Retragerea din acordul privind clima: John Kerry îl ironizează pe Donald Trump

Retragerea din acordul privind clima: John Kerry îl ironizează pe Donald Trump

Fostul șef al diplomației americane John Kerry, unul dintre artizanii Acordului de la Paris privind schimbările climatice, a ironizat duminică decizia președintelui Donald Trump de retragere și dorința afișată de a renegocia textul, transmite AFP.

"Când Donald Trump spune 'Ei bine, vom negocia un acord mai bun', credeți că va ieși și va găsi un acord mai bun? Este ca și cum O.J. Simpson ar spune că va ieși și îl va găsi pe adevăratul ucigaș", a declarat John Kerry la postul de televiziune NBC, într-o aluzie la fosta vedetă a fotbalului american care a fost achitat pentru uciderea soției sale.

"Toată lumea știe că nu va face acest lucru pentru că nu crede în așa ceva", a subliniat John Kerry în legătură cu declarațiile făcute joi de președintele SUA despre o eventuală renegociere a acordului de la Paris, ceea ce, de altfel, țările europene au exclus.

"Dacă ar fi crezut în el, nu ieșea din Paris", a mai afirmat ironic fostul secretar de stat care a acționat cu toată greutatea în ultimele negocieri desfășurate la sfârșitul lui 2015 la Paris.

La fel ca numeroși responsabili politici, diplomați, experți, John Kerry a deplâns încă o dată că "America a abandonat leadershipul său (în privința climei) în mod unilateral, în timp ce de mai mulți ani chiar și președinții republicani (George Bush tatăl și fiul) au acționat în această direcție".

Pentru fostul vicepreședinte american Al Gore, unul dintre vârfurile de lance ale luptei împotriva încălzirii climei, decizia lui Donald Trump este "absurdă", "periculoasă" și "lipsită de temei". Retragerea din acordul de la Paris "sabotează poziția națiunii noastre în lume și amenință capacitatea omenirii de a rezolva criza" climatică, a acuzat el la postul FoxNews.

În schimb, ambasadoarea americană la ONU, Nikki Haley, a dat asigurări la CNN și CBS că președintele Trump crede în schimbările climatice și responsabilitatea omenirii.

La rândul său, Scott Pruitt, șeful Agenției pentru Protecția Mediului (EPA) și mare climato-sceptic, a afirmat la FoxNews că "președintele a spus că au loc schimbări climatice".

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”