Religia care câștigă tot mai mulți adepți în România. Cu cât a scăzut numărul ortodocșilor în ultimii 10 ani
În timp ce numărul ortodocșilor este în scădere, în România există o confesiune religioasă care și-a câștigat numeroși adepți de la ultimul recensământ. Penticostalii sunt cu 42.000 mai mulți, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS).
Religia penticostală are tot mai mulți adepți în România FOTO Adevărul
România a pierdut peste un milion de locuitori de la ultimul recensământ, adică peste 5% din populație, potrivit datelor provizorii anunțate de INS. Iar odată cu scăderea populației, a scăzut și numărul credincioșilor din țară.
Astfel, din populația rezidentă de peste 19,53 milioane de persoane în 2022, doar 16 milioane şi-au declarat religia. 85,3% dintre aceștia sunt de religie ortodoxă , 4,5% romano-catolici, 3,0% de religie reformată și 2,5% penticostali.
Conform sursei citate, cea mai mare scădere s-a înregistrat în numărul ortodocșilor. Dacă în 2011 erau peste 16,3 milioane, în prezent sub 14 milioane de persoane au declarat că sunt de religie ortodoxă. Este o scădere de 2,3 milioane persoane în 10 ani.
Nu doar numărul ortodocșilor a scăzut, ci și cel al romano-catolicilor, de la peste 870.000 în 2011, la aproximativ 741.000 în 2022. Și reformații sunt mai puțini cu peste 100.000 în ultimii 10 ani, de la 600.932, la 495.380.
Ortodocșii, mai puțini cu 2,3 milioane de persoane
Cea mai mare scădere a numărului de persoane care și-au declarat religia, la recensământul din 2022 față de cel din 2011, este în cazul ortodocșilor. Numărul acestora este de 13.989.584, în scădere cu peste 2,3 milioane față de acum 10 ani, când erau 16.307.004.
De asemenea, s-au declarat scăderi în jur de 100.000 și în cazul persoanelor care s-au declarat romano-catolici sau reformați. La recensământul anterior, 870.774 de români s-au declarat romano-catolici, iar acum 741276. În cazul reformaților, aceștia erau, în 2011, 600.932, iar acum 495.380.
Cei mai mulți sunt români
În antiteză există și o religie care și-a câștigat numeroși adepți de la ultimul recensământ. Penticostalii sunt cu 42.000 mai mulți. Dacă în 2021 362.000 de rezidenți se declarau penticostali, acum numărul a crescut la peste 404.000. Cei mai mulți dintre aceștia sunt români, aproape 296.000 și romi, aproape 96.000.
La recensământul desfășurat anul acesta, doar 57.000 de oameni s-au declarat atei, și 71.000 au spus că sunt fără religie. Iar agnostici sunt 25.000.
Sursa: adevarul.ro