Republicanii vorbesc despre „o cădere nervoasă publică” a lui Trump. Fostul președinte al SUA, dezlănțuit contra lui Harris, dar și a propriei tabere

Republicanii vorbesc despre „o cădere nervoasă publică” a lui Trump. Fostul președinte al SUA, dezlănțuit contra lui Harris, dar și a propriei tabere

Republicanii s-au arătat îngrijorați în privința fapului că candidatul lor la președinție Donald Trump este în plină „criză nervoasă publică” după ce a lansat o serie de atacuri și insulte la adresa vicepreședintei Kamala Harris, contracandidata sa, în timp ce acesta îl lasă în urmă în sondaje. Dar Trump își atacă și propria tabără, criticându-l de pildă pe guvernatorul Georgiei ce i-ar putea aduce votanți, potrivit Politico și The Independent.

Donad Trump, la un miting de campanie în Georgia FOTO EPA-EFE

Donad Trump, la un miting de campanie în Georgia FOTO EPA-EFE

Săptămâna trecută, Trump a pus la îndoială identitatea rasială a lui Harris la conferința Asociației Naționale a Jurnaliştilor Negri. În weekend, el a spus despre aceasta că are un „IQ scăzut”.

Noile sondaje indică că Trump alunecă în urma vicepreședintei SUA în votul popular, în timp ce cursa se strânge în statele cu alegători indeciși.

„Este ceea ce am putea numi o criză nervoasă publică”, a declarat Matthew Bartlett, strateg republican și numit al Departamentului de Stat de administrația Trump, pentru Politico.

Același politician care a câștigat cu ușurință alegerile primare și a fost agresiv în dezbaterea cu președintele SUA Joe Biden „nu poate face față unei curse prezidențiale competitive care ar necesita disciplină și mesaje eficiente”, a subliniat Bartlett. „Și asistăm la un candidat și o campanie care se prăbușesc.”

„Fiecare zi în care Trump se repede asupra țintelor strălucitoare - atacând guvernatorul popular al unui stat oscilant, punând la îndoială rasa adversarei sale sau combătând comentariile despre doamnele cu pisici ale vicepreședintelui său - este o zi în care o lasă pe Harris să se definească în termenii ei”, a spus un strateg republican care cerut anonimitatea pentru a vorbi deschis.

Atacuri asupra republicanilor din propria tabără

Trump și-a îndreptat criticile asupra republicanilor din Georgia, inclusiv asupra guvernatorul Brian Kemp, numindu-l „un tip rău”. Drept reacție, fostul lider al Partidului Republican din Georgia, John Watson, a spus: „este o eroare galactică, neforțată”.

„Printre alegătorii din statele de bătaie câștigăm dacă avem disciplina de a ne pune în contrast în ceea ce privește politica și pierdem dacă alegătorii decid pe criterii de simpatie. Este foarte simplu”, a adăugat el.

Iar Kemp nu a fost singurul guvernator republican care intrat în vizorul fostului președinte american. Vineri, Trump a publicat mai multe postări pe rețeaua sa Truth Social în care îl făcea cu ou și oțet pe guvernatorul statului Tennessee, Bill Lee, președintele Asociației Guvernatorilor Republicani, pentru că este un „RINO”. Păcatul lui Lee este că a susținut în urmă cu câteva luni în urmă un senator ce candida din nou în timp ce Trump l-a sprijinit pe contracandidat.

Postările lui Trump i-au uluit pe consilierii lui Lee, întrucât vin ei au venit „din senin”, potrivit unei persoane informate. Lee, care a rămas inițial neutru la primarul prezidențial republican, invocând rolul său de președinte RGA, s-a declarat imediat în favoarea lui Trump după victoriile sale de Super Marți în Tennessee și în alte părți și l-a lăudat pe Trump pe scena convenției GOP chiar luna trecută.

„Lee va vota pentru el, Tennessee îl va vota oricum”, a spus un strateg republican din Tennessee. „Este doar un indiciu al unei lipse totale de concentrare asupra subiectului.”

„Va continua să facă asta și niciun sondaj de opinie sau sfat de la apropiați nu-l va schimba", a apreciat Barrett Marson, un strateg republican din Arizona. „Este un tip în vârstă de 78 de ani...Este felul lui de a fi.

Trump își taie singur creanga de sub picioare

„Cred că începem să-l vedem vechiul Trump de care mulți republicani s-au săturat în 2020, s-au săturat să-l apere”, a spus președintele Partidului Republican din Vermont, Paul Dame, pentru USA Today, relatează The Independent.

„Dacă următoarele trei luni vor fi marcate de mai multe exemple de genul acesta, cred că va vedea o parte din acel sprijin centrist moderat deteriorându-se”, a subliniat acesta.

Un consultant GOP a sugerat că prin aceste comentarii negative Trump reușește în sfârșit să treacă peste frenezia media din jurul campaniei lui Harris de când a supraviețuit unei tentative de asasinat la un miting din Pennsylvania pe 13 iulie.

„Vorbim despre Trump pentru prima dată în două săptămâni”, a declarat Alex Conant pentru USA Today . „Riscul este că le reamintește alegătorilor lucrurile care nu le-au plăcut în 2020, motivul pentru care nu este președinte acum”.

Totodată, Trump l-a felicitat și pe președintele rus Vladimir Putin în weekendul trecut pentru schimbul istoric de prizonieri între Est și Vest de la Războiul Rece. Pe de altă parte, l-a criticat pe Joe Biden pentru înțelegere și a sugerat, la un miting din Georgia de sâmbătă, că înalți oficiali GOP îi slăbesc șansele de a câștiga alegerile în acest stat.

Mai mult, Trump a distribuit marți după-amiază o postare incoerentă pe Truth Social, sugerând că președintele Joe Biden are planuri de a distruge „Convenția Națională Democrată și încearcă să recâștige nominalizarea". Fostul președinte chiar s-a întrebat cu voce tare dacă Biden „simte că a făcut o greșeală tragică din punct de vedere istoric, predând președinția SUA, printr-un COUP, oamenilor pe care îi urăște cel mai mult pe lume, și o vrea înapoi, ACUM!!!"

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…