Record de atacuri împotriva protocoalelor de acces la distanţă, în noiembrie 2020 (Kaspersky)

Record de atacuri împotriva protocoalelor de acces la distanţă, în noiembrie 2020 (Kaspersky)

Numărul atacurilor împotriva protocoalelor de acces la distanţă (RDP) a atins un nou record, de 409 milioane în întreaga lume, în luna noiembrie a anului anterior, arată o analiză realizată de Kaspersky.

"La mijlocul lunii martie a anului trecut, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat oficial că lumea se confruntă cu o pandemie, iar ţările s-au grăbit să adopte măsuri pentru stoparea răspândirii. O măsură populară de combatere a pandemiei a fost trecerea companiilor la munca la distanţă. Cu toate acestea, având puţin timp la dispoziţie pentru a face tranziţia, multe companii nu au avut timp să adopte măsuri adecvate de securitate, în acest fel fiind vulnerabile la o serie de noi riscuri asupra securităţii. Unul dintre cele mai frecvente riscuri a fost reprezentat de atacurile împotriva protocoalelor utilizate de angajaţi pentru a accesa de la distanţă resursele corporative", consideră experţii într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.

Datele centralizate de Kaspersky relevă faptul că, din momentul în care a intrat în vigoare decizia de lockdown, în martie 2020, numărul total de atacuri bruteforce împotriva RDP a crescut de la 93,1 milioane la nivel mondial în februarie 2020, la 277,4 milioane în martie (+197%).

De asemenea, din luna aprilie a anului trecut, atacurile înregistrate lunar nu au scăzut niciodată sub 300 de milioane şi au atins un nou total maxim de 409 milioane de atacuri în întreaga lume, în noiembrie.

La aproape un an de la începutul pandemiei, în februarie 2021, au avut loc 377,5 milioane de atacuri bruteforce, cu mult peste cele 93,1 milioane descoperite la începutul anului 2020.

RDP, unul dintre cele mai populare protocoale la distanţă pentru desktop, este utilizat pentru a accesa Windows sau anumite servere. Într-un atac bruteforce, atacatorii testează diferite nume de utilizator şi parole până când se găseşte combinaţia corectă - şi au acces la resursele corporative, explică specialiştii. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...