Regizorul Mihnea Columbeanu, cercetat sub control judiciar

Regizorul Mihnea Columbeanu, cercetat sub control judiciar

Regizorul şi actorul Mihnea Columbeanu, reţinut joi pentru pornografie infantilă în formă continuată, va fi cercetat sub control judiciar, a decis Tribunalul Bucureşti, care a respins propunerea de arestare preventivă, formulată de procurorii DIICOT.

Hotărârea Tribunalului Capitalei, luată vineri, nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit DIICOT, Mihnea Columbeanu, în vârstă de 54 de ani, a accesat materiale pornografice cu minori, folosind ID-ul "Mike", apoi le-a pus la dispoziţia utilizatorilor unei reţele informatice, în locuinţa acestuia fiind găsite 12 hard-disk-uri, patru memory-stick-uri şi 1.331 de DVD-uri şi CD-uri cu astfel de materiale.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti l-au reţinut, joi, pe Columbeanu, în vârstă de 54 de ani, din Bucureşti, regizor de film, pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă în formă continuată, a arătat, vineri, DIICOT, într-un comunicat de presă.

"Cu privire la inculpatul Columbeanu Mihnea Gheorghe, din materialul probator rezultă suspiciunea rezonabilă că din data de 15 februarie 2014 şi până în data de 17 iulie 2014, folosind conexiunea de Internet la locuinţa lui din Bucureşti, sub ID-ul de utilizator «Mike», în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a accesat fără drept materiale pornografice cu minori prin intermediul aplicaţiei informatice «Sharează», aferent reţelei P2P GNUTELLA, pe care le-a stocat şi le-a pus la dispoziţia celorlalţi utilizatori ai reţelei P2P", a precizat sursa citată.

În perioada 18 mai - 5 iunie, de la conexiunea de Internet a lui Columbeanu au fost efectuate 2.731 de transferuri de date, prin intermediul reţelei de partajare fişiere GNUTELLA. Fişierele conţineau materiale pornografice cu minori, "o parte dintre acestea având denumiri specifice, respectiv pthc (preteen hard core), 10yo, 5yo, pedoland etc", au arătat procurorii.

Anchetatorii au mai stabilit că, în perioada 6 iulie - 15 iulie, Mihnea Columbeanu, prin intermediul aceleiaşi aplicaţii informatice, a pus la dispoziţie celorlalţi utilizatori, în spaţiul public, 31.036 fişiere care conţineau materiale pornografice cu minori.

La percheziţia făcută joi la locuinţa lui Mihnea Columbeanu au fost găsite şi ridicate 12 hard-disk-uri, 4 memory-stick-uri şi 1.331 de DVD-uri şi CD-uri, despre care acesta a spus că a stocat materiale pornografice cu minori.

Columbeanu a recunoscut faptele de care este acuzat, arătând, la audieri, că începând din 2004 a utilizat reţelele P2P pentru a procura materiale pornografice cu minori, pe care ulterior le-a stocat.

 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”