Regina Camilla vorbește despre boala cu care se luptă. „Are episoade de oboseală extremă''
Regina a dezvăluit că se luptă cu pneumonia, motiv pentru care a lipsit de la o parte din vizita de stat în Regatul Unit a emirului Qatarului și a soției acestuia.
Regina Camilla FOTO: Profimedia
Regina Camilla, în vârstă de 77 de ani, a fost nevoită să renunţe la a mai asista la ceremonia de primirea a emirului Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad Al Thani, aflat în vizită de stat în Regatul Unit, ceremonie derulată în aer liber marţi în a doua jumătate a dimineţii.
Cu o ocazie anterioară, biroul de presă de la Palatul Buckingham a anunţat că regina s-a confruntat cu urmările unei infecţii pulmonare contractate în urmă cu o lună, cu prilejul călătoriei efectuate alături de regele Charles al III-lea în Australia şi Samoa.
În schimb, regina Camilla a participat la un prânz la Palatul Buckingham alături de cuplul regal din Qatar şi urmează să asiste la un banchet programat pentru marţi seară, scrie stirileprotv.ro.
Potrivit mai multor publicaţii britanice, regina le-a spus invitaţilor de la Buckingham Palace că infecţia sa pulmonară a fost o formă de pneumonie.
''Nu mai tuşeşte, dar are în continuare episoade de oboseală extremă '', a precizat o sursă regală pentru agenţia PA.
Probleme mari de sănătate în familia regală britanică
Regina Camilla, care a fost încoronată în mai 2023, şi-a anulat recent participarea la mai multe evenimente, printre care şi avanpremiera filmului ''Gladiator II'' în Leicester Square din Londra. Nu a participat nici la comemorările militare din weekendul cu 11 noiembrie, din care cea mai importantă este ceremonia de la memorialul britanic oficial dedicat memoriei eroilor de război, Cenotaph.
Sursa: adevarul.ro