De Crăciun, în 1914, trupele inamice au făcut schimb de alimente și tutun și au convenit să „țintească sus“ la reluarea schimbului de focuri.

După luni de lupte sângeroase, armistițiul de Crăciun fără precedent din 1914 a reprezentat un moment de umanitate comună în mijlocul ororilor războiului.

Trupele aliate și germane traumatizate au ieșit din tranșee pentru a face schimb de cadouri improvizate și pentru a-și exprima speranța că măcelul în masă va lua sfârșit în curând.

Dar, în timp ce relatările britanice despre pacea temporară din Primul Război Mondial sunt bine documentate, perspectiva germană a fost în mare parte necunoscută cititorilor din Marea Britanie - până acum.

Istoricul german Robin Schaefer a găsit și tradus un fond de aproximativ două duzini de relatări contemporane despre armistițiu, care oferă o perspectivă asupra "inamicului".

Într-una dintre ele, un soldat de infanterie spune încântat familiei sale: "Nu toți englezii sunt niște brute!"

Un altul descrie în mod emoționant înmormântarea comună extraordinară a 100 de soldați, povestind cum trupele scoțiene au participat în "fuste scurte și ciorapi până la genunchi".

Într-o a treia, un soldat povestește cum trupele engleze și indiene le-au cerut să "țintească întotdeauna sus" atunci când trag, și adaugă: "Ceea ce au vrut să facă și ei".

Expeditorul, un student german la teologie, le povestește părinților săi că este "greu de crezut" că "suntem în pace cu englezii".

Schaefer a declarat pentru MailOnline: „Ceea ce a avut loc la Crăciunul din 1914 au fost gesturi de compasiune și umanitate, născute din suferința comună, din dorința de acasă și din dorința de pace. În acele câteva zile dintre Crăciunul 1914 și ianuarie 1915, decența a prevalat în multe părți ale fronturilor de vest și de est. Și asta, în cele din urmă, este cea mai importantă lecție“.

La sfârșitul lunii decembrie 1914, o directivă a Înaltului Comandament german a stabilit că toate apropierile neautorizate de inamic vor fi tratate ca înaltă trădare.

Cu toate acestea, în presa vest-germană, exista o fereastră de aproximativ două săptămâni în care scrisorile de pe front care conțineau relatări despre armistițiu erau publicate fără teamă de consecințe.

Schaefer a petrecut luni de zile căutând în aceste documente pentru a le aduce pentru prima dată în atenția publicului.

El a declarat: „Cel mai important adevăr despre armistițiu este că a fost, după cum a spus istoricul american Jay Winter, «o dovadă a decenței oamenilor obișnuiți»”.

"Aici erau oameni obișnuiți din Marea Britanie, Franța, Belgia, Germania și chiar India, oameni din medii culturale similare și total diferite, care împărtășeau aceeași idee de decență comună și care și-au asumat-o în fața dușmanului lor".

La înmormântarea comună a 100 de soldați, soldații germani din Regimentul 15 de infanterie s-au așezat pe o parte a gropii de mormânt.

Pe de altă parte, trupele britanice - majoritatea din Gordon Highlanders și Scots Guards - erau conduse de reverendul John Esslemont Adams, preot la West United Free Church de pe strada Belmont din Aberdeen.

Scrisoarea care descrie ceremonia a fost publicată pe 6 ianuarie 1915.

Studentul la teologie scrie: "Am ieșit cu toții din tranșee, care se aflau la o distanță de doar 80 de metri, ne-am salutat și am îngropat morții.

Un pastor englez a sosit curând și, cu ajutorul unui camarad care înțelegea bine engleza, a sugerat o slujbă funerară comună, cu care maiorul nostru a fost foarte de acord“.

El continuă să descrie o recitare comună a Psalmului 23 din Biblie.

