Reluarea activității la centrul nord-coreean de teste nucleare de la Punggye-ri (analiști)

Reluarea activității la centrul nord-coreean de teste nucleare de la Punggye-ri (analiști)

Imagini din satelit arată o reluare a activității la centrul nord-coreean de teste nucleare de la Punggye-ri, afirmă analiști din SUA, în momentul în care tensiunile sunt extrem de mari în Peninsula Coreeană, relatează AFP.

Foto: (c) Airbus Defense & Space and 38 North via REUTERS

Imaginile care datează din 25 aprilie arată angajați care pompează apă în zona nordică a complexului, afirmă analiști de la '38 North', un site specializat în monitorizarea Coreii de Nord.

Aceiași analiști au afirmat la mijlocul lunii aprilie că centrul de la Punggye-ri este 'gata' de utilizare, menționând o activitate continuă în zona nordică a complexului.

Cercetătorii s-au întrebat de data aceasta dacă nu a fost anulat un test nuclear, observând că numeroși angajați sunt desfășurați în complexul nuclear, probabil pentru a juca partide de volei, ceea ce face parte din efortul de propagandă nord-coreean. Experți din cadrul '38 Nord' au afirmat luna trecută că au observat persoane care jucau volei în apropierea cazărmilor gardienilor și în alte două locuri din complex.

Analiștii afirmă că aceste imagini sunt neobișnuite și consideră că fac parte 'dintr-o tentativă de propagandă și o manevră de a crea confuzie ale Coreii de Nord'.

Coreea de Nord, care încearcă să se doteze cu rachete intercontinentale capabile să transporte o încărcătură atomică, a efectuat cinci teste nucleare subterane, dintre care două în 2016.

Numeroși observatori și-au exprimat convingerea că un al șaselea test nuclear este iminent. Unii au considerat că acesta va coincide cu celebrarea zilei de naștere a fondatorului regimului Kim Ir-Sen sau cu cea a creării armatei nord-coreene. Însă acest lucru nu s-a întâmplat.

Luni, Phenianul a declarat că este gata să realizeze un al șaselea test nuclear 'în orice moment'.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”