Cu mult înainte de a deveni rege, Carol al II-lea a început un joc de domino al aventurilor amoroase, în care, nu de puține ori, a ales dragostea și nu datoria față de țară. Una dintre acestea are loc chiar în timpul Primului Război Mondial, când Familia Regală și întreaga Muntenie se aflau în exil, la Iași. Pe 31 august 1918, la Odessa, prințul moștenitor și iubita sa, Ioana Lambrino, se căsătoresc, Carol încălcând Constituția României.

Carol al II-lea, alături de Zizi Lambrino. FOTO: ANR

Carol și Zizi s-au cunoscut încă din 1913, când tânărul prinț era îndrăgostit nebunește de Ella Filitti, prietena bună a acesteia. Precum în cazul relației cu Zizi, Regina Maria s-a opus și celei cu Ella, atunci când a observat că idila duce către ceva serios – drept urmare, suverana a intervenit și a înlăturat-o pe domnișoara Filitti din viața fiului ei, neștiind scandalul care urma să aibă loc peste ani. Despre acest eveniment scrie agilul politician Constantin Argetoianu: „Printre toate fetițele cu care se juca, Ella Filitti, fiica drăgălașă a lui Nicu și a Vioricăi, era favorita. O adevărată dragoste, vecină cu patima, se încinsese între cei doi tineri. Regina, care până atunci încurajase flirturile lui Carol, începuse să se îngrijoreze. Facilități fură făcute familiei Filitti ca să plece spre limanurile depărtate. Prieten vechi, m-am dus și eu la gară să le urez călătorie bună. Am găsit-o pe Ella, drăguță foc, încadrată în fereastra unui vagon în fața căreia sta prințul Carol; se țineau de mână și plângeau, fata cu hohote, el mai discret“.

„Ar fi fost onorabil să mori cu un glonț în cap, să fii înmormântat în pământul românesc, decât să-l trădezi“. (Regina Maria)

Rămas singur, Carol și-a găsit imediat alinarea în brațele lui Zizi Lambrino, căreia chiar Ella i-l încredințase, după cum tot Argetoianu scrie în memoriile sale: „Zizi Lambrino era cea mai bună prietenă a Ellei și confidenta amorului lor; înainte de plecare, Ella a încredintat pe Carol lui Zizi, să i-l păstreze neatins până la înapoierea ei. Cum s-a achitat Zizi de misiunea ce-i fusese încredințată știe toată lumea. Pe la începutul lui 1917, lucrurile nu erau însă pornite încă pe dramă și Familia Regală căuta numai diversiuni, în limitele posibilului, pentru a îndruma atențiunea nestatornicului prinț pe cărări mai potrivite cu situațiunea lui. (...) Oamenii lui Brătianu, puși la cale, răspândiră deci știrea că Brătianu merge la Petrograd să logodească pe prințul Carol cu una din fetele țarului. La Petrograd, Brătianu nu izbuti să logodească pe prinț și nici nu-și dete multă osteneală să o facă. Prințul, cu gândul la fetițele lui (Ella era departe, dar Zizi mai aproape și-l astepta), n-avea nici o poftă de logodnă și domnișoara țar îl seduse tot atât de puțin cât o seduse el pe dânsa. Ceea ce e de necrezut e că d1. Costică Diamandi (n.r. – ambasadorul României la Petrograd) nu și-a dat seama, cu o lună mai înainte, de prăbușirea țarismului și că a lăsat guvernul și familia regală să se angajeze într-o aventură care putea să ne încurce, în tot cazul să ne ducă la situații neplăcute. Ce s-ar fi întâmplat dacă logodna se făcea? Pe unde ar fi scos cămașa bietul prinț cu o logodnică sechestrată la Ţarskoe-Selo de către bolșevici?“.

