Regele Charles vrea să îi împiedice pe Harry şi Andrew să preia interimatul funcţiilor sale
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să modifice legea din Regatul Unit pentru a evita situaţia în care prinţii Harry şi Andrew, care nu mai sunt membri activi ai casei regale, ar putea să preia interimatul funcţiilor sale atunci când el este bolnav sau se află în străinătate, potrivit unor informaţii publicate joi în mass-media britanice, conform Agerpres .
Regele Charles va stabili cine nu poate să preia interimatul funcţiilor sale FOTO Getty Images
Conform unei legi din 1937, monarhul britanic poate fi înlocuit pentru anumite sarcini, precum semnarea unor documente oficiale în timpul absenţelor sale de soţul sau soţia sa, precum şi de persoanele adulte care ocupă primele patru poziţii în ordinea de succesiune la tron.
În cazul regelui Charles al III-lea, interimatul ar putea fi asigurat de regina consoartă Camilla, fiii lui - William şi Harry -, unul dintre fraţii lui mai mici - Andrew - şi fiica cea mare a acestuia din urmă - Beatrice.
Însă Harry s-a îndepărtat de familia regală şi s-a mutat în Statele Unite după o serie de tensiuni cu fratele şi tatăl lui. Prinţul Andrew a fost la rândul său privat de orice rol oficial în cadrul familiei regale britanice în urma unor acuzaţii de agresiune sexuală. Beatrice, fiica cea mare a prinţului Andrew, nu este un membru activ al familiei regale din Regatul Unit.
Pentru a evita ca unul dintre cei doi prinţi căzuţi în dizgraţie să preia interimatul regelui - mai ales atunci când acesta călătoreşte în străinătate însoţit de Camilla şi când prinţul William se află la rândul lui în străinătate -, lista persoanelor care pot să îl înlocuiască pe suveran ar trebui să fie extinsă, potrivit mai multor companii mass-media britanice, pentru a îi include pe prinţesa Anne şi pe prinţul Edward, sora şi fratele mai mic al regelui Charles al III-lea.
Această soluţie i-ar permite monarhului să nu fie nevoit să recurgă la ajutorul lui Harry şi Andrew, fără să îi excludă în mod oficial din ordinea de succesiune.
Potrivit The Telegraph, o modificare a legii ar putea avea loc "în săptămânile următoare" şi ar reprezenta "o etapă logică" înaintea deplasărilor în străinătate prevăzute pentru regele Charles al III-lea şi regina consoartă Camilla în 2023.
Biroul de presă de la Palatul Buckingham nu a reacţionat deocamdată după publicarea acestor informaţii, însă subiectul a fost deja abordat luni în Camera Lorzilor, unde parlamentarul Stephen Benn, membru al Partidului Laburist, s-a întrebat dacă nu cumva a sosit timpul "să discutăm cu regele despre un amendament" la această lege.
"Sau poate că situaţia îi convine Guvernului", cu un prinţ "care a părăsit viaţa publică" şi un altul "care a părăsit ţara"?, s-a întrebat parlamentarul britanic.
"Guvernul va analiza întotdeauna aranjamentele necesare", i-a răspuns lordul Nicholas True, membru al Partidului Conservator, care a subliniat că urcarea pe tron a unui monarh reprezintă o bună ocazie pentru revizuirea textului de lege.
Pe durata interimatului, "consilierii de stat" pot să asigure majoritatea obligaţiilor oficiale ale suveranului (semnarea de documente, primirea unor ambasadori, organizarea unor şedinţe).
Înainte de moartea reginei Elisabeta a II-a pe 8 septembrie, fostul prinţ Charles a înlocuit-o pe mama lui de mai multe ori, mai ales cu ocazia tradiţionalului Discurs al Tronului, pe care l-a susţinut în Parlamentul de la Londra în luna mai.
Sursa: adevarul.ro