Republica Moldova: Eugen Sturza a fost învestit ministru al apărării, în pofida opoziției lui Igor Dodon




Republica Moldova: Eugen Sturza a fost învestit ministru al apărării, în pofida opoziției lui Igor Dodon

Noul ministru al apărării din Republica Moldova, Eugen Sturza, a fost învestit marți în funcție, după ce președintele parlamentului, Andrian Candu, a semnat în locul președintelui Igor Dodon decretul privind numirea sa, conform deciziei adoptate săptămâna trecută de Curtea Constituțională, relatează presa locală.

Președintele Igor Dodon a rămas vineri temporar fără atribuția de numire a ministrului apărării, după ce a refuzat de două ori cererea premierului Pavel Filip de a semna decretul prin care în acest post era numit Eugen Sturza, motiv pentru care Curtea Constituțională a apreciat că șeful statului se află în 'imposibilitatea temporară' de a-și exercita atribuțiile ce într-o asemenea situație sunt preluate, în ordine, de președintele parlamentului sau de primul ministru, atribuții preluate numai pentru semnarea respectivului decret.

Ceremonia de învestire a lui Sturza a avut loc chiar în Reședința de Stat, sediul președinției.

'Sper ca prin aceasta procedură să punem capăt crizei în care am intrat, iar fiecare demnitar de stat să respecte legea și Constituția în mod special', a declarat la această ceremonie Andrian Candu, citat de independent.md.

Conform unui comunicat oficial, prim-ministrul Pavel Filip, prezent și el la ceremonie, l-a felicitat pe Eugen Sturza, menționând că mandatul noului ministru al apărării este unul complex și important pentru finalizarea elaborării și promovării noii Strategii cu privire la Apărare, dar și pentru realizarea reformei armatei naționale.

Igor Dodon nu a făcut deocamdată declarații după învestirea lui Eugen Sturza. Dar săptămâna trecută, în urma deciziei luate de Curtea Constituțională, el a avertizat că nu îl va recunoaște pe acesta ca ministru al apărării și prin urmare nu îl va include 'în componența Consiliului Suprem de Securitate, care se numește prin decretul președintelui'.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”