate că SUA supralicitează la contractele semnate

Bătălia globală pentru măşti care să protejeze personalul din prima linie a luptei împotriva coronavirusului a transformat piaţa mondială într-un 'Vest Sălbatic', Statele Unite fiind dispuse adesea să supraliciteze pentru a obţine produse pentru care erau deja semnate alte contracte, spun oficiali europeni, conform unui articol publicat vineri de Reuters, potrivit Agerpres.

În Franţa şi Germania, oficiali de rang înalt spun că Statele Unite plătesc mult peste preţul pieţei pentru măşti produse de principalul fabricant, China, uneori câştigând contracte prin oferirea unor preţuri mai mari chiar şi după ce cumpărătorii europeni credeau că afacerea e încheiată.

„Banii sunt irelevanţi. (Americanii) plătesc orice preţ pentru că sunt disperaţi”, a declarat pentru Reuters un responsabil de rang înalt din blocul conservator german CDU-CSU al cancelarului Angela Merkel.

După izbucnirea pandemiei, guverne din Europa, Americi şi din alte zone încearcă cu disperare să-şi asigure stocuri pentru personalul medical, de îngrijire şi populaţie.

Acum, când numărul de cazuri la nivel global a depăşit un milion, iar epidemia explodează în SUA, competiţia pentru preţioasele stocuri a devenit şi mai acerbă.

Departamentul de Stat al SUA şi agenţia din cadrul Departamentului Securităţii Interne (DHS) care coordonează eforturile SUA de a localiza şi procura echipamente de protecţie nu au dat curs deocamdată solicitării de a comenta cu privire la acest subiect.

Totuşi, un oficial din DHS a declarat pentru Reuters în această săptămână că guvernul şi companiile americane plătesc peste preţul pieţei pentru o mare parte din achiziţiile de peste hotare.

Potrivit oficialului, care a solicitat să-i fie păstrat anonimatul, Statele Unite nu se vor opri din cumpărat „până când vom avea mult prea multe”, şi ar putea continua să caute echipamente de protecţie până prin august.

Piaţa actuală a materialelor medicale a fost descrisă de premierul bavarez Markus Soeder drept „Vestul Sălbatic”.

O sursă germană angajată într-o companie care ajută guvernul Merkel să comande măşti a afirmat că ultimul weekend din martie a fost un moment de cotitură, sursa făcând o legătură cu prezenţa crescută a Statelor Unite pe piaţă.

Contractele nu mai garantează livrările, spune sursa, explicând că„cererea este mult, mult mai mare decât oferta”. Iar cererea ar putea să crească şi mai mult.

Administraţia Trump a părut joi pregătită să-i sfătuiască pe toţi americanii să poarte măşti atunci când se aventurează în afara locuinţelor.

În Franţa, trei lideri regionali au descris un tablou similar.

Jean Rottner, preşedintele regiunii Grand Est, vorbeşte despre o luptă permanentă pentru a se asigura că măştile comandate ajung în regiunea sa, prima care a fost greu lovită de epidemia din Franţa. El afirmă că produsele contractate îşi schimbă proprietarii în ultimul moment.

„Pe pista (aeroportului), americanii scot banii şi plătesc de trei sau patru ori mai mult decât am oferit noi”, a afirmat Rottner miercuri la RFI.

Omologul lui Rottner din regiunea pariziană, Valerie Pecresse, a dezvăluit că a fost întrecută într-un ofertă de achiziţie de o ţară „cu buzunare adânci”, chiar dacă nu a precizat că ar fi vorba de SUA.

„Am găsit materiale în urmă cu câteva zile, dar nu am reuşit să le cumpărăm după ce alţii au oferit un preţ mai mare. Ei sunt pregătiţi să plătească de trei ori faţă de preţul pieţei”, a afirmat ea vineri la postul de radio Franceinfo.

Ministerul francez de Externe afirmă că verifică aceste informaţii, însă un oficial se îndoieşte că se vor lua măsuri. „Totul se rezumă la forţele pieţei. Cel care plăteşte cel mai mult obţine premiul”, a comentat el.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”