Retragerea trupelor americane din Germania nu figurează pe ordinea de zi (Casa Albă)

Retragerea trupelor americane din Germania nu figurează pe ordinea de zi (Casa Albă)

Casa Albă a reafirmat joi că eventuala retragere sau transfer al militarilor americani staţionaţi în Germania nu figurează pe ordinea de zi şi nu va fi abordată în cursul summitului NATO săptămâna viitoare la Bruxelles, potrivit AFP.

"Nu există absolut nicio discuţie despre o ajustare a trupelor în Germania sau despre ceva care ar modifica forţa de 32.000 de militari pe care îi avem în Germania", a indicat un înalt responsabil american sub rezerva anonimatului.

Trupele americane sunt prezente în Germania de la cel de-al Doilea Război Mondial şi această ţară serveşte drept bază pentru operaţiunile americane în Africa şi în Orientul Mijlociu.

În urmă cu câteva zile, cotidianul Washington Post afirmase că Pentagonul studia costul unei posibile plecări a unei părţi a militarilor americani staţionaţi în Germania, cel mai important contingent în afara SUA.

Pentagonul dezminţise orice idee a retragerii, subliniind că ministerul examinează cu regularitate poziţionarea trupelor şi analizele costuri-beneficii şi că nu există "nimic nou" cu privire la acest dosar.

Preşedintele american Donald Trump, care va participa miercuri şi joi la summitul NATO de la Bruxelles, a trimis o scrisoare către şapte ţări ale Alianţei, între care Germania, pentru a le chema la ordine în legătură cu angajamentul lor de a consacra 2% din Produsul lor Naţional Brut (PIB) cheltuielilor militare până în 2024.

După summit, Donald Trump se va deplasa în Marea Britanie, iar apoi la Helsinki pentru a se întâlni cu omologul său rus Vladimir Putin. AGERPRES


populare
astăzi

1 Istoria secretă a gladiatorilor daci. A fost unul dintre puținele popoare antice pentru care s-a construit o școală specială

2 Citiți, oameni buni, asta a fost și este România „lor”!

3 Avem documentul / Toate măsurile, de la alocații, la pensii și salariile bugetarilor

4 Foarte interesant scenariul ipotetic al lui Mark Galeotti despre impactul tragediei avionului azer asupra puterii lui Putin

5 VIDEO Cu România asta ce facem oameni buni, o anulăm și pe ea, ca să iasă cum trebuie?