Remus Cernea și-a depus la BEM candidatura pentru un nou mandat la Camera Deputaților

Remus Cernea și-a depus la BEM candidatura pentru un nou mandat la Camera Deputaților

Deputatul Remus Cernea și-a depus, joi seară, la Biroul Electoral Municipal, candidatura un nou mandat parlamentar în Camera Deputaților.

Cernea și-a adus cele peste 22.000 de semnături pe care afirmă că le-a adunat în susținerea candidaturii sale în trei valize, ca un semn de protest față de prevederile actuale ale legislației electorale.

"A fost un coșmar. Este o înfrângere pentru democrația din România că trebuie să venim cu geamantane pline de semnături, de hârtii. Consumăm atâta hârtie, atâta energie pentru ce? Sunt mijloace birocratice care, de fapt, maschează numeroase fraude politice. Dumneavoastră presa ați relatat despre fraudele la vot, în atâția ani, eu am relatat despre fraudele din plen tot la vot, la voturile din plen sau la voturile de la comisii. Este inadmisibil că așa ceva se întâmplă în România. Țara noastră este singura din lumea democratică în care sunt cerute atât de multe semnături. Am reușit să strâng peste 22.000, dar vă spun că au fost două luni de coșmar, am stat de dimineața până noaptea târziu cu voluntarii pe străzi, am mers prin cluburi, la concerte, pe oriunde am putut. A fost extrem de costisitor ca timp, ca energie și ca bani", a declarat Remus Cernea.

El a precizat că în calitate de deputat a depus, alături de Theodor Paleologu, o inițiativă legislativă care vizează scăderea numărului de semnături pentru o candidatură.

"Să fie de cinci ori mai mic. Am ajunge la un număr rezonabil, pentru că, realmente, așa ceva este antidemocratic și, repet, este un mod prin care partidele principale îi păcălesc pe cetățeni. Sunt proceduri hiperbirocratice (...) De ce? Pentru a masca o aparență de democrație și o aparență de competiție electorală", a afirmat Cernea.

El a spus că nu are un slogan electoral, întrucât nu are nevoie de unul, adăugând că va continua să lupte pentru cauzele pe care le-a susținut și până acum ca parlamentar, legate de "separarea dintre stat și biserică, drepturile persoanelor LGBT, protecția animalelor, teme de mediu".

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”