Ce a însemnat „rețeaua Caraman” și care a fost adevăratul rol al celebrului spion român în perioada comunistă, dar și după 1990? hotnews.ro a încercat să lămurească acest subiect după ce liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, pentru o publicație maghiară , că și Călin Georgescu ar fi „o emanație a acestei rețele” care a supraviețuit după 1990. În acest sens, am realizat un interviu cu istoricul Stejărel Olaru, autorul mai multor cărți importante despre activitatea serviciilor secrete dinainte de 1989.

• Între 1958 și 1969, Rețeaua Caraman a furat de la NATO dosare totalizând 12.000 de pagini, cu planuri militare și politice ale organizației, planuri de atac și apărare, documente financiare etc, susține Stejărel Olaru în interviul pentru hotnews.ro .
• CNSAS a emis pe 22 ianuarie un comunicat de presă în care afirmă că „Mihai Caraman a făcut poliție politică, ca lucrător al Securității”.
• În ceea ce privește posibila conexiune a lui Călin Georgescu cu „rețeaua Caraman”, istoricul Stejărel Olaru declară că „suntem doar în zona speculațiilor, urmărindu-i biografia profesională destul de neclară”.

Despre Mihai Caraman se știe că între anii 1958 și 1969 ar fi format o rețea care furat informații de la NATO și le-a furnizat mai departe serviciilor secrete din Uniunea Sovietică. Multe informații despre această operațiune pot fi aflate și din cartea „Mihai Caraman. Un spion român în Războiul Rece” , scrisă de Florian Banu și publicată la editura Corint și care se bazează și pe mărturiile fostului spion, care a murit în 2024.

Mai multe despre Mihai Caraman, atât despre activitatea acestuia dinainte de 1989, dar și după căderea comunismului, am aflat de la istoricul Stejărel Olaru, unul dintre experții din România în istoria serviciilor de informații.

Securitatea – „un partener junior al KGB-ului”

– Ce a însemnat „Rețeaua Caraman”?
– Stejărel Olaru: „Rețeaua Caraman” a fost o rețea formată din agenți străini recrutați de Direcția de Informații Externe (DIE) a Securității, agenți care lucrau sau colaborau la cartierul general NATO de la Paris. Această rețea a funcționat între 1958 și 1969, când s-a prăbușit și ultima piesă a ei în urma unor trădări și a investigațiilor serviciilor de informații occidentale, în special a CIA.

Numele rețelei vine de la ofițerul DIE care a coordonat-o, Mihai Caraman, și care a fost trimis în misiune la Paris sub legenda că este angajat al Ministerului Comerțului Exterior.

„Rețeaua Caraman” este, probabil, cea mai de succes operațiune a DIE în perioada Războiului Rece – dacă ne raportăm la ceea ce cunoaștem astăzi din activitatea DIE –, pentru că a operat timp de aproximativ un deceniu reușind să sustragă numeroase documente secrete ale NATO, multe dintre ele „top secret”.

– Ce rol juca România în cadrul rețelelor de informații ale statelor comuniste?
– Depinde de perioadă. Istoria Securității, serviciul secret al regimului comunist din România, are perioade distincte de evoluție. La sfârșitul anilor 1940 și în prima jumătate a anilor 1950 Securitatea s-a concentrat pe represiunea internă. Direcția de spionaj, chiar dacă exista, nu a avut prea mari rezultate și, de fapt, era preocupată mai degrabă de exilul românesc, să-l monitorizeze și să-l controleze.

Spionajul prinde avânt la sfârșitul anilor 1950, dar se rafinează un deceniu mai târziu, cam între 1965-1975. După defectarea generalului DIE Mihai Pacepa din 1978 – care pune la dispoziția CIA toate informațiile pe care le cunoștea despre DIE, Securitate și reprezentanții politici ai regimului – totul se prăbușește și DIE nu-și va mai reveni niciodată, dimpotrivă.

Ion Mihai Pacepa. Foto: Agerpres

– S-a folosit KGB de serviciile secrete ale României?
– KGB-ul a fost serviciul secret care a configurat cooperarea între serviciile secrete comuniste din Europa Centrală și de Est, dar și din întreaga lume. În funcție de așteptările KGB-ului, aceste servicii, precum Securitatea românească, trebuiau să se subordoneze și să răspundă provocărilor.

Prin urmare, putem spune că Securitatea, în prima sa etapă de existență – din 1948 și până la sfârșitul anilor 1950 – a fost o filială de facto a serviciului secret sovietic. Apoi a devenit un fel de partener junior al KGB-ului pe măsură ce sovieticii își reduceau prezența consilierilor sovietici aflați la București. Iar din 1964 parteneriatul s-a redus considerabil, dar nu și-a încetat existența, au mai existat schimburi de informații de politică externă și militare însă mult reduse în comparație cu perioadele anterioare.

Apoi, la începutul anilor 1970, s-a înființat o unitate specială în cadrul Securității denumită „Contraspionaj țări socialiste”, unitate care vâna colaboratorii români ai serviciilor secrete comuniste „frățești”, în special colaboratori români ai Moscovei.

Deci KGB s-a folosit din plin de activitatea Securității în mod oficial până la jumătatea anilor 1960. După 1964-1965 mai degrabă neoficial, adică prin intermediul românilor recrutați de sovietici în trecut.

Limitele reduse ale colaborării de după 1965 dintre Securitate și KGB sau dintre Securitate și celelalte servicii comuniste europene nu schimbă însă principiile și acțiunile sale. Securitatea a rămas aceeași instituție care a fost creată în 1948 pentru a servi un sistem politic, fiind controlată de Partidul Comunist Român, iar ofițerii de securitate denumiți „activiști de partid cu însărcinări speciale”.

„Rețeaua Caraman” a trecut prin această perioadă. La început a fost sub controlul total al KGB-ului, iar documentele sustrase de la NATO ajungeau și la București, și la Moscova în egală măsură. După 1964 Securitatea nu a mai trimis la Moscova documentele originale, ci sinteze ale informațiilor obținute prin intermediul documentelor sustrase.

– Ce secrete concrete au furat de la NATO?
– Planuri militare și politice ale organizației, planuri de atac și de apărare, schema organizației, documente financiare etc. Au fost sustrase zeci de dosare totalizând peste 12.000 de pagini de documente confidențiale sau strict secrete.

– Mihai Caraman a furnizat informațiile luate de la NATO sovieticilor. Pentru ce le foloseau?
– Pentru operațiuni de combatere a NATO sub orice formă. Organizația nord-atlantică trebuia înțeleasă, iar pentru aceasta era nevoie de informații privind organizarea și activitatea ei, informații de orice natură, politice, militare sau financiare.

Câte baze NATO se aflau în lume și cât de mari erau ele? Ce fel de tehnică militară foloseau? Care erau relațiile de putere între țările membre? Ce fel de conflicte existau între membri și cum ar fi putut fi întreținute astfel încât să slăbească organizația din interior? Răspunsuri la astfel de întrebări și multe altele ajutau inamicii NATO să se poziționeze mai bine față de această organizație.

Să ne amintim, de exemplu, că în august 1968 trupe ale Tratatului de la Varșovia ocupau Cehoslovacia, iar în acea perioadă „rețeaua Caraman” încă mai funcționa, deci este foarte posibil ca informații obținute de această rețea să fi fost folosite și în sprijinul unei astfel de operațiuni militare, adică să se cunoască în timp util care ar fi fost poziția NATO și eventualele reacții față de această criză.

