Regele Lepros, unic în istorie. Deși era adolescent și bolnav, Balduin al Ierusalimului a reușit să devină un erou al creștinătății
Unul dintre cele mai interesante personaje din istorie, un monarh unic, a fost Regele Lepros. Se numea de fapt Balduin al IV-lea și a fost rege al Ierusalimului cruciat.
Balduin al IV lea în bătălia de la Mongisard FOTO wikipedia
Balduin al IV-lea, regele Ierusalimului, a fost un personaj unic în istoria umanității. Deși suferea de o boală incurabilă, care-l afecta de la vârsta de 9 ani, a reușit să facă față atât unei invazii masive, unui lider de temut dar și tulburărilor politice interne.
Nimeni nu știe de unde a găsit resurse pentru a deveni un erou al regatului, deși era măcinat de o suferință cumplită - lepra. Povestea lui Balduin este una romantică și totodată motivațională.
Un copil al speranței și o boală cumplită
La mijlocul secolului al XII lea, europenii, în special feudalii francezi, controlau în Israelul și Palestina de astăzi un regat cruciat. Este vorba despre Regatul Ierusalimului, având drept capitală Orașul Sfânt, cucerit de cruciați în timpul primei cruciade de la finele secolului al XI-lea.
Ierusalimul era un regat creștin într-o mare musulmană. Învinși inițial de trupele cruciate, musulmanii din Egipt, dar și alte state arabe s-au coalizat sub conducerea lui Saladin, un lider providențial din Egiptul musulman.
Regatul Ierusalimului era amenințat din toate părțile, iar ajutor din Europa era puțin probabil să mai primească, din cauza războaielor dintre englezi și francezi, la nivel continental.
În plus, chiar în interiorul regatului apăruse o puternică divizare între două mari facțiuni. Pe de o parte erau europenii care veniseră în prima cruciadă, s-au stabilit și doreau să trăiască în pace cu musulmanii, pe de altă parte erau aventurierii și cavalerii veniți ulterior care căutau doar război și pradă, ațâțați și de ordinele monasto-cavalerești, precum templierii sau ospitalierii.
Peste această lume divizată în vremuri turbulente conducea Almaric, contele de Jaffa și Ascalon. În anul 1161 i se năștea un fiu, Balduin. Acesta reprezenta speranța tuturor într-o revigorare a regatului Ierusalimului. După ce a împlinit vârsta de 7 ani, Balduin a fost lăsat în grija lui William de Tyr, cel mai educat arhiepiscop din regatele cruciate. William de Tyr l-a învățat pe Balduin istorie, teologie, dar și tot ce avea nevoie să știe despre treburile administrative și militare.
Balduin încânta pe toată lumea. Era deosebit de inteligent, foarte bun la învățătură și mai mult decât atât priceput în mânuirea armelor. Se remarca în special ca un călăreț de elită. Toată lumea spera că el va deveni liderul providențial al Ierusalimului. A urmat însă un eveniment tragic. William de Tyr observase că Balduin, încă de la 9 ani, nu simțea durere în brațul drept. Ba chiar îi lăsa pe copii să-l muște sau să-l lovească fără să schițeze niciun gest. La scurt timp a venit și explicația. Copilul, fiul regelui Almaric, suferea de lepră. Era o boală provocată de mycobaterium leprae care afecta inițial pielea, mucoasele și mai apoi sistemul nervos. Era o afecțiune stigmatizată în Evul Mediu, privită ca o pedeapsă divină. Cei afectați erau izolați, mai ales că exista concepția că este transmisibilă prin aer și atingere.
Regele-adolescent măcinat de boală, dar în prima linie a bătăliei
Balduin a fost însă un caz unic în istorie. Era atât de carismatic și de priceput, încă de la o vârstă fragedă încât a fost acceptat cu boala de care suferea. Ba chiar, după ce tatăl său Almaric moare de dizenterie în timpul unei campanii în Egipt, la numai 13 ani, Balduin este ales rege al Ierusalimului. Devenise Balduin al IV-lea, regele-copil, unul dintre cei mai capabili monarhi ai Evului Mediu.
Deși afectat de boală, purtând de multe ori o mască pentru a feri de privirile celorlalți chipul măcinat de boală, Balduin s-a dovedit un poltician de înaltă clasă și un militar desăvârșit. Din 1174 până în 1176, regența a fost asigurată de Raymond de Tripoli, un cruciat cu mare experiență. Din 1176, Balduin a condus singur regatul. Deși avea perioade când era aproape incapacitat de boală, regele-adolescent s-a dovedit un monarh în adevăratul sens al cuvântului.
În primul rând trebuia să facă față atacurilor lui Saladin, un puternic lider musulman în fruntea unei coaliții constituite tocmai pentru a cuceri Ierusalimul și pentru a-i alunga pe cruciați din zona Palestinei. Deși a rămas fără ajutor din Europa, Balduin al IV-lea a reușit să-și mobilizeze exemplar trupele și nu numai că a apărat regatul în repetate rânduri de atacurile lui Saladin, ba chiar a plecat și în ofensivă. În 1177 a recucerit Ascalonul din mâinile lui Saladin. În același an a reușit să-l învingă într-o bătălie epică, pe liderul musulman, la Montgisard.
Balduin conducea personal armata și lupta în fruntea trupelor. A impresionat mereu prin curajul său, respingând toate atacurile lui Saladin. Atunci când boala i s-a agravat, pe la 21 de ani, Regele Lepros, cum ajunsese să fie cunoscut, a rămas căpetenie activă a armatei sale. Fiindcă nu-și mai putea folosi o mână, Balduin al IV-lea mânuia spada cu un singur braț, controlând calul doar din mișcările picioarelor. Pentru cruciați, acest rege-adolescent, lepros, a devenit un veritabil erou.
Un politician abilă, o legendă vie care a murit devreme
Pe lângă calitățile sale militare, Balduin al IV-lea s-a dovedit a fi și un abil politician. Deși era doar un adolescent, a știut să atragă în jurul său pe cele mai mari personalități ale lumii cruciate.
Realizând că va muri devreme și fără urmași, Balduin al IV-lea a încercat să ofere Ierusalimului o continuitate dinastică și stabilitate regatului. Prin abilitate a reușit să împace cele două facțiuni care-și disputau puterea în Regatul Ierusalimului și a aranjat căsătoria surorii sale Sybilla cu William de Montferatt, urmașul unei puternice familii cu mari posesiuni în Italia. Când sora sa a rămas văduvă, a realizat din nou o mezalianță, de această dată cu un puternic cruciat, Guy de Lusignan. Când a realizat că Guy de Lusignan nu este omul potrivit, chiar și de pe patul de suferință nu s-a sfiit să-l numească urmaș al său pe Balduin al V-lea, nepotul său.
Regele Lepros a murit la numai 24 de ani, în 1185. A fost o autentică legendă, fiind cel mai iubit rege al Ierusalimului.
Sursa: adevarul.ro