Germania a aniversat, pe 9 noiembrie, 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului, un moment festiv, dar în același timp și un bun prilej de reflecție și analiză asupra acelor evenimente și a evoluției Europei în perioada scursă de atunci, precum și a perspectivelor continentului în actualul context geopolitic ce amintește tot mai mult de confruntarea din timpul Războiului Rece.

La fel cum s-a întâmplat cu întreaga Germanie în primii ani după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, capitala Berlin a fost împărțită în patru sectoare de ocupație: american, britanic, francez și sovietic. Primele trei sectoare ale Berlinului, situate în partea de vest a orașului, formau o enclavă înconjurată de teritoriul ocupat de trupele sovietice.

Uniunea Sovietică a profitat de izolarea terestră a Berlinului de Vest și, în contextul tensiunilor crescânde cu foștii aliați, a instituit o blocadă asupra părții de vest a orașului în iunie 1948. Situația creată a obligat statele occidentale să desfășoare un pod aerian impresionant pentru a sparge blocada, ce a fost ridicată de sovietici în luna mai 1949.

Ulterior, pe 7 octombrie 1949, zonele din Germania controlate de SUA, Marea Britanie și Franța au fost reunite într-un nou stat, Republica Federală Germania (RFG), în timp ce partea de est a Germaniei controlată de URSS a devenit la rândul ei în aceeași zi Republica Democrată Germană (RDG).

Dar mulți est-germani nu se împăcau cu ocupația sovietică și doreau să ajungă în RFG, modalitatea cea mai accesibilă fiind trecerea în Berlinul de Vest. Drept urmare, pentru a stopa exodul, autoritățile comuniste din RDG au decis ridicarea unui zid de jur împrejurul Berlinului de Vest, materializând astfel Cortina de Fier, metafora prin care premierul britanic Winston Churchill ilustrase în anul 1946 noua împărțire a Europei în două blocuri politico-militare.

Construcția de beton și sârmă ghimpată și-a atins scopul, numărul est-germanilor care au reușit să treacă în Berlinul Occidental devenind nesemnificativ după 13 august 1961, data înălțării Zidului. Totuși, unii est-germani nu s-au lăsat descurajați și au încercat în continuare să ajungă în partea vestică a Berlinului, mai ales prin sistemul de canalizare al orașului. Conform datelor oficiale, 138 de persoane au plătit cu viața tentativa de a trece Zidul până în 1989.

Această construcție a fost ridicată într-o perioadă când Uniunea Sovietică înregistra un puternic avânt politic și economic. 'Vă vom îngropa!', le spunea în anul 1956 liderul sovietic Nikita Hrușciov ambasadorilor occidentali la Moscova, mesaj interpretat atunci de unii oficiali americani drept o amenințare cu un atac nuclear, deși Hrușciov a afirmat ulterior că s-a referit la succesul pe care, în opinia sa, sistemul economic socialist ar fi urmat să-l înregistreze în fața celui capitalist.

Statele occidentale au luat avertismentul în serios și s-au mobilizat în îndelungatul Război Rece cu Rusia, iar la începutul anilor '80 rolurile aveau să se inverseze. Atunci, liderii sovietici au început să se teamă de posibilitatea unui atac nuclear și au ordonat o operațiune de spionaj fără precedent, agenții KGB din Occident primind misiunea să caute și cele mai neînsemnate indicii care să confirme că exista un fundament pentru această teamă.

Declinul URSS

Uniunea Sovietică intrase în declin, iar decizia președintelui american Ronald Reagan de a dubla cheltuielile pentru apărare și de a lansa programul strategic 'Războiul Stelelor', un scut antirachetă ce ar fi protejat teritoriul SUA de rachetele balistice sovietice, avea să grăbească prăbușirea URSS.

Moscova și-a dat seama că nu mai era în măsură să anihileze avantajul primei lovituri nucleare din partea SUA și a fost obligată să aloce sectorului militar resurse peste posibilitățile sale. Neglijarea celorlalte sectoare economice a condus la degradarea nivelului de trai al populației și la o presiune crescândă pentru reforme. Aceste reforme aveau să se concretizeze prin conceptele de perestroika (restructurare) și glasnost (transparență) lansate de ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, în 1985 și, respectiv, 1986.

Potrivit unor documente descoperite recent în arhive, în timpul unei reuniuni pe care Mihail Gorbaciov, împreună cu ministrul său de externe Eduard Șevardnadze, a avut-o pe 30 mai 1987 în Berlinul de Est cu liderul est-german Erich Honecker, președintele sovietic i-a propus direct acestuia din urmă să 'deschidă frontierele', adică 'să deschidă punctele de trecere ale Zidului Berlinului'. Gorbaciov și-a argumentat sugestia cu efectele propagandistice pozitive pe care o asemenea decizie le-ar fi avut înaintea vizitei președintelui Ronald Reagan în Berlinul de Vest. Însă Honecker a respins categoric propunerea și a exclus orice fel de deschidere, iar la scurt timp, pe 12 iunie în același an, Reagan avea să rostească în fața Porții Brandenburg un discurs în care îi cerea lui Gorbaciov să dărâme Zidul.

Doi ani mai târziu, pe 27 iunie 1989, ministrul ungar de externe Gyula Horn și omologul său austriac Alois Mock au tăiat împreună o secțiune din gardul cu sârmă ghimpată de la granița dintre țările lor, marcând astfel simbolic spargerea Cortinei de Fier și inițierea unei succesiuni de mișcări ce urmau să conducă la prăbușirea comunismului și a blocului condus de Uniunea Sovietică, ce avea ea însăși să se destrame.

Deși est-germanii nu au aflat nimic din discuțiile purtate între Honecker și Gorbaciov în 1987, ei au intuit intențiile liderului URSS, astfel că atunci când acesta a sosit la Berlin, pe 6 octombrie 1989, pentru a participa la manifestările dedicate împlinirii a 40 de ani de la crearea RDG, el a fost primit precum un eliberator. Ultimul său mesaj adresat atunci liderilor comuniști est-germani a fost: 'poporul german este cel care trebuie să-și exprime voința'.

După plecarea lui Gorbaciov de la Berlin evenimentele s-au precipitat. O manifestație de amploare desfășurată pe 9 octombrie la Leipzig a inițiat un val de proteste ce l-au obligat pe Honecker să-și dea demisia pe 18 octombrie, fiind înlocuit de Egon Krenz. Pe 9 noiembrie, regimul comunist est-german a anunțat, suprinzător, că cetățenii pot călători liber în străinătate. Câteva ore mai târziu, polițiștii de frontieră din Berlinul de Est au permis accesul dincolo de Zid, care a fost dărâmat complet în săptămânile următoare.

Întâlnirea istorică dintre liderii sovietic și american, Mihail Gorbaciov și George Bush

În noul context politic, liderii sovietic și american, Mihail Gorbaciov și George Bush, au avut o întâlnire istorică pe 2 și 3 decembrie în Malta, unde au căzut de acord asupra problemelor-cheie care-i interesau și au luat act de sfârșitul Războiului Rece. Detaliile discuțiilor dintre ei sunt în continuare secrete, dar evoluțiile ulterioare și unele mărturii arată temele asupra cărora liderii celor două mari puteri s-au înțeles în cursul acelei reuniuni sau în contactele ulterioare. Astfel, potrivit lui Anatoli Dobrînin, care a fost timp de 25 de ani ambasador al URSS la Washington, Bush a obținut de la Gorbaciov cedări enorme într-o problemă-cheie, respectiv reunificarea Germaniei, eveniment care avea să se petreacă anul următor.

Aranjamentele de la acea vreme dintre cele două mari puteri sunt și vor fi mult timp un motiv de controverse. De exemplu, foști consilieri ai lui Gorbaciov și-au exprimat recent dezamăgirea față ceea ce ei consideră a fi o 'trădare' din partea Occidentului, mai ales din cauza promisiunii pe care acesta nu ar fi respectat-o prin extinderea NATO către țările din fostul bloc estic.