Tanc sovietic în Piața Wenceslas din Praga, în timpul invaziei din 20-21 august 1968. Foto: ČTK / Profimedia

– Caraman susține în cartea „Mihai Caraman. Un spion român în Războiul Rece” că primul lui agent, Robert Van de Wielhe, șeful Biroului de Documente Secrete al NATO, i-a înmânat, „fără să-i cer eu”, un document din arhiva NATO. Este plauzibil scenariul ăsta în tehnica recrutării?
– Se cunosc astăzi multe povești similare, când o persoană dorește atât de mult să colaboreze cu dușmanul – din motive ideologice sau financiare – încât oferă din proprie inițiativă chiar de la primul contact documente extrem de valoroase, dorind astfel să-și demonstreze valoarea. Este tentant, dar și extrem de periculos și orice recrutor știe că o astfel de situație trebuie evitată pentru că poate fi o capcană.

„Securitatea a fost gândită pentru a sprijini și apăra regimul comunist, nu patria”

– Despre rețeaua Caraman se spune că a fost cea mai spectaculoasă penetrare a NATO. Este adevărat?
– Da, cred că nu a mai existat, în timpul Războiului Rece, o operațiune de penetrare la nivelul cartierului general al NATO care să pună în așa dificultate organizația nord-atlantică prin pierderile serioase care i-au fost provocate.

– Este o întreagă dezbatere în legătură cu moralitatea ofițerilor de informații de dinainte de 1989. Îi putem cataloga pe spionii români drept „patrioți?”
– Ofițerii de informații nu se raportează la criteriile de moralitate. Dezbaterea nu ar trebui să aibă legătură cu moralitatea ofițerilor de securitate – sau moralitatea ofițerilor de informații, în general –, ci să se refere la loialitate. Pot să fiu patriot și fără să fiu o persoană morală, dar nu pot să fiu patriot dacă nu sunt loial țării. Prin urmare, dezbaterea trebuie să plece de la o altă întrebare: cui a fost loială Securitatea?

Iar răspunsul la această întrebare este simplu. Documentele oficiale ale României din acea perioadă ne spun clar că poliția secretă, încă de la înființare, a fost gândită pentru a sprijini și apăra regimul comunist, nu patria. Securitatea a apărat „orânduirea socialistă” și „personalitățile de partid și de stat”. Iar aceste sarcini și misiuni le-a îndeplinit împotriva cetățenilor români inclusiv realizând crime.

Ofițerii de securitate așa s-or fi considerând, patrioți, însă ei au lucrat într-o instituție criminală care a apărat un regim politic dictatorial.

– Mihai Caraman a fost numit în funcția de șef al SIE în 1990. A păstrat postul până în 1992. Sunt două ipoteze legate de înlăturarea acestuia. Una spune că Manfred Wörner, secretarul general al NATO, a cerut asta. Alții susțin că a fost decizia personală a lui Ion Iliescu. Care este apropiată de adevăr?
– Nu știu, sincer, decât poveștile care circulă și în zilele de astăzi referitoare la demisia lui Caraman. Se spune că Wörner ar fi refuzat să viziteze România, atâta vreme cât Caraman era la conducerea SIE, dar până la urmă a făcut această vizită în iulie 1991 și încă una în februarie 1992 – Caraman iese la pensie în aprilie 1992 –. Aici ne pot lămuri persoane ca Petre Roman – prieten al lui Caraman și susținător al acestuia –, Sergiu Celac, Gelu Voican Voiculescu sau Virgil Măgureanu.

Mihai Caraman. Captură TVR

„Puterea în România a fost construită după 1990 și cu indicații primite de la Moscova”

– A existat o rețea Caraman și după în 1990, care să includă viitori oameni politici?
– A existat în anii 1990 o rețea formată din politicieni care în trecut au fost conectați la Securitate, ca ofițeri acoperiți sau ca informatori. Îmi aduc aminte de un ofițer de securitate care în primele luni ale anului 1990, fiind pensionar, se uita la televizor și aproape de fiecare dată când vedea câte un nou politician, indiferent din ce partid era membru, spunea „ăsta a fost al nostru”.

