Alexandru Solomon, regizorul documentarului „Arsenie. Viața de apoi”, crede că pe fondul neîncrederii în partidele tradiționale, românii se orientează către formațiuni ultraconservatoare, naționaliste, care le promit un model promovat în România, în anii '30, de partidele legionare.

„Arsenie. Viața de apoi” - documentarul lui Alexandru Solomon merge pe urmele lui Arsenie Boca , într-un pelerinaj pus în scenă.

Pelerinii, care au fost găsiți printr-o agenție de casting, și regizorul „refac” presupusele miracole atribuite părintelui, le dezbat și se confesează. De asemenea, personajele citesc pasaje interesante din dosarul de Securitate al lui Arsenie Boca, în care acesta e prezentat ca un șarlatan, mai degrabă decât un preot cu har. Apoi, urmează o dezbatere liberă între personaje, dar și mini-interviuri cu acestea, din care regizorul Alexandru Solomon încearcă să înțeleagă și să ne facă și pe noi să înțelegem cum gândesc ei.

În urma proiectului care a durat mai bine de 4 ani, Solomon a ajuns să cunoască foarte bine lumea pelerinilor.

„Am trecut peste multe prejudecăți față de ei. În primul rând, ei trebuie ascultați și văzut unde sunt problemele cărora ei le găsesc o soluție prin aceste pelerinaje. Vorbeau că n-au încredere în alegeri, n-au acces la servicii sociale, sanitare, pensii mici... Sunt niște probleme macro. E trist că după 33 de ani de la Revoluție suntem aici. Ce iluzii ne-am făcut. Dar dacă ajungem la concluzia că ținta - democrația - e greșită - am încurcat-o”, spune regizorul Alexandru Solomon.

El susține că în documentar a vrut să atragă atenția asupra faptului că instrumentalizarea politică a religiei s-a mai întâmplat în anii '30, în România, și au urmat vremuri grele.

„Instrumentalizarea politică a credinței va fi un factor hotărâtor la alegeri”

ADEVĂRUL: Oliver Stone spunea, la TIFF, că a realizat documentarul despre energia nucleară ca să înțeleagă mai bine fenomenul. Dacă e o situație similară și la dumneavoastră, spuneți-mi vă rog, ce ați înțeles despre fenomenul pe care l-ați studiat mai bine de patru ani?

Alexandru Solomon: Cred că privirea mea și înțelegerea mea asupra lumii pelerinajelor, să zicem așa, sunt mult mai nuanțate azi decât erau înainte de a începe. Înainte de a începe, sigur, eram influențat la fel ca toată lumea de această perspectivă a mass media despre pelerini care ar fi needucați și, în general, bătrâni, și, în general, din medii sărace. Era un soi de clasism împotriva pelerinilor, care e foarte prezent și cred că e și foarte stupid.

Și pe de altă parte, mi se pare că lipsa asta de înțelegere duce la polarizare în societate și la, să zicem, un soi de schismă socială foarte periculoasă, în care nimeni nu mai înțelege pe nimeni, nici presupușii oameni, să zicem, educați și cu resurse nu înțeleg mare lucru din fenomenul, să zicem, al oamenilor care sunt credincioși și își găsesc, să zicem, o compensare în credință.

Ori eu cred că religia și biserica, mai ales ca instituție, joacă un rol fundamental în societatea românească de azi și nu numai în societatea românească, e un fenomen global, da, dar în societatea românească sunt și niște condiții istorice. Vorbim despre o perioadă post-comunistă de recuperare a statutului religiei după un regim presupus a fi ateu. Vorbim despre o colaborare de secole între biserică și stat, care începe din secolul al XIX-lea, de la Cuza și la sistemul lui, care pentru vremea aia, sigur, că era foarte avansat, dar, între timp, au mai trecut 180 de ani. Da, deci sunt niște condiții.

Cred că o temă importantă asupra căreia am atras atenția este instrumentalizarea politică a credinței. Cred că acaesta va fi un factor hotărâtor la următoarele alegeri.

Aproape toate partidele se conformează în mod foarte oportunist acestei colaborări cu Biserica

- Va fi religia mai intens folosită precum la, să zicem, referendumul pentru familie?

Păi, s-a dovedit că referendum pentru familie a fost un fiind un eșec. Nu a confirmat nicidecum prejudecățile sociologilor despre societatea românească. Dar vedem acum că aproape toate partidele se conformează în mod foarte oportunist acestei colaborări cu Biserica.

- Nu a fost întotdeauna așa?

A fost, dar acuma cred că e mult mai acut.

- În sondaje, PSD și AUR, două partide care folosesc această colaborare cu biserica, stau cel mai bine...