Chiar și președintele rus, Vladimir Putin, a invocat nerespectarea unei astfel de promisiuni ca argument pentru a justifica recenta anexare a Peninsulei Crimeea la Federația Rusă. 'Ni s-a promis odată că, după unificarea Germaniei, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord nu se va extinde spre Est', a declarat Putin la o conferință de presă în data de 17 aprilie. 'Dar apoi a început extinderea, mai întâi cu fostele țări din Pactul de la Varșovia, iar ulterior cu foste republici din URSS', a adăugat liderul de la Kremlin.

Totuși, Gorbaciov a negat faptul că ar fi primit vreo astfel de promisiune din partea liderilor occidentali. 'La acea vreme exista NATO și mai era încă Pactul de la Varșovia. Deci, ce era de scris?', a explicat el la începutul lunii noiembrie, într-un interviu acordat postului de televiziune german ZDF, răspunzând și celor care-l acuză că nu a cerut un angajament scris din partea statelor occidentale că NATO nu se va extinde.

Pe de altă parte, această evocare a statu-quo-ului de atunci poate fi o confirmare a faptului că Gorbaciov chiar a crezut că blocul socialist va putea merge mai departe într-o formă reformată, însă evenimentele i-au luat-o înainte. El era însă conștient de necesitatea unor schimbări profunde, după cum arată și declarația făcută în anul 2009, în timpul unei conversații cu Hubert Vedrine (fost ministru francez de externe pe vremea președintelui Francois Mitterand), când Gorbaciov a comparat căderea Zidului Berlinului cu 'un pom care cade pentru că trunchiul lui este putred'.

Decalajele economice dintre estul și vestul Germaniei continuă să fie resimțite

Dar astăzi, aproape două treimi dintre berlinezi încă văd diferențe între partea de est și cea de vest a capitalei Germaniei reunificate. De asemenea, conform unui raport guvernamental publicat pe 24 septembrie, decalajele economice dintre estul și vestul Germaniei continuă să fie resimțite, în ciuda progreselor realizate în fosta RDG cu ajutorul sumelor considerabile investite după reunificare.

Pe de altă parte, mai mult de jumătate dintre germani nu sunt interesați să afle mai mult despre divizarea istorică a țării lor. În plus, doar unul din doi est-germani crede că a avut de beneficiat de pe urma reunificării, în timp ce aproape un sfert apreciază că au avut de pierdut după unirea celor două Germanii, pentru că se simt considerați 'cetățeni de mâna a doua', și-au pierdut locurile de muncă sau reclamă că nu le este recunoscută activitatea de dinainte de 1989.

În ce privește politica externă, experți apreciază că Germania joacă în prezent rolul de lider al Europei, nicio decizie majoră a Uniunii Europene nefiind luată fără acordul Berlinului, iar acest fapt poate fi observat și în evoluția conflictului din Ucraina.

Interesele economice ale Germaniei și în special dependența ei față de gazele rusești au determinat executivul condus de cancelarul Angela Merkel să nu adopte o poziție fermă față de anexarea Crimeii și ceea ce este perceput drept destabilizarea Ucrainei de către Rusia, singurele măsuri luate fiind mai multe serii de sancțiuni limitate care, cel puțin până în prezent, nu au condus la o atitudine mai conciliantă din partea Moscovei.

În acest timp, Rusia încearcă să mențină relația bună cu Germania și să creeze diviziuni atât în interiorul UE, prin apropierea de alte țări cu poziții favorabile Moscovei și care au de asemenea legături economice strânse cu Rusia, cât și între blocul comunitar și Statele Unite.

În acest context, la ceremoniile desfășurate la Berlin pe 9 noiembrie, președintele american Barack Obama a chemat lumea să-și amintească lecțiile de la căderea Zidului, în momentul când 'actele Rusiei împotriva Ucrainei' arată că 'încă mai avem de lucru'.

Prezent și el la eveniment, Mihail Gorbaciov a fost mai tranșant și a avertizat că au apărut din nou semnele unui 'război rece', iar acest proces trebuie oprit. 'Doar l-am putut opri în anii '80. Și am mers spre destindere, spre reunificarea (Germaniei). Și a fost mai greu decât acum. Putem face aceasta și în prezent', a apreciat ultimul lider sovietic.

AGERPRES

Distribuie Distribuie Comentarii