Republica Moldova: Manifestaţia din centrul Chişinăului s-a încheiat cu o rezoluţie prin care se cere demisia guvernului

Republica Moldova: Manifestaţia din centrul Chişinăului s-a încheiat cu o rezoluţie prin care se cere demisia guvernului

În finalul manifestaţiei desfăşurate duminică în centrul Chişinăului în semn de protest faţă de modul în care deputaţi socialişti şi cei din Platforma "Pentru Moldova' au votat joi mai multe legi controversate, a fost aprobată o rezoluţie prin care se solicită demisia urgentă a guvernului condus de premierul Ion Chicu şi declanşarea alegerilor parlamentare anticipate, relatează Radio Chişinău şi Deschide.md.

"Acest guvern este principalul responsabil de agravarea situaţiei cetăţenilor şi promotorul unor scheme ilegale prin care continuă să se fure banii publici, iar populaţia continuă să fie sărăcită", se spune în textul documentului.

Conform acestuia, "regimul oligarhic Dodon-Plahotniuc" a ajuns o sursă de instabilitate politică, economică şi socială nu numai pe plan intern, dar şi pe plan regional. Parlamentul de la Chişinău trebuie dizolvat de urgenţă în conformitate cu Constituţia, potrivit rezoluţiei menţionate.

O alta revendicare a protestatarilor se referă la anularea pachetului de legi votat de către noua majoritate parlamentară formată din socialişti şi Partidul Şor. "Cerem de urgenţă anularea legii care în mod abuziv privează instituţia prezidenţială de prerogativele sale constituţionale şi toate legile care contravin parcursului european al Republicii Moldova, aduc prejudicii economice cetăţenilor", se afirmă în acelaşi text.

În acelaşi timp, poliţia şi organizatorii protestului din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău prezintă date diferite privind numărul de manifestanţi. Astfel, conform organizatorilor, la manifestaţie au participat peste 50.000 de persoane. În schimb poliţia moldoveană susţine că nu au fost mai mult de 5.000 de persoane.

Acţiunea de protest împotriva actualei guvernări a fost organizată la apelul preşedintelui ales, Maia Sandu, care va fi învestită în funcţie abia la sfârşitul lunii decembrie, fiind susţinută de partide de opoziţie şi extraparlamentare.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”