Reguli de călătorie neclare pentru copiii români, după aderarea la Air Schengen

Reguli de călătorie neclare pentru copiii români, după aderarea la Air Schengen

Autoritățile nu au stabilit dacă minorii însoțiți de părinți au nevoie sau nu de verificări suplimentare după ce vom intra în Air Schengen. O propunere legislativă care prevede menținerea controalelor pentru copii este în dezbatere, iar Asociația Aeroporturilor cere reanalizarea acesteia.

Copiii nu scapă de controale după aderarea la Air Schengen - Foto Arhivă

Copiii nu scapă de controale după aderarea la Air Schengen - Foto Arhivă

Din 31 martie, România intră în spațiul Schengen, doar aerian și maritim, însă modul în care cei mici vor călători cu avionul este incert. Asociația Aeroporturilor cere Ministerului de Interne să reanalizeze propunerea legislativă care prevede menținerea controalelor pentru minori, conform Europa Liberă.

În prezent, minorii români au nevoie de o declarație notarială atunci când părăsesc țara alături de unul din părinți sau sunt însoțiți de alte persoane, pe lângă documentul de călătorie. Însă, chiar dacă vor fi însoțiți de amândoi părinții, cei mici ar putea avea nevoie de o autorizație de la Poliția de Frontieră, pentru a se urca în avion.

Un proiect de Ordonanță de Urgență a fost publicat pe 1 Martie de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și structurile din subordine, în frunte cu Poliția de Frontieră.

Concret, părinții sau responsabilii legali care călătoresc cu copiii vor merge în niște spații special amenajate în aeroporturi și porturi pentru a obține autorizația de călătorie pentru minor, dacă inițiativa legislativă va fi aprobată. Mai mult decât atât, polițiștii vor verfica și dacă însoțitorii respectă normele legii cu privire la libera circulație a cetățenilor români în străinătate.

Astfel, familiile cu minori vor fi nevoite să treacă prin controalele Poliției de Frontieră chiar și după 31 martie, lucru care nu se întâmplă în alte state membre ale Spațiului Schengen.

De aceea Asociația Aeroporturilor cere MAI să reanalizeze legea până la sfârșitul lunii. Toate aeroporturile din țară cer Ministerului să regândească propunerea care ar îngreuna fluxul de pasageri. Ei propun să se respecte aceleași reguli ca la un zbor intern, în cazul copiilor.

Copiii români pot călători în străinătate pe baza pașaportului sau a buletinului, dacă au peste 14 ani, numai însoțiți, cu acordul părinților sau al reprezentanților legali. Din august 2023, adolescenții români care au împlinit vârsta de 16 ani pot călători în străinătate neînsoţiţi, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali, pentru a merge în vizită la rude, pentru studii sau pentru a participa la concursuri oficiale sau pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea le este pusă în pericol.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!