Remus Truică, sub control judiciar și sechestru pe avere

Remus Truică, sub control judiciar și sechestru pe avere

Omul de afaceri Remus Truică a fost pus sub control judiciar de procurorii DIICOT în dosarul creditelor ilegale luate de la BRD, în care este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune, instigare la înșelăciune, instigare la abuz în serviciu și spălare de bani. Remus Truică a fost chemat marți la sediul DIICOT, pentru a i se aduce la cunoștință acuzațiile.

La ieșirea de la audieri, Remus Truică a declarat că a avut un credit, "care a fost însă rezolvat".

Avocatul său a cerut un termen pentru studierea dosarului, Truică urmând să fie audiat din nou la începutul lunii iunie.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii au pus sechestru asigurător pe averea lui Truică, respectiv conturi bancare, terenuri și imobile, inclusiv casa din Snagov, până la concurența sumei de 35 milioane euro, prejudiciul reținut în sarcina acestuia.

Din primele cercetări rezultă că Remus Truică ar fi fost beneficiarul unor credite de zeci de milioane de euro luate de la o sucursală a BRD.

Creditele au fost luate fraudulos prin interpuși, persoane fizice sau firme, aflate sub controlul direct al lui Truică, banii fiind ulterior depuși în conturi din străinătate.

Aceste conturi erau controlate fie de Remus Truică, fie de șoferul său, Cristian Aparaschivei.

Săptămâna trecută, procurorii i-au pus sub acuzare pe Adrian Sârbu și Sorin Roșca Stănescu, pentru înșelăciune și spălare de bani, după ce au luat credite de la o sucursală a BRD fără a mai înapoia banii.

Prejudiciul reținut în sarcina lui Adrian Sârbu este de 4 milioane de dolari, iar în cazul lui Sorin Roșca Stănescu prejudiciul este de 3 milioane de euro.

Tot în acest dosar apare și numele Elenei Udrea, în legătură cu un credit de 3 milioane euro luat de la BRD, însă cauza a fost declinată la DNA. AGERPRES



populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!