Refugiaţi blocaţi în Bosnia caută o rută alternativă prin România sau Ungaria (reportaj EFE)

Refugiaţi blocaţi în Bosnia caută o rută alternativă prin România sau Ungaria (reportaj EFE)

Mii de refugiaţi blocaţi în Bosnia pentru că nu li se permite intrarea în Croaţia încearcă să caute o rută alternativă prin România sau Ungaria, relatează joi agenţia EFE într-un reportaj realizat la faţa locului.

Una dintre scenele acestui blocaj este localitatea Tuzla, situată la circa 120 de kilometri nord de Sarajevo. Sute de migranţi, majoritatea bărbaţi afgani, stau acolo în condiţii precare de câteva săptămâni sperând să poată trece graniţa în Croaţia pentru a-şi continua drumul către statele bogate ale Uniunii Europene.

Însă în faţa măsurilor tot mai represive ale poliţiei de frontieră din Croaţia, ţară care doreşte să intre în spaţiul Schengen, mulţi dintre migranţii blocaţi în Bosnia încearcă să intre în Serbia pentru a căuta de acolo o rută alternativă prin România sau chiar Ungaria, în pofida politicilor dure împotriva migraţiei aplicate de guvernul ungar, scrie agenţia spaniolă de presă.

Situaţia se agravează odată cu apropierea iernii şi a numărului tot mai mare de migranţi. Pentru aceştia Tuzla este doar un punct de popas înainte de a ajunge în oraşul Bihac, în vestul extrem al Bosniei, aproape de frontiera croată. Însă de câteva zile activiştii ONG-urilor au remarcat faptul că numeroşi migranţi, după ce au fost opriţi cu forţa de poliţia de frontieră croată, revin la Tuzla dinspre Bihac, cu scopul de a pătrunde din nou în Serbia. ''Vin dinspre Bihac şi doresc să revină în Serbia. Aceasta s-a transformat acum într-o rută pe două direcţii'', declară activişti umanitari ai ONG-ului Danish Refugee Council.

Această schimbare este de asemenea efectul situaţiei umanitare grave din zona Bihac, unde în prezent sunt concentraţi circa 7.000 de migranţi, majoritatea în locuri fără condiţii minime de igienă.

Cazul cel mai grav este cel al taberei de la Vucjak, amplasată într-un loc unde odată a fost o groapă de gunoi, unde nu există electricitate şi apă curentă şi în apropiere sunt mine rămase de pe vremea războiului din anii '90. ONU a calificat condiţiile din tabăra de la Vucjak drept ''inumane'' şi a avertizat asupra unei posibile agravări a crizei umanitare, în timp ce UE a cerut închiderea urgentă a acestei tabere, unde în prezent sunt circa o mie de migranţi.AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...