Remus Pricopie: Un plagiat rămâne plagiat, indiferent de eventualele amendamente legislative

Remus Pricopie: Un plagiat rămâne plagiat, indiferent de eventualele amendamente legislative

Rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, afirmă că ''un plagiat rămâne plagiat'', indiferent de eventualele amendamente legislative, iar această problemă nu va fi niciodată rezolvată dacă nu este tratată cu seriozitate de către universităţi şi Ministerul Educaţiei.

Totodată, rectorul SNSPA precizează că instanţele de decizie pe această temă trebuie să fie "100% independente politic".

"Propunerea de modificare a legii educaţiei pe subiectul doctoratelor, avizată ieri de comisia de specialitate din Parlament, este o naivitate. Un plagiat rămâne plagiat, indiferent de eventualele amendamente legislative. Pe de altă parte, utilizarea acestui subiect ca instrument de luptă politică sau de denigrare nu face nimic altceva decât să tabloidizeze o temă foarte serioasă, adică să o arunce în derizoriu. Nu poţi fi "integru" numai când este vorba despre un oponent, dar să taci când în discuţie este un coleg de partid sau/şi de interese. Problema plagiatului nu va fi niciodată rezolvată dacă nu este tratată cu seriozitate de către universităţi şi, evident, de către Ministerul Educaţiei, iar instanţele de decizie pe această temă trebuie să fie 100% independente politic. Probabil mai avem de aşteptat până când aceste criterii vor fi îndeplinite, iar un subiect academic va fi tratat şi rezolvat numai cu instrumente academice", declară rectorul SNSPA, potrivit unui comunicat remis presei.

El spune că vor mai exista şi alte propuneri de modificare a legii educaţiei privind plagiatele.

Remus Pricopie susţine că universităţile "în marea lor majoritate au ales calea facilă - tăcerea".

"Până atunci, o să tot vedem, pe de o parte, propuneri de modificare a legii educaţiei, care mai de care mai aiuritoare, iar, pe de altă parte, un fel de cruciade împotriva unor plagiatori celebri. Evident, ambele variante sunt greşite, dar se întâmplă pentru că universităţile, în marea lor majoritate, au ales calea facilă: tăcerea", a declarat rectorul.

Declaraţia rectorului Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative Remus Pricopie se referă la propunerea de modificare a Legii Educaţiei privind "amnistierea celor care au plagiat doctorate până în anul 2011".

Mai mulţi parlamentari USR s-au declarat nemulţumiţi, luni, de faptul că plagiatorii "sunt spălaţi" printr-un amendament depus la Camera Deputaţilor la un proiect privind modificarea Legii educaţiei naţionale, dezbătut de Comisia de învăţământ, şi au anunţat că, dacă acest amendament va trece de plen, vor sesiza Curtea Constituţională.

"În şedinţa Comisiei de învăţământ de la Camera Deputaţilor ar fi trebuit să fie discutate lucruri care ţin de Legea educaţiei naţionale. Din păcate, ne-am întâlnit cu o situaţie cu totul şi cu totul atipică - un amendament "minune" depus la o lege, care a fost pusă în sertarul Comisiei de muncă de peste un an, a fost adăugat în regim de urgenţă, iar acest amendament fără nicio legătură cu maniera în care cadrele didactice ar trebui să iasă la pensie, pe parcursul anului şcolar, a fost adăugat şi votat de majoritatea membrilor comisiei, un amendament care spală plagiatele realizate în obţinerea titlurilor de doctorate înainte de anul 2011", a declarat senatorul Ştefan Pălărie, la Parlament. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”