Responsabili ai Ministerului ucrainean al Apărării, suspectaţi de deturnare de fonduri. Ar fi achiziționat echipamente militare neconforme

Responsabili ai Ministerului ucrainean al Apărării, suspectaţi de deturnare de fonduri. Ar fi achiziționat echipamente militare neconforme

Doi responsabili din Ministerul ucrainean al Apărării sunt suspectaţi că au deturnat peste 6 milioane de euro ce erau destinaţi pentru achiziţionarea de veste antiglonţ, a anunțat marţi Biroul de Investigaţii de Stat de la Kiev, potrivit AFP.

Doi responsabili ucraineni din Ministerul Apărării sunt suspectați de corupție FOTO SHUTTERSTOCK

Doi responsabili ucraineni din Ministerul Apărării sunt suspectați de corupție FOTO SHUTTERSTOCK

Un fost viceministru al apărării responsabil de logistica armatei şi şeful unui departament din minister ce avea în sarcină problemele de aprovizionare sunt suspectaţi de "deturnări de fonduri prin abuz de putere pe scară largă". Numele acestora nu a fost făcut public.

Cei doi au "comandat în străinătate echipamente de protecţie individuală de calitate neconformă", plătindu-le în avans în întregime şi fără a respecta "procedura de control a calităţii prevăzută", potrivit aceleiaşi surse, scrie Agerpres.

"În consecinţă, forţele armate ucrainene au primit veste antiglonţ de proastă calitate care nu pot fi utilizate în lupte fără a pune vieţi în pericol", a denunţat Biroul de Investigaţii.

Cei doi suspecţi, aflaţi în arest preventiv, riscă până la 12 ani de închisoare.

Potrivit Biroului de Investigaţii, aceste deturnări reprezintă un nou episod dintr-o afacere mai amplă, care se ridică la peste 36 milioane de euro şi care vizează în special contracte de furnizare de muniţie de proastă calitate armatei ucrainene.

Ministerul ucrainean al Apărării a fost zdruncinat de mai multe cazuri de corupţie de la începutul invaziei ruse în februarie 2022.

Media ucrainene relataseră în august despre achiziţionarea de către minister a unor uniforme militare la suprapreţ, iar în ianuarie cumpărarea de produse alimentare pentru soldaţi la preţuri supraevaluate.

La începutul lunii august, toţi responsabilii regionali responsabili de recrutarea militară au fost destituiţi de preşedintele Volodimir Zelenski într-o tentativă de a eradica un sistem de corupţie ce a permis recruţilor să scape de armată.

Ministrul apărării Oleksii Reznikov a fost nevoit să-şi dea demisia la începutul lunii septembrie după toate aceste scandaluri.

Lupta împotriva corupţiei, un rău endemic în Ucraina, este unul din criteriile stabilite de UE pentru examinarea candidaturii Ucrainei, care a primit ajutor occidentali în valoare de zeci de miliarde de euro de la începutul războiului.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...