Reţeaua politică lansează 5 întrebări esenţiale pentru candidaţii la alegerile europarlamentare
Explorarea gazelor de şist sau autonomia pe criterii etnice sunt doar două dintre întrebările la care candidaţii la europarlamentare ar trebui să răspundă.
Reţeaua politică lansează 5 întrebări esenţiale pentru candidaţii la alegerile europarlamentare (Imagine: Shutterstock)
În preajma Alegerilor Europarlamentare, ONG-ul Reţeaua Politică a trimis câte un chestionar tuturor candidaţilor înscrişi la turul de scrutin din 25 mai.
Candidaţii trebuie să răspundă la următoarele întrebări:
1. Sunteţi de acord cu explorarea gazelor de şist pe teritoriul Europei?
R: Da / Nu
2. Sunteţi adeptul unor noi reglementări în ceea ce priveşte libertatea Internetului?
R: Da / Nu
3. Dacă în balanţa deciziilor dumneavoastră, atunci când veţi ajunge în Parlamentului European veţi fi nevoit(ă) să alegeţi una dintre următoarele direcţii:
a) Statele Unite ale Europei,
b) Identitatea naţională a ţărilor membre.
în ce direcţie s-ar îndrepta votul dumneavoastră?
R: a) / b)
4. Sunteţi de acord cu autonomia pe criterii etnice?
R: Da / Nu
5. Orice cetăţean al Europei se poate simţi reprezentat în Parlamentul European de către oricare dintre parlamentarii aleşi. În vederea viitoarelor alegeri, sunteţi de acord ca fiecare cetăţean al Europei să-şi poată da votul pentru oricare dintre candidaţi, indiferent de naţionalitate sau de ţară în care îşi are domiciliul?
R: Da / Nu
Candidaţii pot trimite răspunsurile lor către Reţeaua Politică la urmatoarea adresa de contact: office@reteauapolitica.ro. Acestea vor fi centralizate şi vor fi făcute publice cu cel puţin trei zile înainte de alegeri.
Reţeaua Politică este o organizaţie independentă de expresie coerentă şi acţiune inteligentă care generează şi implementeaza idei politice pentru a susţine România. Mişcarea şi-a propus să reabiliteze valorile democratice autentice: independentă conştiinţei politice şi transparentă în procesul politic, care încurajează competenţa şi participarea la politică.
Reţeaua Politică nu a înscris candidaţi pentru Alegerile Europarlamentare.
Legea română impune condiţii prohibitive pentru cei ce au intenţia să participe la astfel de alegeri - 100.000 semnături pentru candidaţii independenţi, 200.000 semnături pentru candidaţii aflaţi pe listele de partid.
Reţeaua Politică alege în continuare să se concentreze pe mesajul pe care doreşte să-l transmită în spaţiul politic românesc şi refuză să aloce resurse pentru procesul de strângere de semnături pe care îl consideră costisitor, birocratic, inutil şi neelocvent.
Mai multe informaţii despre Reţeaua Politică se află pe adresa organizaţiei: www.reteauapolitica.ro sau pe pagina de facebook: www.facebook.com/ReteauaPolitica .
Sursa: mediafax.ro