Refugiații amenință rădăcinile creștine ale Europei, scrie premierul ungar în presa germană
Afluxul de refugiați în Europa amenință să submineze rădăcinile creștine ale continentului european și guvernele trebuie să-și controleze granițele înainte de a putea decide câți solicitanți de azil pot primi, a scris premierul ungar Viktor Orban, citat de Reuters.
Într-un articol de opinie publicat în Frankfurt Allgemeine Zeitung, Orban a apreciat că cetățenii Europei au fost în contradicție cu majoritatea guvernelor privind criza refugiaților. 'Oamenii doresc să controlăm situația și să ne protejăm granițele', a afirmat el. 'Numai când ne putem proteja granițele pot fi puse întrebări despre numărul de persoane pe care le putem accepta' sau dacă ar trebui impuse cote, a explicat premierul ungar.
În același articol, Viktor Orban a avertizat de asemenea Europa că actuala criză a imigranților ar putea provoca o 'explozie' și a apărat decizia Ungariei de a construi un gard de-a lungul graniței cu Serbia, transmite MTI.
'Asistăm astăzi la ceea ce reprezintă pentru întreaga Europă o amenințare de explozie', a afirmat premierul, menționând că, de la începutul anului, aproximativ 150.000 de 'imigranți ilegali' au sosit în Ungaria, 'de trei ori și jumătate mai mult față de cei sosiți în 2014 și anul încă nu s-a încheiat'.
Orban a menționat că imigrația este exploatată de bande de criminali periculoși și fără scrupule, care au obținut aproape 16 miliarde de euro și au cauzat moartea a 30.000 de imigranți începând din anul 2000. 'Ceea ce se întâmplă pe mare, pe drumuri și de-a lungul granițelor noastre este inuman, și ceea ce face Europa este o nebunie', a afirmat el.
Orban a atribuit vina UE pentru ceea ce a numit o politică 'de imigrație nepotrivită'. 'Toți politicienii europeni care, promițând o viață mai bună, încurajează imigranții să lase totul în urmă și să se îndrepte spre Europa riscându-și propriile vieți sunt iresponsabili', a afirmat oficialul ungar. Orban a avertizat Europa ca va fi învinsă într-o "luptă crucială" în cazul în care nu reușește 'să-și bage mințile în cap".
Premierul ungar a afirmat că prioritatea ar trebui acordată protecției granițelor externe și a numit spațiul Schengen una dintre cele mai mari realizări ale integrării europene. Pentru țările central-europene, a afirmat el, libera circulație în interiorul zonei Schengen este 'o experiență a libertății' și de aceea este 'foarte importantă'. Totuși, eșecul în protejarea granițelor poate pune în pericol regimul Schengen, a avertizat Orban, numind 'mai degrabă deprimant' faptul că, în afară de unguri și spanioli, 'nimeni nu dorește să protejeze granițele Europei '.
Europa 'ar trebui să înțeleagă că cei care sunt invadați nu mai pot primi pe nimeni. Și acum este o invazie', a afirmat el. În aceasta constă importanța gardului pe care 'noi, ungurii, îl construim. Nu pentru amuzament, ci din necesitate', a scris premierul ungar, apreciind că este vorba de o 'linie de apărare ce rezultă din Acordul Schengen'.
Premierul ungar a menționat de asemenea că imigrația este 'evident o problemă de democrație', adăugând că 'Europa nu poate merge împotriva voinței oamenilor' și apreciind că poziția majorității guvernelor europene nu reflectă voința europenilor.
AGERPRES