Republica Moldova: Guvernul condus de Maia Sandu l-a demis pe şeful Inspectoratului General al Poliţiei
Prima şedinţă a guvernului condus de Maia Sandu a fost convocată luni la Chişinău, în clădirea parlamentului, iar în timpul acesteia au fost demişi o serie de înalţi funcţionari, printre care şeful Inspectoratului General al Poliţiei (IGP) din Republica Moldova, Alexandru Pânzari, informează Radio Chişinău şi Unimedia.md.
Alexandru Pânzari a declarat anterior că refuză să se subordoneze noului ministru de interne care a fost numit în parlament, Andrei Năstase, subliniind că ministrul lui este în continuare Alexandru Jizdan.
Cu votul membrilor guvernului condus de Maia Sandu, Alexandru Pânzari a fost demis. Totodată, acelaşi executiv l-a propus pe Gheorghe Bălan, fost judecător, în funcţia de şef al IGP.
În cadrul şedinţei, premierul Maia Sandu a anunţat că va trimite o scrisoare inclusiv Comisiei de Veneţia, referitor la deciziile Curţii Constituţionale privind declararea ca fiind neconstituţionale a deciziilor luate în parlament şi la acţiunile structurilor de forţă care au blocat accesul membrilor guvernului Maia Sandu în instituţiile de stat.
Ea a subliniat că următorul pas important pe agenda activităţii guvernului este crearea unei comisii parlamentare pentru investigarea furtului miliardului.
În acelaşi timp, premierul susţinut de Partidul Democrat (PDM), Pavel Filip, a convocat luni în şedinţă miniştrii, secretarii de stat, şefii de agenţii şi instituţii publice şi a solicitat să fie asigurată activitatea în regim normal a instituţiilor publice, în baza Constituţiei şi legilor ţării, astfel încât cetăţenii să nu aibă de suferit ca urmare a crizei politice.
Parlamentul de la Chişinău rezultat în urma alegerilor legislative din 24 februarie s-a reunit sâmbătă după ce, în urma unor luni de negocieri politice, s-a reuşit formarea unei majorităţi între socialişti - câştigătorii alegerilor - şi blocul prooccidental ACUM, alianţa care a ieşit pe locul al treilea.
Duminică, Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis suspendarea temporară a lui Igor Dodon din funcţia de preşedinte, iar premierul Pavel Filip a fost numit preşedinte interimar. De asemenea, Curtea Constituţională a emis o hotărâre prin care Parlamentul Republicii Moldova a fost dizolvat, noi alegeri fiind programate în 6 septembrie. AGERPRES