RETROSPECTIVĂ 2019 Tulcea: Anul dosarului "Cocaina din Marea Neagră"

RETROSPECTIVĂ 2019 Tulcea: Anul dosarului "Cocaina din Marea Neagră"

Anul 2019 a fost marcat în judeţul Tulcea de incidentul cu cele peste 900 de kilograme de cocaină găsite pe malul Mării Negre, în satul Sfântu Gheorghe, dar şi de deschiderea Bursei de peşte ca sucursală a Casei Unirea, entitate economică a Ministerului Agriculturii.

La sfârşitul lunii martie, o barcă cu 935,409 kilograme de cocaină, cu o puritate de 90%, a eşuat în apropierea satului Sfântu Gheorghe, din cauza unei furtuni. Transportul de cocaină pe Marea Neagră a fost însă mai mare, astfel că timp de mai multe zile de pe litoralul constănţean populaţia şi poliţiştii au ridicat câteva sute de pachete cu cocaină.

Cei 30 de saci cu cocaină transportaţi de doi cetăţeni sârbi, care au fost prinşi de autorităţi, ar fi provenit din America de Sud, iar valoarea de piaţă a fost estimată la 300 de milioane de euro, sumă care putea fi triplată după combinarea cocainei cu alte substanţe. Dosarul, prezentat în presă sub numele "Cocaina din Marea Neagră", în care doi cetăţeni sârbi sunt cercetaţi pentru trafic de cocaină, se află pe rolul Tribunalului Tulcea.

***

Pe data de 8 aprilie 2019, premierul Viorica Dăncilă şi mai mulţi miniştri au inaugurat Bursa de peşte, un proiect realizat în aproape zece ani cu fonduri structurale, cu privire la care Comisia Europeană cere returnarea acum a 14,96 milioane de lei. Aproape o treime din cherhanalele din deltă care preiau peştele capturat de pescari au contracte cu sucursala tulceană a Casei Unirea, iar marfa fie este vândută ca atare unui număr de şapte societăţi, printre care un retailer, fie este procesată şi comercializată ca produs al Casei Unirea.

Punctul de lucru al Bursei de peşte din satul Chilia Veche nu funcţionează din cauză că nu este racordat la reţeaua de apă, pescarii sunt nemulţumiţi pentru că centrul din Tulcea nu le poate prelua capturile, iar procesatorii de peşte susţin necesitatea ca obiectivul realizat cu fonduri europene să devină un mecanism transparent de formare a preţurilor practicate la speciile de peşti, astfel încât ei să poată avea acces la subvenţiile europene acordate în caz de supraproducţii.

Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură (ANPA) va trebui să returneze Uniunii Europene o sumă de 14,9 milioane de lei, aferentă proiectului cu finanţare europeană al cărui scop era crearea Bursei de peşte la Tulcea, a declarat pe 21 noiembrie, ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

Potrivit acestuia, Comisia Europeană a notificat Ministerul Agriculturii cu privire la necesitatea restituirii fondurilor, ca urmare a deficienţelor înregistrate în implementarea proiectului. "Au făcut la un moment dat, în 22 martie, au inaugurat bursa de peşte. Practic, ce se dorea cu această bursă de peşte? Practic, să se liciteze şi să comercializeze toată producţia piscicolă din Rezervaţia Biosferei Deltei Dunării. Trebuiau să aibă un sediu, un punct de colectare la Chilia, mijloace de transport şi un sistem informatic. La auditul care a fost făcut de Curtea de Conturi, nu de către noi, s-a constat următoarele: singurele tranzacţii care s-au făcut au fost două tranzacţii în ziua inaugurării. Totul a fost doar pentru acea zi a inaugurării. Apoi, deficienţe grave: punctul de colectare nefuncţional, fără apă, fără nimic, navele de transport nu erau înregistrate şi nu era obţinută nicio autorizaţie esenţială. Alaltăieri (marţi - n.r.) a venit din partea Comisiei, pentru că a fost pe bani europeni, că trebui să înapoiem 14,96 milioane de lei", a afirmat Oros

Ministrul Agriculturii a mai precizat şi că a cerut Corpului de control pe care îl coordonează să efectueze verificări cu privire la proiectul din Tulcea.

