Regina Elizabeth, primită de Papa Francisc la Vatican. Ce cadouri şi-au făcut unul altuia - FOTO

Regina Elizabeth, primită de Papa Francisc la Vatican. Ce cadouri şi-au făcut unul altuia - FOTO

Regina Elizabeth a II-a, "guvernatorul suprem" al Bisericii Anglicane, a fost primită joi la Vatican de către Papa argentinian Francisc, care i-a oferit un cadou pentru prinţul George, după 32 de ani de la Războiul Malvinelor, între Buenos Aires şi Londra.

Francisc a oferit cuplului regal, după o întrevedere de 17 minute, un glob de lapislazuli pe care este montată o cruce - un "globus cruciger" (glob purtător de cruce), simbolul dominaţiei lu Cristos asupra lumii - pentru prinţul George, în vârstă de opt luni, fiul lui Kate şi al lui William.

Într-un alt gest simbolic, el a oferit facsimilul unui document papal de la 1679 care recunoaşte, în cadrul întregii Biserici, cultul unui sfânt britanic, Sfântul Eduard Confesorul, regina fiind o descendentă a acestuia.

Regina şi prinţul consort i-au oferit papei produse de pe proprietăţile lor regale - miere, dulceaţă, ouă, cidru, bere - într-un coş mare, însoţit de o sticlă de suc de mere şi una de whisky, Papa Francisc părând un pic surprins.

GALERIE FOTO

Regina a sosit la Vatican cu 20 de minute întârziere şi a prezentat scuze. "Am luat un prânz agreabil cu preşedintele" italian Giorgio Napolitano, a spus ea.

Papa i-a primit cu un simplu "Welcome" şi a vorbit puţin în timpul părţii publice a întâlnirii, în prezenţa unui grup de jurnalişti.

"Trăiească regina"

De ambele părţi ale via della Conciliazione, de la malul Tibrului la Palatul Sfântul Petru, o mulţime de persoane a salutat trecerea limuzinei negre la bordul căreia se afla cuplul regal. Când a trecut, la ora 13.20 (16.20, ora României), cu întârziere faţă de program, escortată de motociclişti din cadrul Jandarmeriei italiene, mai multe persoane au strigat "Trăiască regina!" în mai multe limbi, iar zeci de telefoane mobile şi tablete, unele ale unor preoţi sau surori, au imortalizat momentul.

După sosirea pe Aeroportul Ciampino, Elizabeth, purtând o ţinută mov, a fost primită către ora locală 13.00 (14.00, ora României) de către preşedintele Republicii Giorgio Napolitano la Palatul Quirinal.

Regina, în vârstă de 87 de ani, şi soţul său, prinţul Philip, în vârstă de 92 de ani, au fost primiţi în mica Piaţă Ioan Paul al II-lea de către secretarul de Stat Pietro Parolin, după care au fost conduşi în biroul Papei de la Marea Sală Paul al VI-lea.

Voinţa celor două părţi "este ca această întâlnire să fie informală şi familiară", a subliniat preotul Federico Lombardi, un purtător de cuvânt al Vaticanului, adăugând că biroul a fost ales pentru că este uşor accesibil.

Întrevederea cu Papa a fost scurtă, în pofida faptului că există destul de multe subiecte delicate, în principal cu privire la evoluţii la nivelul societăţii care-i divizează pe anglicani şi catolici, dar şi pe anglicani între ei (hirotonisirea femeilor, căsătoria între persoane de acelaşi sex).

Plecarea către Biserica Catolică a sute de preoţi anglicani, din cauza dezacordului faţă de poziţii considerate prea liberale ale Bisericii lor în privinţa unor probleme precum căsătoria sau homosexualitatea, a tensionat relaţiile între cele două instituţii începând din 2009. De asemenea, hirotonisirea femeilor în Biserica Anglicană este una dintre diferenţele de fond cu Roma, care o exclude.

Cu toate acestea, relaţiile lui Francisc cu Justin Welby sunt călduroase, iar cele două biserici au poziţii apropiate în privinţa celor mai multe subiecte. Cadourile Papei par să releve acest lucru.

O altă problemă de societate foarte actuală este intrarea în vigoare a căsătoriei între persoane de acelaşi sex în Anglia. Biserica Catolică britanică s-a opus proiectului Guvernului lui David Cameron, prin vocea cardinalului Gerard Vincent Nichols, arhiepiscop la Westminster, instalat în această funcţie de către Francisc, în februarie.

Al cincilea papă întâlnit de regină

Temele abordate în cursul întâlnirii nu au fost făcute publice.

Un subiect "fiebinte" nu a fost abordat aproape sigur în cursul întâlnirii, şi anume Războiul Malvinelor (Insulele Falklands), care s-a încheiat cu victoria Marii Britanii, în 1982, în timpul Guvernului lui Margaret Thatcher.

Papa argentinian, fostul cardinal Jorge Bergoglio, a vorbit în trecut despre acest teritoriu pe care l-a numit insulele "noastre".

Însă locuitorii Insulelor numite de către britanici Falkland au votat cu o majoritate zdrobitoare (99,8%) să rămână teritoriu britanic.

Ambasadorul britanic la Vatican Nigel Baker a declarat joi dimineaţa că "Vaticanul a fost foarte clar: va respecta aceeaşi poziţie neutră pe care a promovat-o întordeauna în acest caz".

Francisc este al cincilea papă pe care îl întâlneşte Elisabeth a II-a. În cursul îndelungatei sale domnii, regina a mai efectuat două vizite la Vatican, pentru a se întâlni cu Papa Ioan al XXIII-lea, în 1961, şi Ioan Paul al II-lea, în 2000.

Pe când era prinţesă, cu un an înainte să-i succeadă la tron tatălui său George al VI-lea, ea s-a întâlnit cu Papa Pius al XII-lea, în 1951, într-o perioadă în care anglicanii erau rău văzuţi la Vatican şi invers.

Când Benedict al XVI-lea a vizitat Scoţia, în 2010, el a fost primit de către Elizabeth la Palatul Regal Holyroodhouse.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...