Da, și PNL-ul ar vrea, și ei încearcă, dar unii sunt mai talentați decât alții. Pentru că sistemul democratic românesc e atât de imperfect și atât de corupt, există o doză uriașă de neîncredere în partidele, să zicem, tradiționale, mari. Atunci oamenii se orientează către aceste formule autoritariste, ultraconservatoare, naționaliste, bigote, care le promit altceva, le promit un model pe care l-am avut în anii '30, cu Legiunea Arhanghelului Mihail și cu Partidul Totul pentru Țară. E un model pe care România l-a mai experimentat, dar din cauză că acest trecut recent nu e deloc explicat la școală, revenim la el.

- Ați ajuns să înțelegeți personajele acestea din film, să înțelegeți cum au ajuns în această situație?

Eu am căutat să lucrez cu oameni care sunt din medii diferite, de vârste diferite, care au avut motivații diferite sau experiențe diferite, care i-au adus la credință sau misticism, să-i spunem cum vreți, spiritualitate.

- În ceea ce privește personajele care au participat la pelerinajul organizat pentru filmarea documentarului, ați încercat să faceți cum se face la sondaje, să găsiți un eșantion reprezentativ, ați luat și tineri și persoane mai în vârstă?

Da, din punct de vedere generațional am încercat asta. De asemenea, din punctul de vedere, să zicem, al profilului social, am încercat să fie oameni din medii diferite.

„Un fel de reality show, dar mai liber”

- Raportul între tineri și persoane mai în vârstă este 50/50?

Cred că totuși cei peste 40 ani sunt mai mulți. Am căutat să fie cât mai diverse experiențele lor. Am avut conversații inițiale cu ei, ca să înțeleg un pic de unde vin, cine sunt, ce i-a adus, să zicem, în pelerinaje. În același timp era oameni care făcuseră film înainte ca figurație, și ăsta era și un soi de carte albă, așa, pentru că știam că se vor fi confortabili cu camera și, în același timp, cred că sau au și această bucurie de a juca, această poftă de a juca și asta se simte, e un soi de candoare.

- Care e profilul pe care l-ați căutat pentru personajele din documentar?

Am lucrat cu o agenție de casting care asta face și le-am dat, să zicem așa, un profil care includea oameni care fac figurație, dar și oameni care au legătură cu credința și cu Arsenie Boca, adică știu câte ceva, au fost în pelerinaje, chiar dacă n-au fost la Arsenie Boca, au fost în altă parte sau, mă rog, au o înclinație metafizică.

- Discuțiile dintre ei, care apar în documentar, au fost „la liber”, fiecare a zis ce a crezut?

Da, noi am setat acest model de dezbatere colectivă, care mi se pare că e o idee preluată din televiziune, un fel de reality show, dar mai liber și mai puțin senzaționalism. Sigur, am încercat să moderez și să intervin expunând ce știu eu despre faptele istorice legate de viață lui Arsenie Boca sau din contextul ăsta și cam atât.

- Ei n-au simțit cumva presiunea, cum se întâmplă la sondaje, de a spune ce crezi că se așteaptă de la tine?

Cred că oamenii fac asta instinctiv. Dar, treptat am încercat să le spun că nu-i cazul să auzim ce se așteaptă lumea că trebuie să auzim. Până la urmă cred că au fost autentici.

Trei modele de pelerini

- Revenind la întrebarea anterioară, cum vă explicați că acești oameni au ajuns pelerini?

Sunt diverse modele. Este modelul, să zicem, al unui moment d-ăsta de cotitură în viață, de debusolare, în care un pelerinaj sau o lectură din Arsenie Boca ei au simțit că i-a ajutat într-un fel sau altul. E modelul, sigur, al unor traume, suferințe, probleme de sănătate sau de relație care s-au rezolvat în urma unei vizite la Prislop sau la Sâmbăta sau a unui contact de tipul ăsta.

Există modelul, să zicem, despre o spiritualitate mai largă, așa mai ecumenică, mai new-age-istă, oameni care au trăit asta și la vârste mai tinere și au ajuns să vadă în Arsenie Boca, să zicem, o figură nu neapărat creștin-ortodoxă, ci o figură spirituală mai largă, care răspunde acestui aer contemporan. Și cred că succesul lui Arsenie Boca se datorează și acestui profil neconform. Adică nu e un pofil foarte clasic de călugăr sau preot ortodox.

El era interesat de tot felul de practici orientale și sigur că în biserică lucrurile astea nu trec foarte bine, și atunci...

- Dar totuși a fost recuperat, ca să zic așa, de Biserica Ortodoxă?

A fost recuperat, dar nu vedeți că dosarul de canonizare s-a depus în 2018, cred, și suntem în 2023. Deci e un soi de ezitare...

Veți citi continuarea interviului într-o ediție viitoare a ziarului Adevărul de Weekend