Republica Moldova: Partidele proruse în fruntea sondajelor, formațiunile proeuropene sub pragul electoral

Republica Moldova: Partidele proruse în fruntea sondajelor, formațiunile proeuropene sub pragul electoral

Partidele de stânga proruse se bucură de cea mai mare încredere în rândul populației din Republica Moldova, acestea putând obține o victorie clară în cazul în care ar avea loc alegeri duminica viitoare, în timp ce formațiunile proeuropene nu ar mai trece pragul electoral pentru a intra în parlament, conform rezultatelor unui sondaj de opinie date publicității marți la Chișinău de către IRI (International Republican Institute) Moldova.

Conform studiului, Partidul Nostru, al controversatului om de afaceri Renato Usatîi, este creditat cu cele mai multe opțiuni de vot — 20%, acesta fiind urmat, cu 15% din voturi, de Partidul Socialiștilor, al lui Igor Dodon, care militează ca și Usatîi pentru o apropiere de Rusia.

Partidul Popular European, al fostului premier Iurie Leancă, se situează pe locul al treilea, cu 12% din voturi, pozițiile următoare fiind ocupate de Partidul Comuniștilor, cu 7% din opțiuni (în scădere față de precedentul sondaj, în care era creditat cu aproape 10% din preferințele electoratului), și cu același procent de platforma civică Demnitate și Adevăr, organizatoarea protestelor antiguvernamentale din această toamnă de la Chișinău.

Partidul Liberal, Partidul Democrat și Partidul Liberal Democrat, formațiunile proeuropene din fosta alianță de guvernare, nu ar trece pragul electoral de 6% pentru a accede în parlament.

Publicarea rezultatelor acestui sondaj de opinie, realizat în perioada 29 septembrie — 21 octombrie, intervine pe fondul crizei politice de la Chișinău create după demiterea guvernului condus de liberal-democratul Valeriu Streleț și în contextul discuțiilor dificile pentru formarea unei noi alianțe de guvernare, discuții care până în prezent nu au adus soluțiile așteptate. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen