REPORTAJ: La 20 de ani, un multiplu campion la dans sportiv joacă pe scena Naţionalului din Târgu Mureş - FOTO
Un tânăr din Reghin a obţinut şapte titluri de campion naţional la dans sportiv, după ce s-a pregătit zilnic, începând din clasa întâi. Acum în vârstă de 20 de ani, Cristian Tomşa e student la Arte la Târgu Mureş, a apărut deja în spectacole pe scena Teatrului Naţional şi ţine cursuri de dans.
La numai 20 de ani, Cristian Tomşa are în palmares şapte titluri de campion naţional şi unul de campion sud-european la dans sportiv. Student la secţia de coregrafie a Universităţii de Arte din Târgu Mureş, tânărul a apărut deja în câteva spectacole, între care "Poveste irlandeză" de Oana Leahu şi "Don Quijote" de Mihai Măniuţiu şi Ada Milea, pe scena Teatrului Naţional din municipiu.
Pe lângă facultate, el ţine cursuri la un club de dans sportiv, Rondo Dance, înfiinţat de o fostă colegă care l-a pregătit când era copil, unde rezultatele au şi început să apară, şi se implică, mai nou, în proiecte umanitare.
Cristian Tomşa spune că a început să facă dans sportiv din clasa întâi, mai degrabă "din greşeală", pentru că părinţilor săi, care lucrau la firmele Gliga din Reghin, specializate în producţia de instrumente cu coarde, le era mai uşor să îl ducă la gimnaziul privat "Mirona", cu profil de dans sportiv şi limbă engleză, deschis de patroni.
"Atunci se înfiinţase prima generaţie din şcoala privată cu profil de dans sportiv şi limbă engleză. Lucrând acolo, le era mai uşor să mă ducă şi pe mine. Şi aşa am început. De dimineaţă de la 8.00 până la 13.00 aveam lecţii normale, ca orice şcoală. După aceea mergeam să mănânc, că aveam o masă pe zi, şi de la 15.00 până la 17.00 aveam dans sportiv şi de la 17.30 mergeam la vioară, că făceam şi vioară în paralel, până pe la 19.00. După care mă întorceam la dans, până pe la 22.00. Programul acesta a fost fix opt ani. Deci în opt ani asta am făcut în fiecare zi. Plus weekend-urile, când eram în sală toată ziua", povesteşte el.
Tânărul adaugă că şi după ce a terminat clasa a opta a continuat "cu dansul sportiv şi cu performanţa" la şcoala din Reghin, chiar dacă mergea la un liceu cu profil normal.
Rezultatul muncii şi perseverenţei s-a concretizat în şapte titluri de campion naţional şi unul de campion sud-european la dans sportiv, obţinute alături de aceeaşi parteneră, Andreea Suciu, cu care a dansat timp de 11 ani.
"Am fost de şapte ori consecutiv campion naţional. În 2007 am fost campion sud-european, în Italia, la Alassio s-a ţinut competiţia, la zece dansuri. Deci erau combinate cele două categorii - latino-americane şi standard. Şi la zece dansuri am ieşit campion sud-european. Mai departe, am participat la campionate mondiale, cele mai bune rezultate au fost la primul şi ultimul. La primul, care s-a ţinut în Irlanda, am luat locul 17 din peste 100 de perechi din toată lumea, iar la ultimul la care am participat, în Canada, Toronto, am luat locul 16 din 140 de parteneri. Unsprezece ani am dansat cu aceeaşi parteneră şi, când m-am oprit, n-am mai continuat cu altcineva", spune el.
Tomşa adaugă că un concurs devine obositor dacă sunt multe perechi, întrucât durata sa se prelungeşte: se intră în prima tură, cu serii de câte 12 perechi pe ring, din care arbitrii aleg jumătate. Cei aleşi intră din nou, cu aceeaşi coregrafie, şi din nou se înjumătăţesc. Şi tot aşa, până ajung la finala de şase perechi, unde se stabilesc primele locuri.
La momentul de vârf al carierei sale în dans sportiv - obţinerea titlului de campion sud-european, în Italia, în 2007 - a dansat, alături de Andreea, într-o singură zi, peste 70 de dansuri.
"E foarte greu. Un concurs de genul acesta durează cam o zi. De exemplu, cum a fost în Italia, concurs de zece dansuri, am dansat cred că vreo 70-80 de dansuri în ziua respectivă. La secţiunea latino-americană - samba, cha-cha, rumba, passo doble şi jive, iar la secţiunea standard - vals lent, tango, vals vienez, slow fox şi quick step", explică el.
Din păcate, din cauza unor probleme cu spatele şi coloana, Cristian Tomşa a fost nevoit să se retragă, în 2011, din competiţiile de dans sportiv.
După terminarea liceului, Cristian Tomşa a ajuns la Universitatea de Arte din Târgu Mureş, la secţia de coregrafie. Acolo a dat admiterea în sesiunea de toamnă, dat fiind că n-a prins loc la buget la facultatea cu profil sportiv de la Cluj-Napoca. În sesiunea de vară de la UAT Târgu Mureş, ajutase un candidat, ca partener de dans, dar în toamnă, el n-a avut acelaşi noroc.
"La admitere, n-a fost ceva extraordinar de complicat. Am avut şi o păţanie, că trebuia să am pregătite cinci dansuri. Eu, făcând dans sportiv, am pregătit cinci dansuri din dansul sportiv, cu parteneră, bineînţeles. Şi în ziua în care trebuia să prezint dansurile, partenera nu ajungea şi mai erau zece minute până să înceapă admiterea. Am sunat-o, bineînţeles, a zis că doarme şi că n-are chef şi să mă descurc singur. Şi în acele zece minute mi-am refăcut toate coregrafiile. Am intrat primul, am dansat singur. A decurs foarte bine", afirmă tânărul.
Tomşa recunoaşte că a avut ceva emoţii, dar doar înainte de a intra în examen. Când a ajuns în faţa profesorilor, nu a mai fost nicio problemă. Asistentul universitar Cristina Iuşan, de la secţia de coregrafie a UAT Târgu Mureş, care a fost atunci membru în comisie, îşi aminteşte că Tomşa era chiar foarte relaxat.
"A venit în a doua tură, foarte degajat. Adică el nu avea nicio treabă. Era aşa: «Ok, trebuie să dansez asta. Bine, lasă că dansez. Cânt şi la vioară, mai şi dansez, mai şi cânt ceva cu vocea»... Părea foarte relaxat, nu ştiu dacă în sinea lui chiar era atât de relaxat, dar ăsta cred c-a fost şi norocul lui, că era atât de degajat. Pe lângă asta, evident, e şi foarte talentat şi asta l-a ajutat în toate cerinţele pe care le-a avut de îndeplinit, practic", spune ea.
Chiar din primul an de facultate, tânărul a fost ales să apară în spectacole ale Teatrului Naţional din Târgu Mureş. Spune că s-a bucurat mult când a fost ales să apară în "Poveste irlandeză" - o feerie cu spiriduşi, oameni, zâne şi păpuşi, jucată la începutul lui 2013 în premieră, după un scenariu semnat de decanul Facultăţii de Teatru a UAT Târgu Mureş, Oana Leahu.
În acest an, a fost selectat şi în "Don Quijote", după Miguel de Cervantes Saavedra, în regia lui Mihai Măniuţiu, în care muzica originală şi textul spectacolului sunt semnate de Ada Milea. Premiera spectacolului a avut loc în luna martie, pe scena Teatrului Naţional din Târgu Mureş, iar Tomşa face parte, de această dată, din orchestră, cântând la vioară.
De curând, Tomşa a început să se implice şi în proiecte umanitare. A avut, alături de Cristina Iuşan, momente de dans în evenimente ale clubului Rotaract, precum cel intitulat "Dai carte, ai parte", de iarna trecută, în care intrarea la spectacol se făcea pe baza donării de cărţi care au ajuns ulterior la o bibliotecă de la ţară. Iuşan l-a ales dintre toţi studenţii săi, iar coregrafia au făcut-o împreună.
"L-am întrebat dacă vrea să mă ajute, a zis că da, cum să nu, facem. Şi aşa am început, practic, să construim un moment în doi, care a avut şi o mică poveste, de dragoste. A venit şi el cu idei, a fost practic o colaborare, nu pot să spun că am făcut coregrafia doar eu. Am ales muzica împreună. Şi după, am continuat. (...) Nu e uşor să faci coregrafie, dar nici atât de greu. Adică în momentul în care poţi să colaborezi, pui frumos ideile şi după aceea începi să le pui în practică, începi să construieşti efectiv. Încerci o priză, tot felul de elemente şi vezi ce fruncţionează, ce nu funcţionează, cum poţi să le legi. E un întreg proces, practic", afirmă Iuşan.
Pe lângă facultate, tânărul ţine cursuri la un club de dans sportiv din Târgu Mureş, înfiinţat de o fostă colegă de la gimnaziul "Mirona" din Reghin, care l-a pregătit când era copil. Spune că el a făcut dans cu mulţi antrenori şi de la fiecare a luat ce i s-a părut că merită şi îl ajută în modul de predare. Chiar dacă clubul are doar câţiva ani de existenţă, rezultatele au început să apară.
"Sunt în jur de 50 de copii, diferite grupe, între 3 şi 12-13 ani. Cam de două ori pe săptămână avem grupurile, unde sunt mai mulţi. O şedinţă durează în jur de o oră şi jumătate. Şi pe lângă asta sunt orele particulare, care se fac cu perechile care fac performanţă şi merg la concursuri. Tot aşa, şedinţa e în jur de o oră şi jumătate. Avem deja performanţă. La nivel mic, dar începem să avem rezultate foarte bune. La secţiunea hobby, de exemplu, anul trecut, la categoria 10-11 ani, am avut pereche de locul I la nivel naţional", spune el.
Acesta este un prim pas spre îndeplinirea visului lui Cristian Tomşa, acela de a reveni în competiţiile majore de dans sportiv, ca antrenor şi, eventual, ca arbitru.
Sursa: mediafax.ro