Referendumul de duminică din Turcia, la care cetățenii vor decide dacă doresc instaurarea unui sistem prezidențial, este ultima etapă într-o evoluție de 15 ani pe parcursul cărora această țară a trecut de la a fi un model de democrație musulmană la un stat în pragul autoritarismului și a conflictelor cu aproape toți vecinii săi, scrie EFE într-un comentariu.

După victoria electorală din 2002, primul deceniu al guvernării lui Recep Tayyip Erdogan, care era premier la acea vreme, și a Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP), a fost marcat de succese economice și de reforme în vederea integrării în UE, fără manifestări islamiste. AKP a fost acceptat în Europa ca o versiune musulmană a partidelor democrat-creștine conservatoare, iar în Turcia a fost susținut de sectoarele liberale și de centru-stânga în fața atacurilor venite dinspre armată, sistemul judiciar și partidele naționaliste laice. Și toate acestea în pofida faptului că, în 1996, Erdogan, pe atunci primar al orașului Istanbul, declarase: 'Democrația este pentru noi ca un tramvai: Vom coborî din el atunci când vom ajunge la stația care ne convine'.

'Erdogan nu era un democrat. Am știut-o din prima zi', declara recent pentru cotidianul Birgün sociologul și editorialistul Ali Bayramoglu, care a aplaudat inițial politicile lui Erdogan și a fost un apărător al AKP până în urmă cu cinci ani. Dar de-a lungul timpului elementul religios a câștigat teren în politicile guvernului, care a permis portul vălului islamic în administrație și în universități. Armata, care nu a ezitat în trecut să recurgă la lovituri de stat pentru a garanta principiile laice, a început să piardă lupta cu guvernul și, în 2013, conducerea armatei a ajuns la închisoare în urma unui proces de anvergură, acuzația fiind de tentativă de lovitură de stat care în cele din urmă s-a dovedit a fi falsă.

Din 2011, anul 'primăverii arabe', Erdogan și AKP au virat spre islamizare. Ankara a mizat pe transformarea Turciei într-o 'putere regională' și a susținut sectoarele islamiste din Egipt și Libia, în timp ce Europa încă mai vedea în Turcia un exemplu de democrație musulmană. Această politică a sfârșit prin a provoca dispute cu Irak, Rusia, Israel și mai ales cu Siria, unde Turcia sprijină milițiile islamiste.

Virajul conservator a continuat cu campanii împotriva alcoolului, avortului și cu apeluri la adresa femeilor de a face cât mai mulți copii. Ruptura definitivă între sectoarele progresiste și AKP a survenit în 2013, când un protest ecologist împotriva unui proiect urbanistic în Istanbul s-a transformat într-un val de manifestații împotriva autoritarismului lui Erdogan, care în 2014 a devenit președinte al țării. Turcia a devenit polarizată, între o masă populară conservatoare și religioasă și o clasă medie laică și liberală.

Tot în 2013 s-a sfârșit alianța dintre AKP și frăția lui Fethullah Gulen, predicatorul islamist exilat în SUA și ai cărui susținători au primit din partea guvernului turc funcții înalte în administrație și justiție, făcând astfel front comun împotriva militarilor. În lupta dintre AKP și Gulen, ambii de factură islamistă, frăția și-a folosit influența din sistemul judiciar pentru a acuza de corupție mai mulți miniștri, însă conflictul s-a încheiat cu destituirea a sute de judecători și procurori din rețeaua predicatorului pe care guvernul o descrie în prezent drept 'un stat paralel' și o 'organizație teroristă'.

După lovitura de stat eșuată din iulie 2016, de care Erdogan îl acuză pe Gulen, epurările au căpătat noi proporții: zeci de mii de funcționari, polițiști, militari, profesori și ziariști au fost concediați și/sau arestați. Erdogan, care i-a înlăturat treptat de la vârful puterii pe tovarășii săi mai moderați care au fondat AKP, împreună cu el, și-a înăsprit discursul și acuză de terorism pe orice îndrăznește să i se opună, comentează EFE. S-a ales praful și de deschiderea față de minoritatea kurdă, care în anii 2000 beneficia de autorizarea folosirii limbii kurde în universități, la televiziunea publică și, în cele din urmă, în liceele publice.

Pe fondul blocării negocierilor menite să pună capăt unui război soldat cu 40.000 de morți din 1984, guvernul și gherila kurdă au rupt în 2015 un acord de încetare a focului decretat cu doi ani în urmă și mii de membri ai stângii prokurde au fost închiși. Și parcursul european al țării a avut de suferit: Turcia critică faptul că așteaptă de câteva decenii la ușa Uniunii Europene și, în ultimele săptămâni de campanie pentru referendum, autoritățile de la Ankara au crescut presiunea, acuzând mai multe țări europene de islamofobie și practici fasciste.

AGERPRES