Recunoașteți personajul?/Încep să apară „grelele”

Recunoașteți personajul?/Încep să apară „grelele”

Primăria Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone (PUSL), care și-a anunțat candidatura la Primăria generală a Capitalei, a atribuit, zilele trecute, un contract de 40 de milioane de euro pentru servicii de pază printr-o procedură organizată pe site-ul instituției. Liderul asocierii care a câștigat contractul este societatea Magic Star Security controlată de familia lui Ionel Tucmuruz, un fost polițist condamnat penal și unul dintre liderii Partidului Umanist Social-Liberal (PUSL). Documentul prin care este anunțată atribuirea contractului este semnat de Iulian Constantin Cârlogea, administratorul public al Sectorului 5, și el membru PUSL, vicepreședinte la nivel național al partidului.

”S-au îndeplinit toate condițiile legale”, a declarat Cârlogea pentru g4media.ro cu referire la procedură.

Primarul Piedone nu a putut fi contactat, având telefonul închis.

Anunțul procedurii de pe site-ul Primăriei Sectorului 5 a fost postat la sfârșitul lunii noiembrie 2023 și presupunea semnarea unui acord-cadru, pe 4 ani, pentru ”Servicii de pază și patrulare pentru obiectivele aflate în administrarea Sectorului 5 al Municipiului București”. În ciuda sumei mari pusă la dispoziție pentru acest contract – 208,6 milioane lei, fără TVA –, autoritatea contractantă a anunțat că aceasta va fi atribuită printr-o procedură offline, adică prin intermediul site-ului, invocând prevederi din Legea achizițiilor publice 98/2016 care se referă la ”procedură de atribuire aplicabilă în cazul serviciilor sociale şi al altor servicii specifice”.

Până la termenul-limită de depunere a ofertelor din 18 decembrie 2023 s-au înscris asocierile Magic Star Security-Akyle Security cu subcontractant Guard One, Tetra Sistems Guard-Senzor Guard Security-
Transguard Security-Tehno Security Sistem-Ares Guard și SSG Select Solutions. Criteriul de atribuire stabilit prin caietul de sarcini era cel mai bun raport calitate-preț. Într-un raport al procedurii din 3 aprilie 2024 postat pe site-ul Primăriei , comisia de evaluare a decis că oferta Tetra Sistems și alții „Nu
satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini”, iar cea a SSG Select Solutions ”nu îndeplinelte unul sau mai multe dintre criteriile de participare/cerințele stabilite în documentația de atribuire”.

Singura ofertă admisibilă a rămas cea a Magic Star Security-Akyle Security care a obținut punctajul maxim – 100. Drept urmare, această ofertă a fost desemnată câștigătoare pentru suma de 201 milioane lei, fără TVA.

Raportul este semnat de administratorul public al Sectorului 5, Iulian Constantin Cârlogea.

„S-au îndeplinit toate condițiile legale. Pentru mai multe informații, cereți relații la Primărie”, a declarat Cârlogea pentru G4Media.ro atunci când a fost întrebat de ce procedura nu a fost postată în portalul național al achizițiilor publice – SICAP.

Anunțul de atribuire semnat de Iulian Cârlogea

Cârlogea este membru al PUSL, la fel ca șeful său de la Primărie, primarul Cristian Popescu Piedone, dar și ca șeful din umbră al Magic Star Security, Ionel Tucmuruz, prezentat pe site-ul partidului drept
secretar general adjunct al formațiunii. Și despre acest lucru, Cârlogea ne-a îndrumat tot spre Primăria Sectorului 5.

Într-o investigație publicată săptămâna trecută, publciația Hotnews.ro dezvăluia faptul că Magic Star Security figura în SICAP cu contracte de pază pentru școli, licee, parcuri, locuri de joacă și spații verzi atribuite de Primăria Sectorului 5. Valoarea totală a acestora era de circa 61 de milioane de lei, cele mai importante fiind atribuite după ce a ajuns Piedone primarul sectorului.

Fondată de sora lui Ionel Tucmuruz, fost adjunct al Secției 14 de Poliție din Capitală, care a fost condamnat în 2018 la 2 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendare, pentru trafic de influență, societatea este patronată acum de soția sa. Ionel Tucmuruz i-a cedat cele 80% din părțile sociale pe care le deținea la un moment dat după problemele penale, „dar din cauza problemelor mele de sănătate”, după cum le-a declarat jurnaliștilor. Hotnews cita mai multe surse din Primărie care afirmau că Tucmuruz este „consilier al primarului”.

(Foto deschidere: Ionel Tucmuruz alături de Cristian Popescu Piedone)



populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!