Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip, căsătoriți de 70 de ani, vor celebra luni "nunta de platină"
Regina Elisabeta a II-a, suveranul cu cea mai îndelungată domnie din istoria monarhiei britanice, va stabili un nou record luni, când, alături de soțul ei, prințul Philip, va celebra "nunta de platină", un eveniment ce marchează a 70-a aniversare a căsătoriei cuplului regal din Marea Britanie, informează Reuters.
Prințesa Elisabeta — titlul deținut de suverană în epocă — s-a căsătorit cu Philip Mountbatten, ofițer în marina britanică, în catedrala Westminster din Londra pe 20 noiembrie 1947, la doar doi ani după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, în cadrul unei ceremonii spectaculoase, la care au participat numeroși șefi de state și reprezentanți ai unor familii regale din lumea întreagă.
La 70 de ani după acel eveniment, regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 91 de ani, și soțul ei în vârstă de 96 de ani vor sărbători "nunta de platină" printr-o petrecere discretă în familie, ce va fi organizată la Palatul Windsor, reședința regală din vestul Londrei.
Un purtător de cuvânt de la Palatul Buckingham a dezvăluit că nu vor exista evenimente publice pentru a marca această aniversare specială.
Născut în Grecia, prințul Philip, un descendent al reginei Victoria, stră-străbunica reginei Elisabeta a II-a, i-a fost alături actualei suverane britanice pe parcursul întregii domnii de 65 de ani a acesteia — cea mai îndelungată din istoria monarhiei din Marea Britanie. El a fost persoana care i-a dat vestea, în 1952, despre moartea tatălui ei, regele George al VI-lea, în urma căreia Elisabeta a II-a a devenit regina Marii Britanii.
"Unul dintre secretele acestui mariaj foarte îndelungat și al acestei aniversări incredibil de impresionante este faptul că prințul Philip a considerat întotdeauna că este de datoria lui să o sprijine pe regină, să o ajute în orice mod va putea să o facă", a declarat Hugo Vickers, expert în istoria casei regale britanice.
"El este singura persoană care poate să-i spună reginei exact ceea ce gândește și, dacă el consideră că o anumită idee este ridicolă, îi va spune acest lucru în orice fel de limbaj pe care dorește să îl aleagă", a adăugat istoricul britanic.
Cei doi s-au cunoscut la nunta unei verișoare a prințului Philip, prințesa Marina a Greciei, care s-a căsătorit cu unchiul reginei Elisabeta, ducele de Kent, în 1934.
Philip a impresionat-o pe viitoarea soție a lui atunci când prințesa Elisabeta, pe atunci în vârstă de 13 ani, a vizitat alături de părinții ei Colegiul Regal de Marină din Dartmouth, aflat în sudul Angliei.
"Cu adevărat îndrăgostită"
"Ea a fost cu adevărat îndrăgostită de el încă de la început", a dezvăluit în volumul ei de memorii Margaret Rhodes, o verișoară a reginei, bună prietenă și domnișoară de onoare la nunta suveranei. Margaret Rhodes a murit anul trecut.
Logodna lor a fost anunțată în iulie 1947, iar Elizabeth și Philip s-au căsătorit la patru luni după acel anunț. Într-o perioadă în care Marea Britanie încerca încă să își revină de pe urma distrugerilor provocate de război, nunta regală a oferit britanicilor o rară pată de culoare și un eveniment public spectaculos, într-un context auster marcat de penuria de alimente și de raționalizarea acestora.
Pe atunci în vârstă de 21 de ani, prințesa Elisabeta a purtat o rochie de mireasă în nuanța fildeșului, realizată de Norman Hartnell, decorată cu 10.000 de perle de mici dimensiuni. Regina a trebuit să strângă cupoane pentru rochia ei, la fel ca orice mireasă britanică din anii de după război. Cuplul și-a petrecut luna de miere în sudul Angliei și în Scoția.
În timp ce aproximativ 2 miliarde de persoane au urmărit la televizor nunta primului nepot al cuplului regal, prințul William, care s-a căsătorit cu Catherine Middleton în 2011, căsătoria regală din 1947 a fost difuzată în direct la radio, fiind urmărită de 200 de milioane de ascultători. Anumite momente importante din cadrul ceremoniei au fost înregistrate pe peliculă în cadre alb negru.
"Pot să văd că ești foarte fericită cu Philip, așa cum și trebuie să fii, însă să nu ne uiți. Aceasta este dorința tatălui tău pentru totdeauna iubitor și devotat", îi scria regele George al VI-lea fiicei sale, după nunta din 1947.
Deși anumiți observatori ai casei regale au spus că Elisabeta și Philip au avut și momente mai puțin fericite în viața privată, la fel ca oricare alt cuplu căsătorit, ei au evitat suferințele prin care au trecut trei dintre cei patru copii ai lor, ale căror mariaje s-au încheiat prin divorțuri. Cel mai mediatizat dintre acestea a fost divorțul prințului Charles de prințesa Diana.
La cea de-a 50-a aniversare a nunții lor, celebrată în 1997, regina Elizabeth a II-a i-a adus soțului ei un omagiu — eveniment rar în discursurile sale publice.
"El a fost, pur și simplu, sursa mea de putere și a rămas să fie acest lucru în toți acești ani", a declarat regina Elizabeth a II-a.
Niciun alt monarh britanic nu a ajuns să celebreze "nunta de platină". În plus, Elisabeta a II-a a fost primul suveran al Marii Britanii care a marcat și "nunta de diamant", celebrată în 2007.
Prințul Philip, care a suferit din cauza mai multor probleme de sănătate în ultimii ani și a fost spitalizat în iunie, s-a retras din viața publică în luna august. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip au participat la un eveniment comemorativ pe 12 noiembrie, pentru a marca Remembrance Sunday (Duminica Rememorării, prin care este adus un omagiu soldaților britanici care au murit în timpul războaielor mondiale, n.r.). Potrivit unei surse din anturajul casei regale, regina a decis să nu mai depună o coroană în acest an — care a fost purtată de prințul Charles — și a privit ceremonia de la un balcon din apropiere, în compania soțului ei.
"Fără prințul Philip, regina ar fi avut o viață foarte dificilă și însingurată. El a fost un sprijin complet pentru ea, o veritabilă stâncă, încă din momentul în care ea a urcat pe tron", a declarat Claudia Joseph, expert în biografiile suveranilor britanici.
Regina Elisabeta a II-a a devenit suveranul cu cea mai îndelungată domnie din istoria monarhiei britanice pe 9 septembrie 2015, ziua în care a depășit recordul deținut până la acea dată de stră-străbunica ei, regina Victoria. Pe 6 februarie 2017, Elizabeth a II-a a devenit și primul monarh britanic care a sărbătorit jubileul de safir — un eveniment ce a marcat împlinirea a 65 de ani de când a urcat pe tronul Marii Britanii.
AGERPRES