Regele Charles este așteptat vineri seară în Valea Zălanului, unde va fi întâmpinat de contele Kalnoky
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii, care a sosit în România, într-o vizită privată, vineri după-amiază, și a avut o întâlnire de curtoazie cu președintele Klaus Iohannis, este așteptat să ajungă în cursul serii în Valea Zălanului, din județul Covasna, unde are o proprietate.
Contele Kálnoky (cămașă albastră) și Prințul Charles la plimbare. FOTO Arhivă personală T. Kálnoky
În fața casei cu numărul 1 din Valea Zălanului, proprietate a Regelui Charles al III-lea încă de pe vremea când era prinț de Wales, vineri seară era forfotă mare.
Mai mulți localnici și copii îl așteptau pe monarhul britanic ca să-i ureze „bun venit”, dat fiind că îl consideră pe acesta „unul de-al lor”, chiar dacă de data aceasta înalta față regală vine într-o ipostază nouă, cea de monarh.
Regele Charles ar urma să rămână în casa de la Valea Zălanului până la începutul săptămânii viitoare, iar marți este așteptat să viziteze satul brașovean Viscri, unde are, de asemenea, o proprietate, de altfel, prima achizițioantă de rege în România.
Vizita Regelui Charles în România va avea un caracter strict privat, fiind, cel mai probabil, vacanța mult așteptată de monarhul britanic după momentul istovitor al Încoronării.
La întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis, Regele Charles al III-lea a avut cuvinte doar de apreciere la adresa României, țara unde a zis că se simte ca acasă, vorbind despre modul cum s-a dezvoltat în ultimii 25 de ani, de când vine constant aici.
Este de așteptat ca Regele Charles să fie întâmpinat, la locuința sa de la Valea Zălanului, comuna Malnaș, din județul Covasna, chiar de către Contele Tibor Kálnoky , rudă îndepărtată și prieten apropiat al său.
Contele Kalnoky este cel care i-a sugerat actualului monarh, pe vremea când era prinț de Wales, ce proprietate să cumpere la Valea Zălanului, în județul Covasna.
Regele Charles a afirmat în mai multe rânduri că are origini transilvănene și că acesta este unul dintre motivele pentru care iubește atât de mult această provincie din România.
După ce și-a cumpărat o proprietate în satul brașovean Viscri, Charles a descoperit noi locuri minunate și tihnite, în timpul plimbărilor lungi de kilometri întregi pe care le făcea împreună cu contele Kálnoky. Așa a descoperit, grație acestuia, proprietatea pe care a achiziționat-o, la Valea Zălanului, și în care își va petrece acum câteva zile.
Cele patru clădiri foarte vechi aflate pe proprietatea sa de la Valea Zălanului au fost complet restaurate și au devenit, în prezent, case de oaspeți care se închiriază,a stfel că orice turist doritor poate petrece clipe minunate în patul regal.
Cine este contele Tibor Kalnoky
Contele Tibor Kálnoky este cel care administrează proprietatea Regelui Charles de la Valea Zălanului, dar are și el, în comuna Micloșoara, la aproape 50 de kilometri distanță, propriul „colț de rai”. Castelul de secol XVII, care a aparținut familiei sale și care era în ruină, a fost restaurat complet, cu fonduri norvegiene, de către contele Tibor Kalnoky. În prezent, castelul a devenit muzeu, iar alături, contele are în proprietate alte clădiri, devenite și ele case de oaspeți.
Revenit în România într-o vizită înainte de Revoluție, contele Kálnoky a luat decizia să revină în românia, iar la mijlocul anilor '90 s-a stabilit definitiv aici și a redat castelului de la Micloșoara și altor clădiri farmecul de odinioară.
În prezent, contele Kalnoky și familia sa trăiesc la o proprietate din Valea Crișului, unde se găsesc alt castel, acum în restaurare, precum și un mic conac, la aproximativ zece kilometri de municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna.
Casa de la numărul 1 din Valea Zălanului
Actualul monarh britanic a cumpărat, la sugestia contelui Tibor Kálnoky, pe vremea când era prinț de Wales, casa de la numărul 1 din satul Valea Zălanului, care aparține comunei Malnaș, pe care a transformat-o într-o casă de oaspeți care păstrează tradițiile seculare din această zonă extrem de pitorească a României.
Valea Zălanului este un cătun izolat din Munții Baraolt, cu cel mult 150 de locuitori și unde se ajunge nu tocmai ușor, dat fiind că ultima porțiune se face pe un drum neasfaltat. Reședința regelui, formată din patru case vechi de aproximativ o sută de ani, care au fost restaurate exemplar, este înconjurată de pajiști cu floarea numită „Papucul Doamnei” (una dintre cele mai rare din Europa și care colorează pădurile văii în lunile mai mai și iunie), dar și păduri cutreierate de animale sălbatice, inclusiv căprioare și urși.
Toate casele regelui de la Valea Zălanului sunt case de oaspeți, putând fi închiriate de către turiști, inclusiv cea în care stătea Prințul atunci când venea în România. Clădirile au fost în totalitate restaurate cu materiale vechi, recuperate și prin metode tradiționale, unele grație unor meșteșugari iscusiți. La fel, și tot mobilierul și accesoriile de aici au fost restaurate sau realizate după metode ancestrale specifice Transilvaniei, așa încât s-a păstrat o atmosferă tihnită, departe de tumultul vieții actuale și în armonie deplină cu natura.
De câte ori a venit în România, Charles a trecut atât pe la Viscri, unde are, de asemenea, o proprietate și este îndrăgostit de satul brașovean, cât și prin Valea Zălanului, loc în care se relaxează după viața tumultuoasă din Londra.
Cât costă să dormi în patul regal
Cum în Valea Zălanului nu există parțial semnal de telefonie sau internet, cei care aleg să petreacă timp aici se pot bucura de frumusețea naturii, așa cum o face și conducătorul Regatului Unit. Aici, Charles mănâncă lucruri simple, ca toți sătenii, dar cu un gust deosebit, datorită modului ecologic, natural, în care sunt produse toate alimentele.
Cei care vor să petreacă una sau mai multe nopți în pensiunea în care poposește și regele britanic, chiar în Camera Prințului , în care doarme Charles atunci când vine aici, o pot face la prețuri cuprinse între 129 de euro pe noapte, dacă vor doar mic dejun, sau 352 de euro pe noapte, pentru all inclusive.
Sursa: adevarul.ro