Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii a expediat primul ei mesaj pe Twitter

Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii a expediat primul ei mesaj pe Twitter

Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii, în vârstă de 88 de ani, a expediat pe Twitter primul ei mesaj, vineri, cu ocazia vernisajului unei expoziţii dedicate informaţiei şi tehnologiei, la Science Museum din Londra, informează theguardian.com.

Mesajul, expediat la ora locală 11.35 pentru cei 724.000 de followers ai contului @BritishMonarchy constă în următorul text: "Este o adevărată plăcere pentru mine să vernisez expoziţia «Information Age» la Science Museum şi sper că oamenii vor veni să o vadă. Elizabeth R".

Contul de Twitter al suveranei britanice a fost administrat anterior de biroul de presă al casei regale.

Regina şi soţul ei, ducele de Edinburgh, au participat vineri dimineaţă la inaugurarea primei galerii permanente din Marea Britanie, deschisă la Science Museum din Londra, care este dedicată istoriei informaţiei şi tehnologiilor din domeniul comunicaţiilor.

Expoziţia, intitulată "Information Age: six networks that changed our world" ("Epoca Informaţiei: Şase reţele care au schimbat lumea"), acoperă 200 de ani de transformări din domeniul tehnologiei, de la telegraful electric, televiziune, telefonie, comunicaţii prin satelit şi până la reţelele mobile de date şi voce.

Această galerie permanentă reprezintă primul proiect realizat în cadrul unui plan mai amplu şi foarte ambiţios ce vizează transformarea muzeului londonez. Următorul proiect, ce va consta în amenajarea unei galerii dedicate matematicii, va avea un design creat de Zaha Hadid şi va fi inaugurat în 2016. O galerie dedicată istoriei medicale, ce va fi inaugurată în 2018, va fi cea mai mare din lume de acest gen.

Vineri dimineaţă, contul @BritishMonarchy a publicat o serie de mesaje despre modul în care regina Elizabeth a II-a a folosit noile tehnologii de comunicaţii pe durata domniei sale. Elizabeth a II-a a ţinut primul ei discurs de Crăciun la televiziune în cadrul unei transmisiuni în direct în care suverana a vorbit despre "viteza cu care lucrurile se schimbă în jurul nostru".

Elizabeth a II-a a devenit, pe 26 martie 1976, primul monarh din lume care a expediat un e-mail, cu ocazia unei vizite pe care a efectuat-o într-o bază a armatei britanice - Royal Signals and Radar Establishment.

 


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…