Referendumul de desprindere a Veneţiei de continent a eşuat din cauza participării reduse

Referendumul de desprindere a Veneţiei de continent a eşuat din cauza participării reduse

Un referendum pentru a separa Veneţia de vecinătatea sa continentală a eşuat din cauza participării insuficiente la vot, au anunţat luni autorităţile oraşului, relatează DPA.

Municipalitatea Veneţiei cuprinde în prezent Mestre, oraş continental cu tot mai mulţi navetişti, şi centrul lagunei Veneţia, faimos dar care se depopulează.

Cel puţin peste 50% dintre alegătorii eligibili ar fi trebuit să se prezinte pentru validarea votului de duminică asupra desprinderii celor două părţi, dar numai 21,7% au făcut-o, a declarat municipalitatea Veneţiei.

Dintre cei care au participat, tabăra pro-separare a câştigat cu o marjă de 66 % faţă de 34% împotrivă. Procentul a fost semnificativ mai mare (83,5 la 16,5%) în vechea Veneţie.

Susţinătorii desprinderii au susţinut că vechea Veneţie şi Mestre au probleme radical diferite şi ar beneficia dacă ar avea administraţii separate.

Cealaltă parte a replicat că o administraţie mai mare ar putea avea o abordare mai largă a problemelor din zona Veneţiei şi fragmentarea ar creşte costurile birocratice.

Municipalitatea Veneţiei are în prezent aproximativ 260.000 de rezidenţi, dar numai circa 53.000 locuiesc în centrul istoric, unde este mai scump să trăieşti, iar zona afectată frecvent de inundaţii.

Luna trecută, Veneţia s-a confruntat cu cele mai grave inundaţii în peste 50 de ani, cu nivelul apei care a urcat la 187 de centimetri, lăsând aproape 90% din vechiul oraş sub apă şi provocând pagube majore.

Duminică a fost a cincea oară din 1979 când veneţienii au votat pentru despărţirea de Mestre. La primele trei referendumuri, a câştigat tabăra "Nu", în timp ce în 2003, o prezenţă scăzută a invalidat votul.AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…