REPORTAJ VIDEO Mărturia unui doctor ATI, coordonator COVID-19: Plângem şi de fericire şi de tristeţe

REPORTAJ VIDEO Mărturia unui doctor ATI, coordonator COVID-19: Plângem şi de fericire şi de tristeţe

Medicul coordonator pentru bolnavii cu COVID-19 din cea mai mare secţie ATI din judeţul Sibiu, dr. Ioana Codru, a declarat joi, pentru AGERPRES, că în secţia de Terapie Intensivă, de la infirmieră la medici, toată lumea plânge alături de pacienţi, în anumite momente, şi nu doar de tristeţe, ci şi de fericire, pentru că aici este locul unde ajung persoanele infectate aflate în stare critică.

"Cu toţii plângem. Plângem şi de fericire şi de tristeţe. Din păcate au fost pacienţi, nu neapărat mai dragi ca alţii, dar ne-am ataşat mai mult ca de alţii şi am plâns cu toţii, cu asistenţii noştri, cu rezidenţii noştri, cu infirmierele noastre. Pacienţi care au avut evoluţii extrem de bune şi care s-au sfârşit fulminant, pacienţi pe care i-am strâns în braţe, deşi pare incredibil de crezut că facem şi lucrurile acestea, deşi un pic este personal, echipaţi fiind, dar poate că, pe undeva, îi ajută şi lucrurile acestea. Am plâns în fund pe gresia din Reanimare, am plâns sub duş după ce ne-am dezechipat, am plâns acasă, dar am şi râs. Nu există numai tristeţe", a mărturisit coordonatoarea pacienţilor COVID-19 din ATI-ul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu, dr. Ioana Codru.


populare
astăzi

1 Foarte interesant amănunt...

2 VIDEO „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul” / Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016

3 Fraților, ăla care a luat 100.000 de euro primă de pensionare s-a reangajat tot la Romsilva, iar acum câştigă 9.000 de euro pe lună!

4 China se pregătește de război, primele dovezi clare

5 Răsturnare de situație / Pe cine ar vota românii la prezidențiale. Am putea avea doi suveraniști în turul secund