Regele Mihai: Comunismul s-a născut în România în 1921. Am fericita ocazie să mă adresez vouă, sărbătorindu-i căderea
Regele Mihai I a arătat joi, în mesajul transmis la Conferința internațională "25 de ani de la prăbușirea dictaturilor comuniste în Europa de Est: privind în urmă, privind înainte", că în România comunismul s-a născut în 1921, iar în prezent, după mai bine de nouă decenii, are ocazia să se adreseze participanților la conferință, sărbătorindu-i căderea.
"În anul 1927, la moartea Regelui Ferdinand I, bunicul meu, am fost proclamat Regele României. În cei 87 de ani care au trecut, am fost martorul direct al apariției și prăbușirii fascismului și comunismului. Două sisteme criminale care au lăsat în urmă peste 100 de milioane de victime și multe milioane de oameni schilodiți sufletește și trupește (...). Familia mea și cu mine am muncit mult în ultimii 25 de ani de la căderea comunismului, pentru o Românie democratică, prosperă, liberă și demnă. Nu vom înceta să facem acest lucru până la sfârșitul zilelor noastre, convinși fiind că instituția Casei regale este parte a identității noastre statale și naționale", se arată în mesajul citit joi de la Tribuna Parlamentului de principele Radu.
Regele mai precizează că viața sa a fost "o lungă și loială așteptare, o așteptare ca Europa să-și vină în fire, așteptare ca România să se reîntoarcă la ea înseși, iar "răbdarea poate fi uneori o palmă împotriva destinului istoric, așteptarea și credința, iubirea și simțul datoriei".
"Dar în lunga mea viață am cunoscut și momente binecuvântate. Dumnezeu a vrut să fiu în prima linie a revenirii țării mele în familia demnă a națiunilor libere prin intrarea României ca membru deplin în UE și în Organizația Atlanticului de Nord", se mai subliniază în mesajul Regelui Mihai I.
Conferința internațională "25 de ani de la prăbușirea dictaturilor comuniste în Europa de Est: privind în urmă, privind înainte" la care participă foști șefi de stat din Europa Centrală și de Est a început, joi, la Palatul Parlamentului.
(A-autor: Sorin Peneș, editor: Mihai Simionescu)