Rețea de spionaj în Polonia, destructurată. Șase indivizi spionau trenurile cu ajutor pentru Ucraina
Mai mulți străini au fost arestați fiind bănuiți de spionaj în favoarea Rusiei, au afirmat pentru BBC doi oficiali guvernamentali polonezi.
În ultimul an mai mulți indivizi au fost reținuți pentru spionaj. FOTO Shutterstock (Arhivă)
Postul de radio RMF FM a transmis că serviciile de securitate poloneze au destructurat o rețea de spionaj care lucra pentru Moscova .
Șase persoane au fost arestate sub suspiciunea că au montat camere de supraveghere pentru a filma infrastructura de transport utilizată pentru furnizarea de ajutoare către Ucraina, a mai relatat postul de radio.
RMF FM a afirmat că posibilii spioni pregătiseră planuri de sabotaj.
Polonia este unul dintre cei mai puternici aliați ai Ucrainei, iar forțele sale de securitate au reținut mai multe persoane bănuite de spionaj în folosul Rusiei de la invazia declanșată de armata lui Putin la 24 februarie 2022.
Conform postului de radio, presupușii spioni au montat zeci de camere de supraveghere în apropierea unor noduri de cale ferată și rute însemnate de transport în regiunea poloneză Podkarpackie.
Unele dintre aceste camere au fost descoperite în preajma unui mic aeroport regional transformat într-un centru logistic internațional care livrează sprijin militar și umanitar în Ucraina.
Aeronavele militare și de marfă din Statele Unite și din toată Europa efectuează zboruri în mod frecvent pe și de pe aeroportul Rzeszow-Jasionka pentru a preda proviziile către camioanele care le transportă până la granița ucraineană.
De asemenea, pentru a proteja aeroportul, SUA au desfășurat sisteme de apărare Patriot. Liderul de la Casa Albă a sosit pe acest aerodrom în drum spre vizita efectuată în Ucraina.
Potrivit postului de radio, securitatea la zonele de infrastructură a fost, se pare, sporită.
Ministrul polonez de Interne, Mariusz Kaminski, care este responsabil pentru Agenția poloneză de Securitate Internă, și ai cărei ofițeri ar fi realizat arestările, urmează să vorbească joi dimineața cu presa despre raportul postului de radio.
În anul 2022 mai mulți indivizi au fost reținuți pentru spionaj . În urmă cu o lună, procurorii au învinuit un cetățean rus, rezident în Polonia, de spionaj în folosul Rusiei între 2015-2022.
Bărbatul, care avea o afacere în Polonia, s-ar fi amestecat în grupuri de reconstrucție istorică, unde a intrat în legătură cu soldații polonezi. Acesta ar fi fost arestat în luna aprilie a anului 2022, în urma unei anchete care a indicat faptul că ar fi cules informații despre structura organizatorică a unităților militare poloneze din nord-estul țării.
Sursa: adevarul.ro