Relația dintre clienți și băncile comerciale, a constituit, în acest an, obiectul mai multor reglementări, printre care Legea dării în plată și Legea conversiei la cursul istoric, așteptate îndelung de debitori, dar contestate puternic de bănci.

Legea dării în plată a fost adoptată în prima parte a anului și a intrat în vigoare în data de 13 mai 2016. Aceasta prevedea că orice consumator, persoană fizică, care are un credit garantat cu ipotecă cu o valoare mai mică de 250.000 echivalent euro la momentul contractării, pentru un imobil cu destinația de locuință, poate opta să predea casa băncii în schimbul ștergerii creditului rămas de plată, printr-o notificare transmisă instituției de credit în acest sens.

De la data primirii notificării de către bancă, se suspendă plata ratelor aferente creditului, dar și dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum și împotriva garanților personali și ipotecari.

Creditele acordate prin programul Prima Casă au fost exceptate de la această lege, deși inițiatorii au propus ca și acestea să poată beneficia de darea în plată. Pe de altă parte, actul normativ se aplică și debitorilor care au fost deja executați silit sau celor care se află în procedură de executare silită.

Aplicare legii a debutat, însă, anevoios, din cauza faptului că nu a cuprins prevederi referitoare la plata impozitului aferent tranzacției și a taxelor notariale care, în lipsa unor mențiuni concrete, ar fi fost împovărătoare pentru debitorii ajunși în situația de a nu-și mai putea achita ratele la bancă. Ulterior, Ministerul Finanțelor Publice a decis eliminarea impozitului pentru tranzacțiile aferente procedurii de dare în plată, iar câteva luni mai târziu și Ministerul Justiției a publicat ordinul privind reducerea la jumătate a taxelor notariale în astfel de cazuri.

Băncile au contestat puternic actul normativ, în special din cauza prevederii potrivit căreia Legea se aplică atât creditelor în derulare cât și celor viitoare.

Instituțiile de credit s-au opus vehement adoptării actului normativ atât direct, prin amendamente depuse în Parlament, cât și indirect, prin apeluri la forurile interne și internaționale și prin înăsprirea condițiilor de creditare (în special majorarea avansurilor la creditele ipotecare la niveluri de peste 30% în multe cazuri) ca măsură protest împotriva actului normativ.

Pe de altă parte, Legea a fost susținută de grupurile și asociațiile de consumatori de servicii financiare din România, și chiar de asociații europene de specialitate, care au susținut că Legea privind darea în plată reprezintă calea cea dreaptă care trebuie urmată pentru a ajuta cât mai mulți debitori aflați în dificultate financiară, având în vedere că, până în prezent, în România nu a existat o altă lege care să îi sprijine, iar băncile au fost reticente în a veni cu soluții concrete la problemele acestora.

Totodată, băncile au contestat Legea la Curtea Constituțională care, în toamnă, a emis o hotărâre care a modificat substanțial modul de aplicare a actului normativ, în sensul că darea în plată nu se va mai putea produce prin simpla notificare a băncii de către client, ci va trebui decisă de un judecător în urma constatării impreviziunii.

"Impreviziunea înseamnă că atunci când am încheiat noi un contract, am avut în vedere o anumită situație. Dar, între timp, s-a schimbat foarte mult situația și contractul devine deosebit de oneros pentru una dintre părți. Și atunci te poți duce în fața instanței și judecătorul să echilibreze contractul sau să îl înceteze. Acestea sunt remediile de drept comun", a explicat avocatul Stan Tîrnoveanu, la momentul respectiv.

O altă lege puternic contestată de bănci este cea referitoare la conversia creditelor din franci elvețieni în lei la cursul din momentul contractării împrumutului, care ar da posibilitatea celor vizați să își convertească împrumutul la un curs de aproximativ 1,8 — 2 lei/franc (curs valabil în perioada 2006 — 2008), la jumătate față de cotația actuală, de peste 4 lei/franc.

Legea a fost adoptată de plenul Camerei Deputaților pe 18 octombrie, însă nu a apucat să intre în vigoare pentru că Executivul, de data aceasta, a contestat-o la Curtea Constituțională, iar aceasta din urmă a amânat emiterea unei decizii până în data de 18 ianuarie 2017.

Potrivit actului normativ, creditele în franci elvețieni se convertesc în lei la cursul de la data încheierii contractului de credit, însă costurile noului credit, rezultat în urma conversiei, vor fi negociate cu consumatorul, "respectându-se principiul bunei credințe și diligențele profesionale, astfel încât obligațiile de plată să nu fie mai împovărătoare pentru consumator".

