Republica Moldova şi Ucraina au primit statutul de ţări candidate la UE, a decis Consiliul European

Republica Moldova şi Ucraina au primit statutul de ţări candidate la UE, a decis Consiliul European

„Reuşită istorică astăzi, când Consiliul European a acordat statutul de ţări candidate la UE pentru Ucraina şi Republica Moldova. S-a ajuns la această decizie extraordinară în urma suportului şi demersurilor puternice ale României. Georgia primeşte, de asemenea, promissiunea perspectivei europene, cu paşi importanţi de efectuat. Această decizie aduce speranţă şi încredere în viitorul european al popoarelor acestor ţări şi mari responsabilităţi pentru liderii lor. România este pregătită să ofere în continuare ajutorul său pentru Ucraina, Moldova şi Georgia pe calea lor europeană“, a scris preşedintele Iohannis pe Twitter.

Acest summit UE ”este un moment istoric pe plan geopolitic”, declara Charles Michel înaintea reuniunii de joi a şefilor de stat şi de guverne. Decizia luată ”va angaja viitorul Uniunii Europene, stabilitatea noastră, securitatea noastră, prosperitatea noastră”, subliniază Michel.

Liderii Celor 27 recunosc astfel Ucrainei şi Republicii Moldova statutul de state candidate la aderarea la UE, a anunţat Charles Michel, care evocă un ”moment istoric” în toiul ofensivei Rusiei în Ucraina.

„Zi istorică pentru Moldova: Consiliul European ne-a oferit statutul de ţară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. Pornim pe drumul spre UE, care va aduce moldovenilor mai multă bunăstare, mai multe oportunităţi şi mai multă ordine în ţara lor.

Avem în faţă un drum complicat, care va cere multă muncă şi efort - şi pe care suntem pregătiţi să-l parcurgem, împreună, pentru a asigura cetăţenilor un viitor mai bun. Moldova are viitor, în Uniunea Europeană!“, a scris Maia Sandu, preşedinta Republicii Moldova, pe Facebook.

Această decizie, foarte aşteptată de către Kiev, luată în cadrul unui summit al şefilor de stat şi de guverne din UE, la Bruxelles, marchează începutul unui proces de aderare îndelungat şi complex în vederea unei aderări la Uniune.

Preşedintele ucrainean Voldimir Zelenski a salutat imediat ”un moment unic şi istoric”.

Şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene Andrii Iermak a anunţat anterior că ”obiectvul” este ”clar”,şi anume ”aderarea cu drepturi depline la UE”, în pofida faptului că această procedură poate dura ani de zile.

Premierul albanez Edi Rama i-a sfătuit însă ironic pe ucraineni ”să nu-şi facă iluzii”.

”Macedonia de Nord este candidată de 17 ani, dacă n-am pierdut socoteala, iar Albania de opt ani. Aşadar, bine ai venit Ucraina!”, ironiza el.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”