Real Madrid, calificată în semifinalele Ligii Campionilor, după 0-0 cu Liverpool

Real Madrid, calificată în semifinalele Ligii Campionilor, după 0-0 cu Liverpool

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal după ce a terminat la egalitate cu Liverpool, 0-0, miercuri seara, pe Anfield, în manşa secundă a sferturilor de finală ale competiţiei.

Real a reuşit să acceadă în penultimul act în urma victoriei de la Madrid, cu scorul de 3-1.

''Cormoranii'' au avut iniţiativa pe teren propriu, dar au dominat steril şi nu au reuşit să concretizeze nici cele câteva ocazii de gol pe care le-au avut.

Foto: (c) Peter Powell / EPA


Liverpool, campioana din 2019, a început ofensiv şi a avut o primă mare ocazie în min. 2, când egipteanul Salah s-a aflat faţă în faţă cu portarul Courtois, dar belgianul a salvat cu piciorul. Courtois, la meciul său cu numărul 59 în Champions League, s-a remarcat şi în min. 11, când a respins de la vinclu mingea şutată de Milner, din marginea careului.

Real Madrid a avut şansa de a tranşa soarta calificării, dar şutul lui Benzema, deviat de Kabak, s-a dus în bară (20).

Gazdele au mai avut două oportunităţi până la pauză, dar Salah (41) şi Wijnaldum (42) au fost imprecişi din poziţii favorabile.

Foto: (c) Peter Powell / EPA


Echipa antrenată de Jurgen Klopp şi-a creat o ocazie bune şi în debutul reprizei secunde, dar Courtois a respins şutul lui Firmino din careu (46).

Pe contraatac, Vinicius Junior (66) a fost aproape să dea lovitura, dar conaţionalul său Alisson Becker l-a blocat.

Până la final au mai avut ocazii notabile Firmino - şut blocat de Eder Militao (69), Diogo Jota - şut din unghi respins de Courtois (70) şi Salah (90+2) - blocat de acelaşi Courtois.

În semifinale, Real Madrid, deţinătoarea recordului de trofee câştigate în competiţie (13), va înfrunta o altă echipă engleză, pe Chelsea, care a trecut de FC Porto (2-0 în deplasare, 0-1 acasă).

Pe Anfield au evoluat echipele:
Liverpool: Alisson - Alexander-Arnold, Kabak (Diogo Jota, 60), Nathaniel Phillips, Andy Robertson - Milner (căpitan; Thiago Alcantara, 60), Fabinho, Wijnaldum - Salah, Firmino (Shaqiri, 82), Mané (Oxlade-Chamberlain, 82). Antrenor: Jurgen Klopp.
Real Madrid: Courtois - Fede Valverde, Nacho Fernandez, Eder Militao, Ferland Mendy - Modric, Casemiro, T. Kroos (Odriozola, 72) - Asensio (Isco, 82), Benzema (căpitan), Vinicius (Rodrygo, 72). Antrenor: Zinédine Zidane.

Arbitru: Bjorn Kuipers (Olanda).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”