De la flirt la căsătorie pe ascuns

Așa că, nestingheriți de niciun alt plan matrimonial, Carol și Zizi Lambrino și-au continuat povestea de dragoste, ducând Casa Regală în pragul unui scandal de proporții. Întregul episod este povestit de către I.G. Duca, pe atunci ministrul Instrucțiunii Publice și Cultelor: „Spre surprinderea generală, am aflat într-o bună zi că Principele Carol, Moștenitorul Tronului, a dispărut de la Târgu Neamț, unde comanda o unitate de vânători de munte. După câteva zile, misterul a fost deslușit asupra cazului nu numai penibil, dar grav. Principele fugise cu Dra Zizi Lambrino și, ca să treacă Nistrul, se pusese sub protecția ofițerilor austrieci, luase chiar masa cu ei, iar la Odessa se cununase ziua în amiaza mare în ținută de gală, cu colanul ordinului Carol de gât, sub ochii binevoitori și ironici ai autorităților inamice, încântate că dinastia care le-a declarat război primește o atare lovitură. Părinților le scrisese că pleacă să lupte pe frontul apusean, fiindcă nu poate să mai rabde starea de apăsare și umilință în care se zbate poporul refugiat în Moldova de pe urma păcii rușinoase de la București. Simple justificări epistolare, fiindcă, în realitate, Principele nu se gândea nici la frontul Aliaților, nici la țară, ci la ceea ce considera fericirea sa personală. Știam că dânsul făcea curte acestei domnișoare, că din cauza ei Regele și Regina aveau dificultăți să-l urnească din Iași și să-l trimită pe front. Mai mult, fusesem poftit personal într-o seară la Dra Lambrino acasă, unde găsisem pe Principele Carol și observasem cu oarecare mirare că odaia era tapițată cu portretele Moștenitorului Coroanei. Mi se spusese în plus că dânsul fusese văzut în împrejurimile Iașiului plimbându-se în automobil cu sus-numita domnișoară, dar nimeni nu dăduse vreo însemnătate deosebită acestui flirt și, mai ales, nimeni nu-și putea închipui că el va merge până la o căsătorie și aceasta sub auspiciile cotropitorilor patriei sale. Când a aflat știrea, Regele a venit imediat la Iași să discute cu miniștrii săi“.

Un final fericit... temporar

O parte dintre politicieni au cerut îndepărtarea lui Carol de la succesiunea tronului, însă Ferdinand și Maria au refuzat. Regele l-a trimis pe colonelul britanic Joseph Boyle să-l aducă acasă pe principele Carol. „Înainte de a vă autoriza de a întrebuința forța asigurați-vă că nu mai este nicio nădejde de a obține reîntoarcerea la simțul realității. În interesul lui, chiar dacă este irevocabil hotărât să-și pună planul în execuție, arătați monstruozitatea ca ruperea definitivă cu Familia și Țara să se facă pe pământ străin, sub paza unor baionete străine care ieri încă se luptă cu noi“, scria Ferdinand într-o telegramă din septembrie 1918. Bineînțeles că tânărul îndrăgostit a refuzat să-i fie anulată căsătoria cu Zizi, ba chiar era dispus să renunțe la tron – furios, Ferdinand l-a trimis 75 de zile în arest la Mănăstirea Horaița din județul Neamț, iar Zizi era ținută sub supraveghere la Iași.

Tânărul prinț moștenitor, Carol. FOTO: MNIR

În cele din urmă, la începutul lui ianuarie 1919, Carol este de acord cu desfacerea căsătoriei, după ce Regina Maria i-a adresat cuvinte grele: „Ar fi fost onorabil să mori cu un glonț în cap, să fii înmormântat în pământul românesc, decât să-l trădezi“. Principele a fost trimis înapoi pe front, alături de regimentul de la Budapesta, însă continua să își condiționeze îndeplinirea datoriilor, cu dorința de a se recăsători cu Zizi. Cerința a fost refuzată categoric chiar de mama lui: „Tot ce cerem de la tine este să-ți faci datoria de soldat și să îți ții promisiunea pe care ne-ai făcut-o de a nu părăsi țara înainte de a ieși din necazuri. Fericirea ta, ca fericirea multora, trebuie să aștepte până când îți îndeplinești datoria. Acest lucru nu este prea mult pentru niciun om, deci nici pentru un prinț“.

Cu toate că scandalul părea să se fi terminat, ecourile sale au străbătut anii, căci în 1919, Zizi a anunțat că este gravidă, Mircea Gregor Carol Lambrino fiind adus pe lume pe 8 ianuarie 1920. Inițial, Carol i-a promis că va lupta pentru noua lui familie, însă a fost trimis într-un voiaj de aproape un an în jurul lumii, dând-o uitării pe Zizi. Tânăra mamă s-a stabilit în Franța, unde a primit o rentă anuală din partea Familiei Regale. Peste ani, când lucrurile se liniștiseră o perioadă – Carol căsătorindu-se cu Elena, prințesă a Greciei și Danemarcei –, Regina Maria scria: „Peste ceea ce ea (Zizi) nu poate trece și, din punctul de vedere al unei femei, am înțeles destul de bine, este că Carol nu a venit niciodată să vadă copilul“.