Referendum: Ankara respinge apelul UE privind desfășurarea unei anchete

Referendum: Ankara respinge apelul UE privind desfășurarea unei anchete

Turcia a respins marți apelul Uniunii Europene pentru inițierea unei anchete asupra unor presupuse nereguli la referendumul privind atribuțiile președintelui Recep Tayyip Erdogan, cerându-i să respecte rezultatul scrutinului, relatează AFP.

"O astfel de declarație speculativă din partea unui purtător de cuvânt nu poate fi acceptată", a declarat într-o conferință de presă ministrul turc pentru afaceri europene, Omer Celik. El a cerut UE să respecte "procesele democratice".

Mai înainte, Uniunea Europeană a cerut Turciei "să deschidă o anchetă transparentă" în urma unui raport al unei misiuni comune de observatori ai Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și Consiliului Europei, estimând că referendumul de duminică, câștigat la limită de Erdogan, a avut loc în condiții inechitabile și care nu au îndeplinit criteriile democratice.

Cel mai mare partid de opoziție din Turcia, CHP, a prezentat marți Înaltului Consiliu Electoral (YSK) o cerere de anulare a referendumului, invocând "manipulări" în timpul votului.

CHP și principalul partid prokurd, HDP, pun sub semnul întrebării mai ales decizia YSK de a considera valide buletinele de vot nemarcate cu ștampila oficială a autorităților electorale.

Fără a califica această decizie drept "fraudă", Cezar Florin Preda, șeful delegației Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care a trimis observatori în Turcia, a considerat luni că aceasta "a eliminat o garanție importantă" în scrutin.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Viitorul președinte al României...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Se prăbușește frontul din Ucraina? / Anchetă SBU, după ce presa din Ucraina a aflat că generalul Kirilo Budanov le-a transmis parlamentarilor un avertis…

4 Oile, caprele, lupii și tigrii lui Georgescu, șarlatanul de aur monoatomic

5 Această navă de spionaj în flăcări spune multe despre adevărata față a Rusiei