Retrageri de la US Open! Două vedete au declarat forfait cu o zi înainte de startul turneului

Retrageri de la US Open! Două vedete au declarat forfait cu o zi înainte de startul turneului

Bianca Andreescu, campioana ediției din 2019, și Paula Badosa, fost număr 2 mondial, au declarat că se retrag de la US Open chiar înainte de startul turneului.

Bianca Andreescu nu va participa la US Open 2023. Foto Getty images

Bianca Andreescu nu va participa la US Open 2023. Foto Getty images

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu nu își mai revine de câțiva ani, fiind urmărită în continuare de blestemul accidentărilor. De asemenea, iberica Paula Badosa a invocat o problemă medicală, neputând juca nici ea la US Open 2023. Bianca trebuia să debuteze marți la turneul newyorkez, împotriva Lesiei Tsurenko, însă a fost înlocuită de organizatori cu Elsa Jacquemot din Franța, sportivă venită din calificări.

Potrivit site-ului WTA, Bianca Andreescu a suferit o fractură de stres la spate în timpul verii, când a participat la turneele de la Washington și Montreal. Jucătoarea de origine română nu a jucat la Cincinnati și spera să se recupereze până la US Open, însă acum a anunțat că e nevoită să se retragă participarea la turneul ei preferat, pe care l-a câștigat în urmă cu 4 ani.

Sezon încheiat pentru Paula Badosa. Foto Getty images

Sezon încheiat pentru Paula Badosa. Foto Getty images

Și Paula Badosa își încheie sezonul . Ea trebuia să joace un meci cu Venus Williams, în primul tur la US Open, dar a fost înlocuită cu Greetje Minnen (Belgia), tot o câștigătoare a calificărilor. Iberica nu a mai jucat niciun meci oficial de la Wimbledon, unde a abandonat în turul doi din cauza unei accidentări la spate. Paula și-a anunțat fanii că nu va rata doar US Open, ci și celelalte turnee rămase de disputat în acest sezon.

„După ce m-am chinuit multe luni să concurez din nou, îmi închei sezonul! Cei care mă cunosc știu cât de mult îmi place să concurez și cât de greu a fost să iau această decizie. Am încercat totul împreună cu echipa mea, dar durerea nu mă lasă să merg înainte”, a declarat Paula Badosa. Jucătoarea care și-a oficializat relația cu jucătorul grec Stefanos Tsitsipas a ratat și French Open, tot din cauza unei accidentări , și tot pe ultima sută de metri.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Pe asta ați citit-o?

2 Putin: „NATO a decis să intre în război cu Rusia” / Textul integral al declarației președintelui rus. Este România amenințată?

3 Frate, ce țară e asta? / Economist rus: Pentru unele familii sărace din Rusia, bărbații sunt mai prețioși morți decât vii

4 De citit...

5 S-a deschis Cutia Pandorei? / Rusia amenință cu arme pe care nu le-a folosit încă dacă Ucraina o atacă cu ATACMS