Aceasta a fost o variantă de compromis, având în vedere că inițial se propunea ca dobânda să fie similară cu cea valabilă pentru franci, pentru a se renunța la criteriile de departajare solicitate de bănci, și anume o limită de sumă și un anumit grad de îndatorare.

Autoritățile române au promis o lege privind conversia creditelor din franci în lei după data de 15 ianuarie 2015, când cursul francului în raport cu leul a explodat ca urmare a deciziei Băncii Naționale a Elveției de a renunța la pragul de apreciere al francului în raport cu euro, de 1,2 franci/euro, instituit în perioada de criză.

Un alt act normativ cu impact în piața bancară este Ordonanța 52/2016, care transpune în legislația românească Directiva 17 privind creditul ipotecar acordat persoanelor fizice, care a intrat în vigoare în data de 30 septembrie, la jumătate de an de la termenul dat de Comisia Europeană statelor membre pentru implementarea Directivei. Ordonanța presupune, printre altele, standardizarea documentelor care conțin informații cu privire la ofertele băncilor, astfel încât acestea să poată fi comparate mai ușor de către clienți.

În același timp, băncile sunt obligate, conform noii Ordonanțe, să informeze clienții cu privire la variațiile de curs valutar și de dobânzi.

Totodată, actul normativ prevede limitarea dobânzilor penalizatoare în caz de restanță, eliminarea dobânzii penalizatoare de la momentul începerii executării silite și eliminarea comisionului de rambursare anticipată, inclusiv pentru creditele cu dobândă fixă. Până acum, pentru creditele cu dobândă fixă, banca putea percepe un comision de 1% din suma rămasă de plată (sau 0,5% pentru rambursarea în ultimul an de derulare). Pentru creditele cu dobândă variabilă, comisionul de rambursare anticipată a fost eliminat odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței 50/2010.

În ceea ce privește măsurile pre-contractuale, acestea prevăd standardizarea ofertelor de credite garantate, astfel încât clienții să beneficieze de oferte transparente și complete, având posibilitatea de a le compara și a o selecta pe cea mai bună dintre acestea. Totodată, potrivit noilor reglementări, evaluarea imobilului se va realiza de către evaluatori membri ANEVAR, dar nu va fi obligatoriu ca aceștia să fie agreați de bancă, ci clientul poate opta pentru un evaluator independent.

În plus, actul normativ prevede măsuri de protecție pentru clienții care ajung în situația de executare silită, dar și condiții mai restrictive pentru bănci în cazul cesionării creanțelor.

La rândul lor, recuperatorii de creanțe nu vor mai avea voie să hărțuiască debitorii, fiind stabilite condiții stricte în care aceștia pot contacta datornicii.

În paralel cu implementarea Directivei 17, Banca Națională a României a elaborat și publicat (în septembrie 2016) un nou regulament, care modifica Regulamentul 17/2012, care obligă băncile ca, până la finalul acestui an să schimbe sistemul de verificare a clienților care solicită credite, urmând să evalueze mai riguros bonitatea acestora.

Astfel, creditorii sunt obligați să țină cont în principal de veniturile potențialilor debitori și să nu se bazeze doar pe valoarea garanției creditului acordat.

Pe de altă parte, veniturile eligibile vor fi evaluate mai riguros, în sensul că, dacă până acum băncile calculau cheltuieli de subzistență la un nivel de 250-300 de lei/lună pentru fiecare membru al familiei, noile reguli le obligă să fundamenteze un nivel rezonabil al acestora.

Pe de altă parte, la capitolul cheltuieli, dacă până acum băncile erau obligate să scadă din venituri doar ratele pentru alte credite, acum vor trebui să ia în calcul și banii cheltuiți cu taxele, impozitele și asigurările care cad în sarcina solicitantului de credit.

În plus, noul regulament obligă băncile să păstreze documentele de evaluare a bonității clienților pe toată durata de existență și o evidență cu istoricul veniturilor și cu măsurile întreprinse pentru verificarea acestora pentru fiecare client, pe care să le prezinte Băncii Naționale la cerere, astfel încât aceasta să poată verifica în ce condiții au acordat băncile fiecare credit în parte.

Pentru a descuraja creditarea iresponsabilă, regulamentul prevede că personalul responsabil cu evaluarea capacității de rambursare a clienților trebuie remunerat într-o manieră care asigură o administrare sănătoasă și eficace a riscurilor. Cu alte cuvinte, aceștia nu trebuie plătiți în funcție de numărul și ponderea creditelor acordate.

AGERPRES