***

La începutul lunii mai, toate cazurile grave înregistrate de Serviciul de Ambulanţă în judeţul Tulcea au fost direcţionate spre spitale din judeţele vecine, din cauza demisiei medicilor secţiei Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU). Deficitul de specialişti din SJU s-a acutizat în ultimii ani, în ciuda creşterii veniturilor, cele mai mari lefuri din judeţ fiind acordate în spital, potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Detaşarea unor specialişti din Bucureşti a fost singura soluţie găsită de conducerea SJU până la angajarea a încă doi anestezişti pe lângă cei doi angajaţi ai unităţii care au revenit asupra demisiilor apărute pe fondul volumului mare de muncă. Specialiştii acestei secţii primesc un spor de 85%, prime lunare din partea Consiliului Judeţean, cazare şi program de lucru flexibil.

***

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Tulcea, Horia Teodorescu, au semnat, pe data de 14 mai, contractul de finanţare pentru modernizarea Portului Tulcea, după ce în anul 2018 CJ a alocat 6,7 milioane de lei pentru realizarea studiului de fezabilitate necesar investiţiei. Contractul are o valoare totală estimativă de circa 40 de milioane de euro, sumă care va fi finanţată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, şi vizează reabilitarea a şase tronsoane cu o lungime totală de 1.510 metri de pe faleza oraşului Tulcea, potrivit autorităţii judeţene.

În luna august, preşedintele CJ anunţa pe pagina sa de Facebook lansarea licitaţiei pentru desemnarea firmei care va realiza lucrările de amenajare a portului, însă nu a mai revenit pentru a anunţa societatea câştigătoare. În schimb, Ministerul Transporturilor a făcut public luna aceasta proiectul de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţiei "Dezvoltarea Portului Tulcea - etapa I", care urmează să fie realizată de Administraţia Porturilor Dunării Maritime Galaţi. Valoarea investiţiei care urmează să fie realizată este de 64.246.211 lei, inclusiv TVA.

***

O persoană cu arsuri pe circa 40% din suprafaţa corpului a fost internată în spital, iar 56 de garsoniere au fost afectate de explozia dintr-un bloc din municipiul Tulcea produsă, joi, 14 noiembrie, în urma unei acumulări de gaze. Alte trei persoane au suferit răni uşoare şi fie nu au necesitat internare, fie au refuzat spitalizarea. Niciunul din proprietarii garsonierelor afectate de explozie nu a solicitat autorităţii locale adăpost temporar, deşi Primăria municipiului a anunţat că la Centrul de zi Phoenix al Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Socială pot fi găzdui 25te de persoane.

***

Evenimentele culturale din judeţul Tulcea s-au îmbogăţit în 2019 cu un nou festival internaţional dedicat muzicii de cafe-concert şi lăutăreşti. Desfăşurat la începutul lunii noiembrie şi organizat de Ansamblul Baladele Deltei şi Primăria municipiului, Festivalul "Georges Boulanger" a reunit interpreţi şi solişti din România, Franşa, Republica Moldova şi Serbia.

Tot anul acesta, trei obiective muzeale au intrat în procesul de reabilitare, Casa Panaghia din oraşul Babadag, închisă vizitatorilor din anul 2010, Farul vechi din Sulina şi Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Tulcea.

Farul vechi din Sulina şi Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Tulcea au avut anul trecut, în total, 33.000 de vizitatori, iar cele trei obiective muzeale din judeţ vor fi reabilitate de CJ prin proiecte finanţate din fonduri europene.

***

Colegiul dobrogean "Spiru Haret" din municipiul Tulcea a început în luna ianuarie lucrările de amenajare a unui laborator de robotică. Laboratorul, primul de acest fel din judeţ, a fost deschis şi poartă numele inginerului român Ion Adamache, care a donat instituţiei de învăţământ din Tulcea 566.000 de lei.

***

Trei persoane care călătoreau cu o navă de croazieră pe Dunăre au fost rănite, pe 5 octombrie, după ce vasul pe care se aflau a fost implicat într-un accident cu un cargo, în zona milei marine 43 a Dunării, în apropierea oraşului tulcean Isaccea. Nava de croazieră, aflată sub pavilion Malta, venea din Germania, avea la bord 165 de persoane şi se îndrepta spre Portul Tulcea, atunci când a colizionat cu un cargo, aflat sub pavilion Panama, care se îndrepta spre Galaţi.

În urma accidentului, primul cu asemenea urmări, nava de croazieră care a ajuns în portul Tulcea a suferit mai multe avarii în zona suprastructurii, iar poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere de culpă şi vătămare corporală din culpă. AGERPRES / (AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…