Referendum privind întărirea puterilor președintelui turc: Opoziția laică va cere oficial după-amiază anularea votului

Referendum privind întărirea puterilor președintelui turc: Opoziția laică va cere oficial după-amiază anularea votului

Partidul Republican al Poporului (CHP), principala formațiune a opoziției laice din Turcia, va cere oficial marți după-amiaza anularea referendumului privind întărirea prerogativelor președintelui Recep Tayyip Erdogan, a anunțat partidul, într-un comunicat citat de Reuters.

CHP (social-democrat și laic) precizează că solicitarea va fi depusă la Comisia electorală supremă (YSK) a Turciei de vicepreședintele partidului, Bulent Tezcan, la ora locală 2.30 PM (11.30 AM GMT).

Luni, Partidul Republican al Poporului a cerut anularea referendumului în urma căruia președintele Recep Tayyip Erdogan își va extinde prerogativele, anunțând că intenționează să se adreseze inclusiv Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Vicepreședintele CHP a susținut că partidul său a primit din multe regiuni ale Turciei sesizări despre cazuri în care oameni nu au putut vota ori despre buletine de vot numărate în secret. El a calificat de asemenea drept ilegală decizia Înaltei Comisii Electorale de a accepta buletinele de vot pe care oficialii din secțiile de votare nu au aplicat o ștampilă obligatorie.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…