„După ce toți morții au fost îngropați, ne-am adunat, de o parte englezii, adică Highlanderii (gărzile scoțiene), cu fustele lor scurte și ciorapii până la genunchi, iar în fața lor, Field Greys, cu pastorul englez și cu mine în centru. El a citit Psalmul 23, eu l-am spus în germană“.

Soldatul dezvăluie că le-a trimis părinților săi o copie a rugăciunii.

El le spune cu emoție: "Vă rog să păstrați rugăciunea în limba engleză, așa cum a scris-o preotul englez pentru mine, ca amintire a acestei memorabile zile de Crăciun.

Este păcat că două popoare care se pot ruga împreună Tatălui ceresc trebuie să se lupte între ele atât de sângeros.

Vicarul englez a spus apoi o rugăciune pentru morți, care a fost repetată în germană de către student.

Scrisoarea continuă: "Acum s-a dezvoltat un dialog aproape prietenos între cele două tranșee.

„Oamenii stăteau împreună în grupuri în centrul n fâșiei de separație (no man's land) discutând și schimbând tot felul de lucruri. Englezii, sau scoțienii, ne dădeau cutii de conserve de carne de vită, conserve de mâncare și insigne de șepci militare, în timp ce noi le dădeam țigări și așa mai departe. La început nu prea aveam încredere în ei, dar, de fapt, ei nu trăgeau. Acela a fost Crăciunul în tranșee, de neuitat pentru noi toți!“.

Soldatul continuă: "Și apoi s-a întâmplat incredibilul: Englezii au venit până la gardurile noastre de sârmă. Oamenii noștri s-au apropiat de ei, englezii le-au strâns mâinile de la distanță și le-au urat tuturor «un Crăciun fericit». Au făcut schimb de cadouri, englezii oferind întotdeauna mai multe decât oamenii noștri. Nici ai noștri nu aveau altceva în afară de tutun de dăruit. Englezii au adus conserve, dulceață, brânză, biscuiți, budincă, conserve de carne, alcool, cantități întregi de țigări și tutun pentru țigări, pentru care au luat cu plăcere tăietura noastră grosieră, pipe, eșarfe, încălzitoare de puls și multe altele. Era vorba de Regimentul 13 Londra; toți băieți mari și sănătoși. Erau mai murdari decât noi și ne-au spus că tranșeele lor erau foarte umede“.

Alte relatări au dezvăluit cum dușmănia resimțită între cele două tabere s-a estompat atunci când s-au aflat față în față.

Unul dintre ei spune: "De sărbători, când se presupune că ar trebui să fie «pace pe pământ», noi aici, prieteni și dușmani, am fost în termeni prietenoși, strângându-ne mâna și urându-ne Crăciun fericit - aici mesajul Crăciunului a devenit realitate, chiar dacă doar pentru câteva zile".

„Cu toții avem o singură dorință de Crăciun și anume: pace, pace! Să sperăm că bunul Dumnezeu va auzi în curând rugămințile atâtor războinici aflați în teritoriu inamic“.

Un al treilea - un soldat din Regimentul 16 Infanterie - spune: "Englezii au strigat «Merry Christmas» sau ceva de genul ăsta, noi am strigat înapoi «Frohe Weihnachten» și, în timp ce aripa dreaptă a companiei a început să cânte «Silent Night, Holy Night», pomi de Crăciun aprinși au apărut în diverse puncte de-a lungul tranșeei englezești“.

„Din când în când răsuna câte o împușcătură, dar toată ura veche a fost spulberată. Vă spun, trebuie să trăiți așa ceva“.

O altă relatare povestește că au fost interpretate colinde familiare de Crăciun, inclusiv Silent Night, Holy Night, care se traduce în germană prin „Stille Nacht, Heilige Nacht“.

Scrisoarea se încheie astfel: "Ieri dușmani odioși, astăzi ca niște camarazi... Toți cei care au norocul de a ieși cu bine din acest conflict își vor aminti pentru totdeauna de Crăciunul din 1914".