Republica Moldova: Partidul Democrat iniţiază o campanie de strângere de semnături pentru demiterea lui Igor Dodon
Partidul Democrat din Republica Moldova (PDM) a anunţat luni că iniţiază o campanie de strângere de semnături pentru demiterea lui Igor Dodon, pe motiv de "trădare de patrie, finanţare ilegală din exterior a Partidului Socialiştilor (PSRM) şi de uzurpare a puterii în stat", informează Radio Chişinău.
Democraţii îi solicită lui Igor Dodon să demisioneze şi îl acuză de tentativă de lovitură de stat împreună cu PSRM şi blocul ACUM.
"Pentru a-şi pune în aplicare planul de vânzare a ţării, Igor Dodon împreună cu socialiştii şi Blocul ACUM au întreprins o tentativă de lovitură de stat', se arată într-un comunicat de presă al PDM.
Democraţii moldoveni mai subliniază că această campanie a fost lansată "pentru a realiza cerinţele celor care au protestat duminică în Piaţa Marii Adunări Naţionale" de la Chişinău.
În centrul Chişinăului a fost organizat duminică un miting pentru susţinerea Partidului Democrat, formaţiunea lui Vlad Plahotniuc, persoanele sosite în Piaţa Marii Adunări Naţionale scandând ''Noi suntem poporul. Dodon e trădătorul'', ''PDM'', ''Moldova!''. Manifestanţii care au venit în Piaţa Marii Adunări Naţionale să susţină Partidul Democrat şi să protesteze faţă de coaliţia PSRM-ACUM au votat o declaraţie prin care cer demisia preşedintelui Igor Dodon şi alegeri prezidenţiale şi parlamentare anticipate.
Parlamentul de la Chişinău rezultat în urma alegerilor legislative din 24 februarie s-a reunit sâmbătă după ce, în urma unor luni de negocieri politice, s-a reuşit formarea unei majorităţi între socialişti - câştigătorii alegerilor - şi blocul prooccidental ACUM, alianţa care a ieşit pe locul al treilea.
Duminică, Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis suspendarea temporară a lui Igor Dodon din funcţia de preşedinte, iar premierul Pavel Filip a fost numit preşedinte interimar. De asemenea, Curtea Constituţională a emis o hotărâre prin care Parlamentul Republicii Moldova a fost dizolvat, noi alegeri fiind programate în 6 septembrie. AGERPRES