Republica Moldova va avea tarife reduse la roaming cu țările din Uniunea Europeană

Republica Moldova va avea tarife reduse la roaming cu țările din Uniunea Europeană

Executivul de la Chișinău a anunțat că începând cu 1 ianuarie 2024, tarifele la roaming între Republica Moldova și Uniunea Europeană vor începe să scadă.

FOTO Facebook

FOTO Facebook

„Mă bucur să anunț că țara noastră și Uniunea Europeană au semnat, astăzi, un Acord de liberalizare a roamingului. Asta înseamnă că, atunci când vom merge în țările UE, vom putea vorbi cu familiile noastre rămase acasă, mai des și mai ieftin”, a declarat președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul unei conferinței de presă susținută alături de președinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen.

Potrivit unui comunicat al Guvernului Republicii Moldova, „în acest sens, astăzi, în cadrul unei ceremonii în format de videoconferință, cu participarea prim-ministrului Dorin Recean, a vicepremierului Nicu Popescu, ministrul afacerilor externe și integrării europene, a viceprim-ministrului Dumitru Alaiba, ministrul dezvoltării economice și digitalizării, a comisarului european pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, și a conducerii celor mai mari companii de telefonie mobilă din Europa și din țara noastră, a fost semnat un Acord voluntar”.

Și premierul Dorin Recean și-a „exprimat aprecierea pentru eforturile conjugate depuse de oficialii europeni și autoritățile de la Chișinău, dar și pentru operatorii naționali și internaționali care au făcut posibilă această realizare. Șeful Executivului a subliniat faptul că reducerea tarifelor la roaming este un semnal puternic privind integrarea Republicii Moldova în spațiul economic unic european”.

„Visul nostru de a construi Europa acasă prinde contur. Mă bucur că operatorii din statele europene au răspuns apelului nostru și putem marca, astfel, un pas important în relațiile cu UE și în procesul de avansare pe calea noastră de integrare europeană. Această realizare se înscrie în eforturile noastre de a construi instituții care să corespundă standardelor europene și ne apropie de realizarea dorinței de a deveni stat membru al blocului comunitar. Vreau ca cetățenii Republicii Moldova să se simtă acasă în orice colț al Europei”, a transmis premierul Dorin Recean.

Potrivit sursei citate, Comisarul european pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, a subliniat beneficiile pe care le are semnarea Acordului pentru cetățenii Republicii Moldova.„Reducerea tarifelor la roaming va avea numeroase avantaje pentru cetățeni, pentru mediul de afaceri și pentru diaspora. Sper că acest lucru va aduce Republica Moldova mai aproape de piața unică europeană. Vom continua să susținem Moldova în procesul de digitalizare și de conectare cu valorile și spațiul european. În aceste timpuri incerte, este crucial să menținem securitatea, prosperitatea, pacea și unitatea”, a spus comisarul.

La 6 aprilie 2023, Republica Moldova a adoptat Decizia de reglementare a tarifelor de terminare a apelurilor din UE către Republica Moldova și de a aplica de la 1 ianuarie 2024 tarifele de apel aplicate la nivelul pieței UE.

Totodată, Republica Moldova și România au semnat anterior un acord bilateral care a liberalizat tarifele de roaming.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…