Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor a fost din nou prelungit, până la 31 iulie, în localităţile în care recenzarea nu s-a încheiat

Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor a fost din nou prelungit, până la 31 iulie, în localităţile în care recenzarea nu s-a încheiat

Acesta este ultimul termen de prelungire privind culegerea datelor de la populaţie. Actele normative nu permit prelungirea perioadei de recenzare dincolo de data de 31 iulie.

”Primarii vor lua măsurile necesare pentru asigurarea încheierii contractelor conform modelului Contractului-cadru de servicii pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor (RPL 2021)”, arată Hotărârea.

Până miercuri, 20 iulie 2022, au fost recenzate aproape 17 milioane de persoane la nivel naţional, adică 87% din populaţia rezidentă ţintă estimată la începutul recensământului (19,02 milioane).

Primăriile din Bucureşti au deschis 80 de centre de recenzare fixe şi alte peste 700 de astfel de centre sunt în restul ţării.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”