Dar printre acești politicieni au fost și unii care în trecut au colaborat cu KGB sau GRU, vechi colaboratori ai sovieticilor vânați de Securitate în anii 1970 și 1980 și care acum au fost reactivați. Mulți dintre ei au fost numiți în funcții de putere, membri ai guvernului, șefi ai noilor servicii de informații etc.

Caraman, colaborator al KGB-ului, s-a trezit și el într-o astfel de situație fiind solicitat de Ion Iliescu – alt personaj politic aflat sub controlul Moscovei – să conducă noul serviciu de spionaj al României, SIE.

Este un tipar care ne spune foarte clar că puterea în România începând cu ianuarie 1990 a fost construită și cu indicații primite de la Moscova, via ambasada sovietică de la București, astfel încât țara să rămână sub sfera de influență a URSS.

„SIE nu știu să fi transferat documente către CNSAS care fac referire la Călin Georgescu înainte de 1989”

– Este plauzibilă participarea lui Georgescu în această rețea?
– Da, însă deocamdată rămânem în zona speculațiilor urmărindu-i biografia profesională și aceasta destul de neclară. SIE nu știu să fi transferat documente către CNSAS care fac referire la Călin Georgescu înainte de 1989 și nu știm motivul, dacă documentele nu există sau dacă nu cumva ele sunt în continuare clasificate dată fiind activitatea lui Georgescu începând cu 1990 și care ar fi putut fi controlată de SIE.

Speculațiile sunt întreținute de însuși Călin Georgescu și opiniile sale despre NATO – ne-a spus că este o organizație slabă și că bazele NATO din România vor fi folosite astfel încât SUA să pornească cel de-Al Treilea Război Mondial –, iar dacă la acestea adăugăm și celebra „șansa României este înțelepciunea rusească” ne lămurim repede că Georgescu este anti-NATO și pro-rus.

Mai nou, descoperim că în anturajul său există foști ofițeri de informații, atât din vechea Securitate, cât și rezerviști din SRI, SIE și Armată, rețea care îl sprijină și îl consiliază în domeniul securității naționale, însă nu cred că foștii securiști reciclați în post-comunism care îl susțin doresc restaurarea unei dictaturi, ci pur și simplu caută să-și recâștige privilegiile și influența.

Ioan Tarnu, fost șef SRI Alba, alături de Călin Georgescu la Mănăstirea Tăuni în 2022. Sursă: PublicRecord.ro /Youtube/Radu Roncea

Cine este Stejărel Olaru

Stejărel Olaru este istoric, doctor în științe militare și informații, autor al unor volume despre istoria comunismului, în special despre activitatea structurilor de securitate ale perioadei, printre care „A fost ca-n filme. Cea mai mare afacere a Securității” și „Nadia și Securitatea”.

Istoricul Stejărel Olaru. Inquam Photos / George Călin

De-a lungul anilor, istoricul a ocupat și funcții în aparatul de stat. A fost director general al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne și consilier de stat pe probleme de securitate națională, fiind reprezentant al Guvernului în Comunitatea Națională de Informații.

Precizările CNSAS: „Mihai Caraman a făcut poliție politică”

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a emis pe 22 ianuarie un comunicat de presă în care precizează:

„În urma verificărilor întreprinse de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Curtea de Apel București a confirmat activitatea de poliție politică desfășurată de Mihai Caraman ca lucrător al Securității, având funcțiile de locțiitor al șefului Inspectoratului Județean de Securitate Ilfov și, respectiv, de locțiitor al șefului Inspectoratului de Securitate al Municipiului București”.

„Calitatea de lucrător al Securității, validată de instanțele judecătorești, reprezintă confirmarea săvârșirii unor acte reprobabile și ilegale, materializate prin încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Ignorarea deliberată a acestei realități în cazul lui Mihai Caraman și încercarea de legitimare a activității acestuia, pusă în slujba unui regim totalitar, contravine principiilor care stau la baza unui stat democratic”, se mai arată în comunicatul CNSAS.

Distribuie Distribuie Comentarii